femeie

“Ştiam eu că e rea de muscă, fir-ar a dracului de curviştină!”

Publicat pe

Viaţa ne bate uneori cu filmul. Peste ochi ne bate, ca să vedem mai bine. Păi, nu? Că afară e vopsit gardul şi înăuntru… Nu se ştie, de fapt, ce se întâmplă înăuntru. În casele oamenilor, carevasăzică. Doar, din când în când, câte o povestioară picantă mai scoate capul şi ne face să rânjim satisfăcuţi pe sub masca mirării: “Ai văzut ce-a făcut X? Pfuuui! Cine ar fi crezut aşa ceva?”

Istoria asta e de pe vremea când încă nu existau dvd-uri, dar existau camere de filmat. Şi casete video. Lumea se distra pe atunci în baruri şi discoteci, de obicei la sfârşit de săptămână. Nici nu erau, de fapt, prea multe alegeri de făcut, când venea vorba de distracţie. Aşa încât, oamenii încă se mai vizitau. Se strângeau în casa cuiva, râdeau, vorbeau, se încălzeau cu bere şi cu vişinată, jucau cărţi și se uitau la filme.femeie-blonda

Povestea noastră e, de fapt, despre iubire, chiar dacă pare ceva mai deocheată. Dar s-o luăm cu începutul… M. era un tânăr vesel, arătos şi la locul lui. Îi intrase în cap, de la o vreme, să se însoare, fiindcă-i picase cu tronc o fată, R. o chema. N-a mai avut răbdare şi a luat-o cu ce-a avut pe ea, chiar de pe băncile şcolii. Se vede treaba că se temea ca nu cumva să i-o fure altul. Mignonă, frumuşică, gropiţe în obraji şi gene lungi care băteau uşor peste ochii de căprioară. Avea un păr superb, ondulat, lung până mai jos de fund. Un amestec ciudat R., de femeie cu copil care dospeşte şi abia aşteaptă să guste din viaţă. Când fuma, avea un aer voit pervers, iar ţigara devenea un fel de obiect sexual, aflat undeva între degetele ei şi gură. Iar când mergea, îşi legăna şoldurile într-un mod provocator şi inocent în acelaşi timp, dacă aşa ceva ar fi posibil. R. se grăbea şi ea să se mărite. Nu se omora cu învăţatul şi, oricum, altceva mai bun nu avea de făcut în orăşelul acela ceva mai mare decât o comună. Băiatul, M., v-am spus deja, era o partidă bună. Apartament cochet în centru, maşină mică, relaţii şi învârteli care-i asigurau un trai mai mult decât onorabil.

Avea mulţi prieteni M. Dar cel mai apropiat de el, aproape ca un frate, era V. Burlac convins, dispreţuind oarecum tagma femeiască, V. avea faima unui bărbat inteligent şi cult, dar cam arogant. Ştia însă foarte bine să şi glumească, chiar dacă adeseori o făcea într-un mod puţin zeflemitor. Singur fiind, V. toca o gramadă de timp în casa tânărului cuplu. Acolo îşi bea cafeaua dimineaţa, acolo petrecea serile friguroase de toamnă şi după-amiezele leneşe de duminică. Era atât de “de-al casei”, încât nimeni nu se mira când îl vedea la uşă, chiar dacă se mai întâmpla ca M. să fie plecat cu treburi, iar R. să fie singură acasă.

M. o iubea mult pe R. O ţinea acasă, cu unghiile lungi şi îngrijite, fiindcă, zicea el, “nu mi-am luat nevastă ca s-o trimit la muncă, avem, slavă Domnului, ce mânca”. Păreau un cuplu frumos şi fără griji, admirat şi invidiat de toţi cunoscuţii. Însă, aşa cum e adeseori în viaţă, aparenţele nu pot astupa găuri existenţiale profunde. Într-o bună zi, la vreun an de la cununie, M. îşi anunţă prietenii şi rudele că divorţează. Aşa, tam-nesam…

Continuarea pe Catchy

Mai dă-o în mă-sa de zacuscă!

