oameni

Nu mai dati cu pietre-n Facebook!

Publicat pe Actualizat pe

Ce vietuitoare ciudata mai e si trestia asta ganditoare, numita OM…! Omul a evoluat (si continua s-o faca), datorita unei apucaturi, veche de cand lumea, numita NEMULTUMIRE. Inca din epoca de piatra, acest mic motoras intern a avut grija de specia umana, astfel incat aceasta sa-si bata cuie in talpa, in mod constant. Spre exemplu, daca lui Homo Erectus nu i-ar fi stat carnea cruda in gat, oamenii nu ar fi descoperit focul si nu ar mai fi avut astazi probleme cu hamburgerii. Daca nu s-ar fi saturat careva de mirosul de balega, am merge la birou ecologic, cu trasura, si nu cu masina. Sau daca femeile nu ar fi cerut dreptul la vot (cu insistenta specifica), astazi nu am fi auzit de Elena Udrea.Facebook-Slingshot

Ma voi referi, in cele ce urmeaza, la un „cui” actual, care a reusit sa intre cu succes in talpile multora dintre noi. E vorba, desigur, de „inventia” unui evreu destept, numita simplu, dar sugestiv, Facebook. Care nu este o idee rea in sine. As spune chiar ca e o idee foarte buna. Asa cum e si internetul, si telefonul, sau becul. Sigur, faptul ca beneficiezi de electricitate, nu e suficient sa te determine sa bagi degetele-n priza. Insa esti liber s-o faci. Daca stai bine sa te gandesti, in lumea asta sunt multi tampiti, si nu te obliga nimeni sa te iei dupa vreunul dintre ei. Asta se aplica si in cazul de fata. Te obliga Zuckerberg sa-ti faci cont? Nu. Daca totusi insisti sa-ti faci, te obliga careva sa-l si folosesti? Nu. O faci doar daca ai chef. Te obliga vreo putere supranaturala sa-ti pui poze-n fundul gol acolo si dup-aia sa te plangi ca esti hartuit/a? Ati ghicit. Nu! Te plangi ca nu ai intimitate? Trimite pozele  pe mail sau fa-ti albume color pe hartie, ca nu te tine nimeni. Nu se pun nici absente, nu se dau nici premii de popularitate pe Facebook, asa ca nimeni nu-ti va simti lipsa.

E adevarat ca Facebook poate sa dea dependenta. E un risc pe care si-l asuma fiecare. Stiu multe lucruri in lumea asta care te pot face dependent. Alcoolul. Tutunul. Sexul. Drogurile. Zaharul. Si altele. Dar n-am vazut betivi care sa strige pe la colturi: „Inchideti barurile”. Si “carciuma e de vina, ca e in drum”. Sau chiar daca striga, in sinea lor stiu care e adevarul. Fiindca nu carciumile sunt de vina ca te imbeti. Ele iti fac doar o oferta. TU esti cel care o accepti sau nu. Cauza e in TINE. Asa e si cu Facebook. El nu e o cauza, ci doar un efect generat de nevoia ta de contact. Ca a fost unul destept, si a materializat-o…bravo lui!

Nevoia de „a fi cu ceilalti” e banala, toti o avem. Interesant e felul in care alegem sa o manifestam. Facebook  nu este decat un instrument. Il utilizezi sau nu. Ca tot vorbeam de epoca primitiva, l-as compara cu o piatra. O piatra pe care fiecare o foloseste atat cat il duce mintea. Unul o foloseste pentru a construi ceva, sau pentru a comunica ceva. Altul considera ca e normal sa le dea celorlalti cu ea in cap. Sau sa si-l sparga pe-al sau. Al treilea gaseste de cuviinta sa dea cu ea in balta… Pana la urma, fiecare e liber sa-si aleaga piatra lui. Sa faca ce vrea cu ea. Si sa suporte consecintele.

Deci, pana una alta, daca sunt printre voi dintre aceia care nu gresesc, sa faca bine sa puna mana pe pietre. Dar sa nu dea cu ele in Facebook. Ca el e facut de oameni. Si functioneaza tot cu oameni…

Foto: mashable.com

Anunțuri

Nici vara nu mai e ce-a fost

Publicat pe

Te uiti pe fereastra ca vitelul la poarta noua. Te uiti si tot nu-ti vine sa crezi. E sfarsitul lui iunie, dar afara e toamna. Toamna adevarata, cu vant si frig. Si o afurisita de ploaie cu bulbuci, ce nu da vreun semn ca ar vrea sa se opreasca. C-ar fi plouat doar astazi, ai mai fi zis. Dar tot asa o tine, de cateva saptamani incoace. Nici nu mai stii ce sa crezi. E vara? E primavara tarzie? O fi aparut vreun anotimp nou, si inca n-ai aflat?do-you-really-need-to-change-or-are-you-just-a-change-junkie

Si-ti dai seama, brusc, unde e problema. Nu, nu te gandi ca e la tine. Nici tu nu mai esti acelasi de anul trecut. Nici macar acelasi de acum o ora. Dar sigur nu te-ai schimbat la fel de mult precum se schimba toate in jurul tau.

