Lună: Septembrie 2015

“Ştiam eu că e rea de muscă, fir-ar a dracului de curviştină!”

Publicat pe

Viaţa ne bate uneori cu filmul. Peste ochi ne bate, ca să vedem mai bine. Păi, nu? Că afară e vopsit gardul şi înăuntru… Nu se ştie, de fapt, ce se întâmplă înăuntru. În casele oamenilor, carevasăzică. Doar, din când în când, câte o povestioară picantă mai scoate capul şi ne face să rânjim satisfăcuţi pe sub masca mirării: “Ai văzut ce-a făcut X? Pfuuui! Cine ar fi crezut aşa ceva?”

Istoria asta e de pe vremea când încă nu existau dvd-uri, dar existau camere de filmat. Şi casete video. Lumea se distra pe atunci în baruri şi discoteci, de obicei la sfârşit de săptămână. Nici nu erau, de fapt, prea multe alegeri de făcut, când venea vorba de distracţie. Aşa încât, oamenii încă se mai vizitau. Se strângeau în casa cuiva, râdeau, vorbeau, se încălzeau cu bere şi cu vişinată, jucau cărţi și se uitau la filme.femeie-blonda

Povestea noastră e, de fapt, despre iubire, chiar dacă pare ceva mai deocheată. Dar s-o luăm cu începutul… M. era un tânăr vesel, arătos şi la locul lui. Îi intrase în cap, de la o vreme, să se însoare, fiindcă-i picase cu tronc o fată, R. o chema. N-a mai avut răbdare şi a luat-o cu ce-a avut pe ea, chiar de pe băncile şcolii. Se vede treaba că se temea ca nu cumva să i-o fure altul. Mignonă, frumuşică, gropiţe în obraji şi gene lungi care băteau uşor peste ochii de căprioară. Avea un păr superb, ondulat, lung până mai jos de fund. Un amestec ciudat R., de femeie cu copil care dospeşte şi abia aşteaptă să guste din viaţă. Când fuma, avea un aer voit pervers, iar ţigara devenea un fel de obiect sexual, aflat undeva între degetele ei şi gură. Iar când mergea, îşi legăna şoldurile într-un mod provocator şi inocent în acelaşi timp, dacă aşa ceva ar fi posibil. R. se grăbea şi ea să se mărite. Nu se omora cu învăţatul şi, oricum, altceva mai bun nu avea de făcut în orăşelul acela ceva mai mare decât o comună. Băiatul, M., v-am spus deja, era o partidă bună. Apartament cochet în centru, maşină mică, relaţii şi învârteli care-i asigurau un trai mai mult decât onorabil.

Avea mulţi prieteni M. Dar cel mai apropiat de el, aproape ca un frate, era V. Burlac convins, dispreţuind oarecum tagma femeiască, V. avea faima unui bărbat inteligent şi cult, dar cam arogant. Ştia însă foarte bine să şi glumească, chiar dacă adeseori o făcea într-un mod puţin zeflemitor. Singur fiind, V. toca o gramadă de timp în casa tânărului cuplu. Acolo îşi bea cafeaua dimineaţa, acolo petrecea serile friguroase de toamnă şi după-amiezele leneşe de duminică. Era atât de “de-al casei”, încât nimeni nu se mira când îl vedea la uşă, chiar dacă se mai întâmpla ca M. să fie plecat cu treburi, iar R. să fie singură acasă.

M. o iubea mult pe R. O ţinea acasă, cu unghiile lungi şi îngrijite, fiindcă, zicea el, “nu mi-am luat nevastă ca s-o trimit la muncă, avem, slavă Domnului, ce mânca”. Păreau un cuplu frumos şi fără griji, admirat şi invidiat de toţi cunoscuţii. Însă, aşa cum e adeseori în viaţă, aparenţele nu pot astupa găuri existenţiale profunde. Într-o bună zi, la vreun an de la cununie, M. îşi anunţă prietenii şi rudele că divorţează. Aşa, tam-nesam…

Continuarea pe Catchy

Anunțuri

Totul e din cauza mamă-sii

Publicat pe

„A fost odată o soacră bună, dar lupul a înghiţit-o.” Săraca! Da’ ce-o fi făcut? Sunt bancuri, proverbe şi poveşti cu soacra… de parcă ar fi cel puţin dracul ieşit pe uscat. Dar, dragă noră, te-ai întrebat vreodată ce-ai face fără ea? Te-ai gândit, măcar un pic, cât de folositoare poate fi la casa omului? Şi ce bagaj aduce cu sine?

O femeie adevărată e ca o caracatiţă. Face tot ce trebuie. Păi nu ţi-a spus soacra? Venea de la serviciu, trecea prin piaţă, dup-aia plătea telefonul şi întreţinerea. Intra pe uşă, punea oala pe foc şi se apuca să mute mobila prin casă. În timpul ăsta, spăla nişte rufe, dădea cu aspiratorul, schimba un bec, făcea lecţiile cu ăia mici. Şi tu, nevastă, la fel nu? Că doar nu vrei să fii exemplul negativ! Ce? Vremurile s-au schimbat? Prostii! Fii mulţumită că îţi testezi propriile limite. Pune osul la treabă. Cum ar fi dacă n-ai avea concurenţă? Dacă n-ai fi gâdilată permanent de drăcuşorul acela care te îndeamnă să fii mai bună (chiar) decât ea? Sigur că eşti! Dacă vrei cu adevărat, poţi!