Publicat pe

Avea un gust amar în gură în dimineaţa aceea. Nu dormise bine deloc şi se trezise mai devreme ca de obicei, deranjată de un gând care-o bâzâia: „Astăzi e ziua de zacuscă”. Îi plăcea toamna mai mult decât oricare alt anotimp. Nu-şi dădea seama exact de ce, dar pur şi simplu aşa era. Cu toate că simţea că se întristează câte puţin cu fiecare frunză căzută pe jos şi cu fiecare pală de vânt. Iar ploile îi provocau o plăcere amestecată cu suferinţă, ca unui animal închis în cuşcă, dar totuşi ferit, acolo, înăuntru. Se bucura de fiecare clipă de toamnă aşa cum se bucură un om care mai are puţin de trăit şi iubeşte fiecare zi care i-a mai rămas. Tocmai de aceea nu înţelegea de ce trebuie să irosească acele zile minunate făcând dulceţuri, murături şi zacuscă. Niciodată nu-i plăcuse la bucătărie. Considera că e pierdere inutilă de timp să stai ceasuri în şir tocând, fierbând, amestecând, gustând. Adevărat că nici maică-sa n-o pusese de mică, fiindcă văzuse că n-are tragere de inimă. Ei îi plăceau cu totul alte lucruri: să citească, să viseze cu ochii deschişi, să caute răspunsuri. O lăsase în pace cu cărţile şi cu gândurile ei cu tot.

Apoi se măritase şi n-avusese încotro. Trebuia să facă de toate, mai ales ca bărbatu-său era cam pretenţios. Nu-i vorbă, omul n-o obligase, mai ales că ea îi spusese din capul locului că nu ştie să gătească. La început, când erau doar ei doi, mai mâncau pe la soacră-sa. Dar nu prea-i convenea văzând ca el trage mereu la mă-sa, de parcă erau trei în căsnicie. Încet, încet, s-a dat şi ea pe brazdă. Azi o ciorbă, mâine un pilaf…ştia prea bine că dragostea bărbatului trece prin burtă. Şi, uite-aşa, trecuseră anii. Nu-i plăcea nici acum să gătească, dar pricepuse că ăsta e rostul femeii. Mai ciudat este că făcea mâncarea exact ca soacră-sa. Unele le nimerea chiar mai bine, dupa spusele lu’ bărbatu-său, mulţumit că nevasta se aseamănă din ce în ce mai mult cu cea care-l crescuse. Iar după ce veniseră şi copiii, ajunsese să stea în fiecare zi în bucătărie…11241804_955911467781166_5118013529128293319_n-1

Şedea aşa în vârful patului şi se gândea la viaţa ei. Casă, bărbat, copii, serviciu. Zacuscă. Ce se alesese de toate visurile ei? De călătoriile lungi care înconjurau lumea? De oamenii deosebiţi pe care avea să-i întâlnească? De tot ce voise să realizeze? Şi de celelalte pe care le visase, dar nu ştiuse să şi le facă? În clipa asta şi-ar fi dorit să fie pe o insulă. Să se plimbe singură pe ţărm, răsfirând nisipul cu degetele de la picioare. Să nu ştie ce oră e sau ce zi. Să nu facă altceva decât să asculte valurile şi fâşâitul vântului prin frunze… I se întâmpla şi acum să viseze, era felul ei de a fugi de realitate, pentru puţin timp. Era bine şi aşa, decât deloc. Revenea apoi la viaţa ei banală. Dar astăzi nu ştia deloc ce e cu ea… Parcă era bătută sau înţepenită, parcă nici nu putea să mai gândească.

