masina

Cum e sa fii femeie la volan

Publicat pe Actualizat pe

WomenDrivingKuwaitNu-mi place deloc sa conduc. Dar deloc. Conduc fiindca am nevoie, si gata. Nu am talent, nu am sange rece, semnele de circulatie mai mult ma-ncurca, nu sunt vreo viteaza. Insa recunosc ca am si o mare calitate: sunt mereu cu ochii’n patru.

Sincer, daca nu mi-ar fi trebuit neaparat permisul, probabil nu l-as fi vrut niciodata. Insa in viata nu e doar dupa cum ne place, astfel incat m-am vazut nevoita (acum vreo 10 ani) sa fac scoala de soferi. “V-am dat cel mai bun instructor”, mi-au zis de-acolo. Omul intr-adevar era bun, dar dupa ce si-a dat seama cu cine are de-a face, mi-a zis (la parcari):  “Auzi, lasa ca n-are nimic; incearca macar sa mergi pe drum, ca gasesti tu vreun om dragut care sa te ajute sa parchezi…”. La examen am avut mare noroc, politistul (probabil era unul dintre oamenii aia draguti de care-mi zicea instructorul), nu m-a chinuit prea mult. Mi-a dat permisul, crezand probabil ca n-o sa fac prea multi purici in trafic.

Insa, dupa cum va spuneam la inceput, chiar am fost nevoita sa merg cu masina. Ca sa ma asigur ca nu fac vreun pocinog, am zis sa aleg o masina automata. Doua maini pe volan, doua picioare pe doua pedale, ochii-n oglinzi, “bradut si la drum”. Pana aici lucrurile sunt cat se poate de clare. Ce nu mi-e mie clar deloc, este urmatorul lucru: cum naiba ar trebui sa fiu, ca sa nu mai am scris pe frunte “FEMEIE LA VOLAN”? Eu consider ca ma comport civilizat in trafic: imi respect banda, semnalizez, nu merg ca melcul, dar nici ca la curse, nu claxonez decat daca e ABSOLUT necesar. Iar de injurat mai injur, recunosc, insa nu m-am batut cu nimeni pan-acum. Sunt perfect constienta ca n-am veleitati de pilot, dar macar sunt atenta. Iar in zece ani am avut un singur “incident”, ca accident nu pot sa-i zic: am dat cam mult cu spatele si i-am indoit unuia numarul…

Acestea fiind spuse, iata si ce cred eu ca e la gura barbatilor din trafic. Sa zicem ca esti draguta si il lasi pe unul sa se bage; ala din spate claxoneaza ca disperatul sau incepe: “Normal, uitati-va la proasta asta, eu ma grabesc si pe ea o doare-n fund, lasa toti idiotii sa treaca”. Daca ma grabesc si nu las pe X sau Y sa intre in fata, comenteaza: “Ce, mureai daca ma lasai si pe mine? Asa sunteti voi, tute…” La fel si cu pietonii, daca nu-I calci pe unghiile de la picioare, se cheama ca ori esti vaca, ori n-ai treaba. La semafor, daca esti prima, cum sa faci? Daca nu pleci ca din pusca, se uita cu mila la tine: ”Ia uite-o si p-asta, nici nu-i da oala-n foc”. Daca pleci mai tare : “Ho, disperato, ca nu ti-o ia nimeni inainte”. Cu masina murdara, e alta poveste: “Nesimtita asta, e si ea femeie, nici masina nu e-n stare sa si-o spele”. Cand e curata: “Bine ca ai avut grija sa freci masina, in loc sa inveti sa mergi pe drum”. Cel mai tare e noaptea, cand vii de la vreun sprit. Partenerul tau zace pe scaunul din dreapta, complet rupt de realitate, dar cu limba inca functionand: “ Vezi, desteapto, ca ai ratat o groapa” sau “ Scoate capu’ ala din parbriz, zici ca esti o baba chioara”. Cate un smecher care trece pe langa voi: “Ia uite-l p-asta, s-a imbatat ca porcu’ si a pus-o pe desteapta la volan”… Si lista poate continua cu nenumarate exemple.

Daca sunteti femei la volan, banuiesc ca deja ati inteles ideea. Sigur, nu e exclus sa fim injurate chiar si de reprezentantele propriului sex, dar asta e alta poveste. Pe scurt, daca esti femeie la volan, fie ca esti dintre cele care se descurca, fie dintre celelalte, asteapta-te sa ai un punct in minus, asa, din oficiu. Nu zic ca multe din cele ce se spun n-or fi adevarate, dar, daca stai sa tragi o linie, tot barbatii ies primii la numarul de accidente…

Drept pentru care, o sa-mi vad si eu de treaba mea la fel ca si pana acum, si o sa merg pe drumul meu, fiindca (nu-i asa?), cum o dai n-o nimeresti. Si la urma urmei, “gura lumii nici pamantul n-o astupa…”

foto: q8path.com

Anunțuri