Şi ce dacă le ştie pe toate? Cu atât mai bine, ai de unde fura. Nu lua de bun chiar tot, fii selectivă. Nu eşti de acord cu ce spune? Zi ca ea şi fă ca tine, că nu-ţi ia nimeni mânecile de la vestă. Limba soacrei? Prea scurtă pentru complimente, dar tare lungă când greşeşte altul? Asta e, nu-i nimeni perfect. Te pomeneşti că tu eşti uşă de biserică! E băgăcioasă? Nu vrea decât să te ajute. Nu-i aşa că te simţi importantă, ştiind că e cineva interesat de tot ce faci?soacra

Ia recunoaşte tu, dragă noră. Păi, ce s-ar întâmpla dacă n-ar fi soacra ţapul ispăşitor? Eşti nemulţumită de bărbatul tău? Ţi se pare cumva că e cam leneş? Că nu te bagă în seamă? Nu, Doamne fereşte, nu e nesimţitor din fire. El n-are nicio vină. Totul e numai din cauza  mamă-sii! Dacă n-a avut grijă să-l dreseze de mic… Parcă întradins a făcut-o, ca să suferi tu acum. Nu ea l-a învăţat că totul i se cuvine? Nu ea l-a alintat şi i-a suflat în fund? El, sărăcuţul, poate ar fi fost altfel…

Fii fericită, deci. Ai găsit cauza problemelor. Soacra! Ea e de vină pentru tot. Pentru promisiunile uitate, fiindcă nu l-a învăţat să-şi ţină cuvântul. Pentru surzenia congenitală. Pentru gaura din canapea. Unde? În dreptul televizorului, desigur. Pentru şosetele murdare aruncate lângă coşul de rufe. Pentru încăpăţânarea de catâr, moştenire de familie. N-aveai de unde ştii că seamăna cu maică-sa, când l-ai întâlnit şi ţi-a făcut creierii papiotă… Unde mai pui că iubiţelul sforăie… dacă stai bine să te gândeşti, şi p-asta tot de la ea o are…

Continuarea pe Catchy

Nu mai aveam nimic de pierdut

Publicat pe

Casa noastră era pe strada pieţei. O stradă importantă de altfel, fiindcă piaţa e un lucru important într-o urbe. Ceva viu, care se mişcă şi se schimbă întruna. De la mic la mare, toată lumea ajunge, inevitabil, în braţele sale.

Vara, piaţa înflorea. Veneau din toate părţile ţăranii cu roşii, pepeni, brânză, miere, orătănii. Orăşenii viermuiau, căutând una-alta. Cei mai mulţi se cunoşteau între ei, se salutau, întrebau de sănătate, de rude, de vecini. Era mare piaţa, cât un teren de fotbal. Pe o latură, tarabele grele din beton, înşirate una după alta, cu un acoperiş gros, de tablă. Pe cealaltă parte, aprozarele. Nişte gherete mici, prăfuite, verzi cândva, acum aproape cenuşii. Îmbuibate de cartofi si ceapă, cu cântare mari de fier, în faţă, pentru saci. Printre aprozare, rătăcit, un chioşc mic, ca un bătrânel adus de spate, cu câteva litere decolorate sus: “Băcănie”. Simt şi acum în nări aroma dinăuntru. Era paradisul nostru, al copiilor. Îi ziceam “La neamţu”, nici nu mai ştiu de ce. Se poate ca pe vânzător să-l fi chemat aşa. Mirosea îmbătător a Eugenii tari cu cremă, a dropsuri colorate, a Mentosan, a ciocolăţele rotunde cu rom. În mijlocul pieţei, o curticică rotundă, împrejmuită cu un gard scund de fier, adăpostea un cilindru înalt. Un turn de apă care se înălţa încrezut deasupra tuturor.Édouard-Boubat

Seara, piaţa se odihnea. După ce plecau toţi, avea un scurt răgaz. Apoi o luam noi în primire. Copiii. Eram mulţi pe stradă, cel puţin doi în fiecare casă. Piaţa era teritoriul nostru. Locul în care se înfăptuiau toate jocurile, toate dramele şi toate iubirile. Stăteam pe gărduleţul dinspre stradă şi jucam “fete, filme, flori sau băieţi”. Fazan. Mima. Apoi săream elasticul sau coarda. Când scăpăta soarele, începea v-aţi ascunselea. Alergam în toate părţile, cădeam, ne ridicam, ne scuturam şi o luam de la capăt. Scăpa cine putea, căci domnea legea junglei. Ne stropeam cu apă de la cişmeaua care picura întruna, dar nu plecam acasă, de teamă că nu ne mai întoarcem. În piaţă nu existau lacrimi sau dezertări. Dar existau ierarhii. Cei mici, cei mijlocii şi cei mari.