Se sculă oftând şi târşâindu-şi papucii plecă spre bucătărie. Borcanele şedeau frumos înşirate pe masă, aşteptând să fie umplute. Câteva sacoşe de rafie pline cu legume se odihneau, rezemate de perete. Simţi cum i se pune un nod în gât, şi o furie amestecată cu disperare o cuprinse. „Asta e viaţa mea? Din tot ce mi-am dorit?… Asta?” Se repezi încrâncenată la geam…

Continuarea pe Catchy

 

Bucatele de fericire

Publicat pe

În copilărie aveam o cutiuţă mică de tablă în care strângeam o comoară: şiraguri vechi de perle, cercei desperecheaţi, broşe ruginite, inele cu pietre lipsă, mărţisoare, panglici deşirate. O ţineam ascunsă, dar o scoteam la iveală din când în când, ca să mă bucur de comoară. Luam fiecare obiect în mână şi-l studiam cu atenţie. Îmi făcea plăcere să le ating, să le admir. Le ştiam ale mele. Erau bucăţelele mele de fericire, strânse laolaltă. Sau, cel puţin, aşa simţeam atunci.

Acum nu mai sunt copil. Sunt femeie. O femeie ca toate celelalte, cu zile mai bune şi zile mai rele. Sunt fericită? Uneori. Alteori sunt tristă. Obosită. Sau grăbită. Uneori nu văd fericirea, deşi ea există. Alteori doar mă întreb pe unde o fi. Dar aşa suntem toţi, nu?Happiness-Hands1

Fericirea? Ştie cineva ce e cu adevărat? Fericirea mea e şi a ta? Are vreo formă? Vreo culoare? Poţi s-o atingi? S-o vezi? Ar trebui să fie ceva neîntrerupt? Nu ştiu. Dar cred că nu ar trebui să ne gândim la fericire. Cu atât mai puţin s-o vânăm. Cred că ar trebui să o lăsam să vină la noi, nu să ne zbatem căutând-o cu tot dinadinsul. S-o lăsăm să se întâmple atunci când vrea ea.

Fericirea mea e împărţită în mii de bucăţele. E ca un puzzle pe care îl fac şi-l refac în fiecare zi. Uneori piesele se potrivesc imediat. Alteori, trebuie să mai aştept. Poate chiar s-o iau de la capăt. Dar nu-i nimic, am răbdare. Ştiu că cel mai important e să am piesele. Poate într-o buna zi tabloul va fi complet. Şi între timp adun, bucăţică cu bucăţică. Un “te iubesc”. Zâmbetul copiilor mei. O vorbă bună. Un cântec răscolitor. O dimineaţa senină. Un început… Ne trebuie uneori atât de puţin pentru a fi fericiţi!

Greşim oare dacă ne mulţumim cu fericiri mai mici? Fericirea trebuie neapărat sa fie mare? Trebuie sa fie deplină? Tot nu ştiu. Dar eu sunt recunoscătoare pentru bucăţelele mele de fericire. Le adun într-o cutie veche de tablă, pe care o ţin într-un loc secret. Din când în când, mă ascund şi eu acolo, o deschid şi mă bucur de comoară.

Foto: www.theminimalists.com

L-am găsit în pat cu…altul

Publicat pe Actualizat pe

”Iubesc o femeie”. Acestea sunt vorbele unei femei şi se regăsesc într-o confesiune dureroasă către prietena ei. E o poveste reală, peste care am dat întâmplător zilele astea. Nu că ar părea ceva ireal în dragostea unei femei pentru altă femeie. Nu, povestea e puţin mai complicată. ”Femeia iubită” este, de fapt, bărbatul cu care e căsătorită de mulţi ani. Bărbat cu care are în comun, pe lângă multe altele, şi doi copii. Şi pe care îl găseşte în pat cu un alt bărbat, într-o ipostază mai mult decât tandră, interpretând rolul ”femeii”.11850436_955738061131840_3693468460262548926_o