Cand naiba au devenit toate altfel? De cand e toata lumea asta cu fundu’n sus? De cand sambetele si duminicile au devenit „week-end”? De cand „imi place” a devenit un „like” pe Fbk? Si „multumesc”  a devenit „ms”? De cand comanzi rosii online si-apoi te plangi ca nu au gust? De cand racelile au devenit „viroze”? De cand copiii au tableta inainte de a sti sa vorbeasca? De cand esti divortat inainte de a incepe macar luna de miere? De cand esti ca un robot in slujba vietii? De cand nu mai stii cum arata un zambet de fericire? Si de cand anotimpurile nu mai au nume?…

De cand? Demult. Asta-i progresul. Lumea nu sta pe loc, sa te astepte pe tine. Pe tine, cu tiparele tale demodate, in care nu se mai potriveste nimic. Ai face bine sa-ti croiesti unele noi, sau sa mai tai din ele. Ai face bine sa accepti tot ce se-ntampla. Crezi ca mai poate fi altfel de-aici incolo? Sau crezi ca esti tu mai cu mot, si stii cum e mai bine? E cam tarziu, „mai bine” e deja aici…

Ce daca tu crezi ca-i vara? In ziua de azi, „vara” poate sa insemne orice. Chiar si o ploaie cu bulbuci. Lumea se schimba. Tu ce ai de gand?

Foto: thebridgemaker.com

Ai vorbit cu tine astazi?

Publicat pe Actualizat pe

Ai observat si tu ca, astazi, „o clipa” nu mai inseamna absolut nimic? E un biet bănut fara valoare. Ai simtit ca timpul se scurge atat de repede incat nici nu mai bagi in seama o secunda? Ca totul in jur se schimba imediat si ca nu esti decat un spectator in viata ta? Ai vazut cat de putin fericiti mai suntem? Si cat de putin mai vorbim cu noi?

De ce? Fiindca participam la un maraton. Un maraton general, in care orice pauza ne afecteaza timpii de concurs. Iar medalia e doar a celor care fac totul pentru a castiga. Chiar daca asta inseamna sa nu se opreasca niciodata. Si ce se intampla cu cei care nu rezista acestui ritm? Incearca sa termine cursa, macar. Supravietuiesc.

Daca te-as intreba la sfarsitul unei zile: „Ce-ai facut astazi?”, ti-ar fi usor sa raspunzi. „Ce face toata lumea… Am muncit. Am fost cu alti oameni. Am iubit. Am ras, am plans. M-am bucurat. M-am grabit. Am alergat incolo si incoace. Am reusit sa obtin ce-mi doream. Sau nu. Am trait…”safe_image

Si daca te-as intreba: „Ai vorbit cu tine astazi?”, ai spune: „Desigur, inca de dimineata. E timpul sa ma  trezesc, incepe o noua ziAm mult de lucru astazi. Doamne, cum trece timpul! Mai sunt atatea de facut… Mi-e foame. Am uitat sa…Ce mai era? Chiar trebuie si asta? Va trebui sa las si pe maine. E seara deja? Am obosit…”

Iar daca te-as intreba: „Esti bine? Esti fericit?”, mi-ai spune: „Nu stiu, nu am timp sa ma gandesc, sunt altele mai importante acum. Poate mai tarziu…

Ti-aduci aminte, copil fiind, cat iubeai ursuletul acela de plus? Cum il duceai cu tine peste tot, si cum nu puteai sa dormi fara el? Cum ii vorbeai ca unei fiinte si ii spuneai toate secretele tale? Apoi ai crescut si ai incetat sa-i mai vorbesti. Erau altele mai importante. Trebuia sa traiesti. Iar intr-o zi, abandonat fiind demult in coltul camerei, nu ti-a mai trebuit. L-ai luat cu totul si l-ai aruncat in pod, alaturi de celelalte ramasite din viata ta de copil. Iti amintesti din cand in cand de el. Poate chiar ai vrea sa-i vorbesti. Dar nu te duci sa-l cauti. N-ai timp.

La fel e si cu fiinta ta. Inca o mai iubesti, e acolo. Poate ti-e dor de ea si ai vrea s-o intrebi ce mai face. Dar e prea greu s-o cauti. Fiindca in zbaterea ta zilnica exista atatea alte lucruri. Si uiti ce e mai important. Te uiti pe TINE.

Iar daca te-as pune sa te intrebi: „Pe unde esti, fiinţă?”, ai ridica din umeri…

 

Foto: powerofpositivity.com