La câţiva metri mai încolo, pe tarabe, la adăpostul întunericului, se întâmplau lucruri serioase. Câte o bicicletă mai apărea şi zăbovea un timp. Veneau băieţi de prin oraş la fetele mai mărişoare. “Prietenii” lor. Era ceva deosebit să ai prieten, însemna că deja eşti “mare”. Se auzeau de acolo, din când în când, chicoteli şi şoapte. Ştiam că se sărută cu limba şi se lasă pipăite pe sub bluze. A doua zi aveau să se laude cu trofeele: urme de muşcături pe gât şi ciupituri pe coapse. La fel cum se lăudau şi cu sutienele.

Eu eram la vârsta aceea ciudată, când nu mai eşti copil, dar nici femeie încă. Aveam cupa “0″, dar purtam sutienul mândră, ca pe un stindard. Eram şi îndrăgostită de la un timp. Dar era secretul meu, n-aş fi îndrăznit în ruptul capului să recunosc. Aşa cum n-aş fi mărturisit în veci…

Continuarea pe  Catchy

Ne-a prins făcând amor

Publicat pe

Aveam o prietenă buna, P., o dulceaţă de fată, măritată, şi cu doi copii. De când venise al doilea, nu se mai ducea la serviciu şi lucra de acasă, că n-avea cu cine să-i lase. Bărbatu-său, mai dintr-o bucată, dar altfel, om de casă şi cu drag de nevastă. Fiindcă era propriul lui şef, carevasăzică, avea program flexibil. Şi, din când în când, ziua, i se scula să mai treacă pe-acasă, pe la muiere. Noaptea era sfântă, că dormeau fiecare în camera lui, cu câte un copil. Şi chiar dacă ar fi bătut el vreun “apropou”, nici ea nu era una de-aia aventuroasă, să se ducă pe masa de bucătărie sau în spatele blocului, în maşină.

Într-o după-amiază de marţi stăteam de vorbă cu ea, afară. Nimicuri din astea femeieşti: ce-am mai târguit de pe la reduceri, cum a prins-o cutare pe nevastă-sa pe chat cu unul, ce bine a prins şatenul că alună era prea deschis ş.a.m.d. Odată o văd că începe să se frământe, o umfla parcă şi râsul, şi-mi zice mai către ureche:

“Hai că vorbim mai încolo, trebuie să plec. Uite maşina lu’ bărbatu-meu. Vine acasă şi am treabă. Program artistic”.classy-women-dont-gossip

Probabil că a citit ceva nedumerire în ochii mei, drept pentru care a găsit de cuviinţă să mă lămurească:

“Stai liniştită, că e de bine. Mă duc să fac sex. Seara sunt ăia mici pe capul nostru şi nu putem să mişcăm. Aşa, ziua mai fuge şi el de la muncă pentru una mică. Pfuui! Dar s-a găsit şi el acu’, marţea! Deh, asta e. A venit, a venit, n-o să-l mai întorc din drum, or fi trecut ceasurile rele”.

“Aha!” am exclamat, ferindu-mă să fac vreo grimasă nelalocul ei.

“Şi ce, crezi că eu sunt proastă?” şi-a continuat monologul. “Am pretenţiile mele”. Eu deja mă bâţâiam de pe un picior pe altul, încurcată. “Nu scapă el aşa uşor. O baie cu spume, o muzică, un masaj… că sexul fără masaj e ca o colivă fără bomboană.”

“Sigur, ai dreptate”, i-am ţinut isonul, stăpânindu-mă cu greu să nu izbucnesc în râs. Parcă-l şi vedeam pe soţ cum se munceşte, cu limba scoasă, la masaj, spre mulţumirea nevestei.

Acestea fiind spuse, ne-am dus fiecare la treaba noastră. Ea la “program”, iar eu la piaţă, ca să iau de-o ciorbă, cu gândul la baia “cu spume” urmată de masaj. Probabil că destinul mi-o scosese în cale cu povestea asta, dar eu aveam să aflu abia peste vreo două zile. Iacătă-mă seara târziu, în pat cu al meu. “Program artistic.” :) Copilul (îl aveam doar pe cel mare pe-atunci), dincolo, dormea. Eu dedesubt, bărbatu-meu deasupra, în unghi drept. Luptă grea, ca la carte, cu năduşeală şi icneli.

“Ţe faţeti aiţea?” am auzit deodată un glăscior în întuneric, taman când să capitulez. Uitaserăm uşa de la dormitor deschisă, iar copilul pornise buimac să ne caute prin casă, neştiind de unde vin zgomotele. Cârpit de somn şi nedumerit, stătea lângă pat, cu ursuleţul de pluş spânzurat într-o mână, aşteptând un răspuns (noroc că nu avea decât vreo trei ani).

“Tati, ţe faţi lu’ mami?” a insistat. Ta-su îşi înghiţise limba şi rămăsese priponit în mijlocul patului, călare pe mami. Ca prin minune, mi-a apărut P. în faţa ochilor…

Continuarea pe Catchy.