Bun, nu e o poveste chiar atât de surprinzătoare, se întâmplă şi la case mai mari. Surprinzătoare mi se par reacţiile protagoniştilor. Bărbatul susţine cu tărie că nu se poate rupe în două. Conştientizează situaţia, dar nu-şi poate nega sentimentele. Spune că, pe de o parte, o iubeşte pe ea şi nu-şi poate închipui viaţa fără cei doi copii. Pe de altă parte, nu poate renunţa sub nici o formă la amant, pentru că-l iubeşte şi pe el. Femeia, la rându-i, are nişte sentimente foarte profunde pentru soţ, plus o istorie de viaţă în comun, plus cei doi copii. E chinuită de durere, de dezgust si de nehotărâre în privinţa viitorului.

Aici apare dilema. Apar întrebările. Până unde poate să meargă iubirea? Sau, mai bine zis, este aceasta iubire? Iubirea bărbatului este alcătuită din două iubiri? Sau din jumătăţi alăturate? Este un cerc vicios în care se învârt cei trei protagonişti şi personajele colaterale, copiii? Era diferit oare dacă amanta era femeie? Se putea accepta mai uşor? Ar fi fost mai simplu de gestionat situaţia?…

Continuarea pe Catchy

F*te-ma la creier, baby!

Publicat pe

Nici nu ştiu cum să aduc vorba de asta. Pentru că nu vreau, Doamne fereşte, să înţelegi că e vreo reclamaţie. Vreo nemulţumire sau vreun manifest de gen “bărbaţii e porci”. Departe de mine gândul. Hai să zicem că e mai degrabă un punct de vedere. Un îndreptar. Sau, şi mai bine, o scrisoare. De dragoste, dacă vrei…

”Adevărul adevărat e că tu eşti bărbat, iar eu femeie. Îţi dai seama doar din asta că sunt multe lucruri care ne deosebesc. Dar este cel puţin unul cu care suntem amândoi de acord. Ba chiar îl vrem. Îl vrem atât de tare, încât în momentele alea uităm să mai şi gândim. Da, ai ghicit, e sexul. Să facem sex, să facem dragoste, să ne culcăm împreună, poţi să-i zici cum vrei tu. Nu asta e problema. Ci faptul că suntem două ”specii” diferite. Şi trebuie să facem pe dracu-n patru ca să ajungem la un numitor comun. Că la amândoi ne place, asta deja am stabilit. Dar, vezi tu, lucrurile bune nu sunt niciodată gratis. Iar mărul din vârf e cel mai bun, întotdeauna. Și dacă vrei neapărat mărul ăla, trebuie să faci şi tu câte ceva. Dacă nu-l vrei, e în regulă, nu te mai obosi să citeşti, că citeşti degeaba.sexy-mine-sex-black-and-white-couples-passion-sexy-couples-sexy-hot-couples-sensual-romantic-love-bondage-woman-man-blindfold-dominate-sexy

În caz că începe să te roadă puţin curiozitatea, aş vrea să-ţi spun câte ceva. Poate ţi se va părea interesant, mai ştii? Dragul meu, ştii tu oare unde mă excit eu mai tare şi mai tare? La cap, iubire! La creieraşul ăsta care-ţi scrie acum. În punctul N, de la neuron. F*te-mă deci la creier, baby, rezultatul e garantat. De ce te uiţi ciudat la mine? Stai liniştit, n-am luat-o razna, sunt cât se poate de serioasă. Ce caută creierul aici? Că e distanţă mare de la cap până unde ai tu treabă. Şi doar cunoşti locul ăla ca pe propriul buzunar. L-ai cercetat și l-ai încercat de atâtea ori, încât eşti sigur că nu se mai poate ascunde nimic acolo. Eşti sigur că ştii exact unde să umbli ca să aprinzi becul.

