soacra
Totul e din cauza mamă-sii
„A fost odată o soacră bună, dar lupul a înghiţit-o.” Săraca! Da’ ce-o fi făcut? Sunt bancuri, proverbe şi poveşti cu soacra… de parcă ar fi cel puţin dracul ieşit pe uscat. Dar, dragă noră, te-ai întrebat vreodată ce-ai face fără ea? Te-ai gândit, măcar un pic, cât de folositoare poate fi la casa omului? Şi ce bagaj aduce cu sine?
O femeie adevărată e ca o caracatiţă. Face tot ce trebuie. Păi nu ţi-a spus soacra? Venea de la serviciu, trecea prin piaţă, dup-aia plătea telefonul şi întreţinerea. Intra pe uşă, punea oala pe foc şi se apuca să mute mobila prin casă. În timpul ăsta, spăla nişte rufe, dădea cu aspiratorul, schimba un bec, făcea lecţiile cu ăia mici. Şi tu, nevastă, la fel nu? Că doar nu vrei să fii exemplul negativ! Ce? Vremurile s-au schimbat? Prostii! Fii mulţumită că îţi testezi propriile limite. Pune osul la treabă. Cum ar fi dacă n-ai avea concurenţă? Dacă n-ai fi gâdilată permanent de drăcuşorul acela care te îndeamnă să fii mai bună (chiar) decât ea? Sigur că eşti! Dacă vrei cu adevărat, poţi!
Şi ce dacă le ştie pe toate? Cu atât mai bine, ai de unde fura. Nu lua de bun chiar tot, fii selectivă. Nu eşti de acord cu ce spune? Zi ca ea şi fă ca tine, că nu-ţi ia nimeni mânecile de la vestă. Limba soacrei? Prea scurtă pentru complimente, dar tare lungă când greşeşte altul? Asta e, nu-i nimeni perfect. Te pomeneşti că tu eşti uşă de biserică! E băgăcioasă? Nu vrea decât să te ajute. Nu-i aşa că te simţi importantă, ştiind că e cineva interesat de tot ce faci?
Ia recunoaşte tu, dragă noră. Păi, ce s-ar întâmpla dacă n-ar fi soacra ţapul ispăşitor? Eşti nemulţumită de bărbatul tău? Ţi se pare cumva că e cam leneş? Că nu te bagă în seamă? Nu, Doamne fereşte, nu e nesimţitor din fire. El n-are nicio vină. Totul e numai din cauza mamă-sii! Dacă n-a avut grijă să-l dreseze de mic… Parcă întradins a făcut-o, ca să suferi tu acum. Nu ea l-a învăţat că totul i se cuvine? Nu ea l-a alintat şi i-a suflat în fund? El, sărăcuţul, poate ar fi fost altfel…
Fii fericită, deci. Ai găsit cauza problemelor. Soacra! Ea e de vină pentru tot. Pentru promisiunile uitate, fiindcă nu l-a învăţat să-şi ţină cuvântul. Pentru surzenia congenitală. Pentru gaura din canapea. Unde? În dreptul televizorului, desigur. Pentru şosetele murdare aruncate lângă coşul de rufe. Pentru încăpăţânarea de catâr, moştenire de familie. N-aveai de unde ştii că seamăna cu maică-sa, când l-ai întâlnit şi ţi-a făcut creierii papiotă… Unde mai pui că iubiţelul sforăie… dacă stai bine să te gândeşti, şi p-asta tot de la ea o are…
Continuarea pe Catchy
La ţară facem sex cu capra
E frumos la ţară. Tare frumos. Parcă e o altă lume! Jur că nicăieri n-am fost mai aproape de natură. Cu câtă nostalgie îmi amintesc de privata din fundul curţii! De găurica aceea în formă de inimioară, care ţine loc de geam. De scaunul de lemn atât de înalt încât abia ajungi cu picioarele în pământ şi simţi nevoia să le bălăngăni întruna. Si de atâtea clipe petrecute acolo… Ia uite cum m-a luat valul… Haide mai bine să vă povestesc de capră.
Ştiţi zilele alea îngrozitoare de vară, când nu mai poţi de cald şi-ţi vine să pleci unde-oi vedea cu ochii? E, o astfel de zi era când ne-am hotărât să mergem la ţară. Eu cu bărbatu-meu, cumnatul cu nevasta şi nişte veri. Bomboana pe colivă, socrii mari. Casa bătrânească era tot acolo unde o lăsasem anul trecut, singură-singurică. Fiindcă n-am fost destul de iuţi de mână, ne-am ales cu singura odaie pe care nimeni n-o voia. Chiar lângă socri. Şi dacă, ferească sfântul, voiai să iesi afară, n-aveai decât să treci pe acolo. Ne despărţea o uşă, care nici aia nu se închidea ca lumea. Nu m-ar fi deranjat toate astea, dacă n-aş fi bănuit deja surpriza ce va veni la căderea nopţii, când ne-am băgat în pat. Soţul cu mine, desigur. N-avea stare mititelul de el, simţeam eu bine. De la aerul tare de ţară, omul era cu chef. Se foia, se lipea de mine… mă rog. Eu mă făceam că nu pricep. Dar el, ca Ana lui Manole, cu cât e piedica mai mare, cu atât e mai îndârjit.
-Măi, stai cuminte că ne-aud ai tăi. El îi dădea înainte cu ale lui. Nu, că el vrea, că nu mai poate, c-o fi, c-o păţi. Că ce treabă au ăia bătrâni cu noi. Oricum sforăie amândoi şi nu se aude nimic până dincolo.
-Bine, zic, hai. În linişte. Ce linişte? Că linişte era afară, în restul casei, oriunde, numai la noi în cameră nu. Cum scârţâia patul ăla, mai rar. Iar eu stăteam de ziceai că sunt împăiată, cu urechile ciulite. Mi-era frică să şi respir, ca să nu fac cumva vreun zgomot. Nici nu începuserăm noi bine, şi ia uite că mă pomenesc cu ceva în ochi.
-Stai niţel! Aoleu!
-Dar ce ai, dragă?
-Mi-a intrat ceva în ochi.
Nu râdeţi, îmi căzuseră nişte bucăţele de tencuială de pe tavan…în ochi…V-am spus, casa era veche. În sfârşit, totul e bine când se termină cu bine. Am aşteptat puţin să se liniştească spiritele. Apoi m-am ridicat din pat cu gândul să mă duc în grădină, ca tot omul. Pun mâna pe clanţă, apăs biniiişor pe ea, ca să nu-i trezesc p-ăia bătrâni. Dau să ies şi simt că plesneşte fierea-n mine: doi ochi galeşi mă priveau în întuneric. N-apuc să ţip, că ceva păros începe mă pipăie. Şi o limbă umedă mă linge cu nădejde…
Continuarea pe Catchy
Mistreata Neprietenoasa 