Ei, află că e puţin mai complicat. De ce? Pentru că, pur si simplu, butonul e în altă parte…

Continuarea pe Catchy

După sex, să iei taxiul

Publicat pe

Sau “de ce nu este recomandat să dormiți împreună după prima noapte de sex”. Și probabil nici după următoarele. E diferență, zic, între “noapte de sex” și “noapte de dragoste”. Că una-i una și alta-i alta. Chiar dacă sexul e cu năbădăi, nu-i musai să fie și cu dragoste. Nici dacă se repetă…

Studiu de caz

Ea, tânără, singură, drăguță. El, tânăr, singur, urâțel. În rest, șarmant și prost deloc. Întâmplarea face că drumurile lor se încrucișează mereu. Hormonii zbiară și el se hotărăște s-o invite la o cafea. Ea nu zice nu. Vorbesc, râd, se plac reciproc. Se întâlnesc din nou, vorbesc, râd. Timp de vreo săptămâna tot beau cafele. Și “se cunosc”. Vine, fără doar și poate, clipa să se cunoască mai îndeaproape. În garsoniera lui cochetă de burlac. Vin bun, un fim romantic, lumânări… tot ce trebuie. Sexul în sine, nimic anormal. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Momentele de după, din alt film.

El se așază comod în unicul pat din locuință și cască somnoros. Apoi zice: “Sper că o să pot dormi. Eu nu sunt obișnuit să dorm cu persoane străine.” Până să apuce ea să scoată vreo vorba, îi spune: “Noapte bună”, se întoarce cu spatele și se culcă.download (12)

Ea rămâne interzisă, întrebându-se ce l-a apucat.”Bine, dar mai devreme când mă f… nu eram o persoană străină?”, își spune în gând. “€œO să mai vedem”… și-l înghesuie puțin ca să-și facă loc în pat.

Continuarea pe Catchy

Foto: blog.whatsupgurgaon.in

Iarta-ma, te rog! Te iubesc! Nu pleca…

Publicat pe

Stătea ca pe ghimpi, aşteptând un telefon care nu mai venea. Se frământa pe scaun, se ridica, privea întruna pe fereastră, deşi nu putea să vadă decât clădirea de alături. Noroc că nu era vânzoleală la birou. Câte un coleg mai băga din când în când capul pe uşă, să întrebe ceva, dar atât. Era obosită si tulburată si nici nu ştia ce le răspunde. Ce-am făcut?” îi răsuna în urechi. Oricât de mult s-ar fi străduit, tot nu găsea un răspuns. Măcar dac-ar fi sunat telefonul…Poate s-ar fi lămurit cumva. Îi promisese că o caută. După tot ce fusese azi-noapte… O durere surdă îi cuprindea tâmplele, avertizând-o: „Nu se mai poate! Hotărăşte-te odata!”. Se simţea deja ca într-o capcana. „Gata, gata!”, aproape strigă. „Am sa-i spun diseara!”curvă

Era cu el de câţiva ani. Îl iubea…sau cel puţin îl iubise până de curând. Fusese primul ei bărbat. Locuiau împreună de mult si toată lumea se aştepta să-i vadă căsătoriţi. I se dăruise cu toată fiinţa ei. Si el părea că o iubeşte. Totuşi, de la un timp, ea simţea că ceva îi scapă. Ceva nelămurit, de parcă o ameninţare fără nume plutea peste dragostea lor. Auzise de câteva ori niste zvonuri. Vorbe, priviri, nimic concret. A devenit mai atentă. A încercat chiar să-l urmărească în vreo două rânduri. Degeaba. Nimic. Şi totuşi, sentimentul acela ciudat nu-i dădea pace. Până într-o zi…

… „Nu mai pot! N-am avut puterea să-ţi spun în faţă, dar nu mai pot aşa. Trebuie să alegi. Gândeşte-te bine si nu mă mai căuta dacă te hotărăşti să rămâi cu ea. Am să înţeleg…” Găsise în sfârşit ceea ce căuta. Lacrimile o împiedicau să mai citească, iar hârtiuţa aceea căzută dintr-un buzunar  parcă îi topea degetele…

Continuarea pe Catchy.ro