relatii

Cand prea mult „bine” nu e bine

Publicat pe

Iubirea este subiectul cel mai discutat, cantat, laudat, disecat sau injurat, din toate timpurile. De fapt, fenomenul asta caruia i se spune „iubire” e o nebuloasa. Nimeni nu detine adevarul absolut in privinta ei, nimeni nu stie cu adevarat ce este. Mai degraba, stim cu siguranta ce „nu este”, adica nimic palpabil sau cuantificabil. Rezultand deci ca e o chestiune vaga si cu totul subiectiva, asta inseamna ca fiecare intelege ce vrea, simte ce poate, si, bineinteles, toti ne dam cu parerea. Ce nu mi-e clar, insa, in treaba asta, este de ce unii se cred mai destepti si incearca sa ne indoctrineze pe noi, gloata, cu mituri penibile despre iubire. Daca iei in mana trei reviste pentru femei, in doua dintre ele iti vor fi descrise „partenerul perfect” si „relatia ideala”, si cum sa faci ca sa le gasesti. Si asta nu numai in reviste… Iar noi, biete muritoare de rand, ajungem sa ne intrebam: „Oare cum o fi bine?”couple_3001929b

„EL” trebuie sa fie frumos, destept si devreme acasa. Trebuie sa fie atent la nevoile tale, si sa-ti satisfaca dorintele la cel mai mic semn. Sa fie tandru si sa te adore, iar sexul sa fie dumnezeiesc. Bineinteles, tu nu vei apuca niciodata sa fii nervoasa sau nemultumita, fiindca el nu se cearta cu tine, nu te contrazice, traieste cu impresia ca tu esti centrul universului. Esti ascultata cand ai ceva de spus, esti incurajata si complimentata. In plus, iti sare mereu in ajutor cand vine vorba de treburi casnice sau de cresterea copiilor. Petreceti o gramada de momente superbe, impreuna, si colectionati numai amintiri frumoase. Pe langa toate astea, doamne-fereste sa se uite cumva dupa altele! TU esti rasfatata, si stapana. si regina lui. Si te iubeste curat si neconditionat, in vecii vecilor, amin.

TU, desigur, ar trebui sa fii total lipsita de suflet ca sa nu-i raspunzi cu aceeasi moneda… Deci il iubesti si tu ca o nebuna, si te porti exemplar cu el. Si veti trai fericiti si netulburati de nimeni si de nimic, pana la adanci batraneti. Iata reteta relatiei perfecte!

Lasand la o parte faptul ca, oricum, nimeni nu-l va gasi vreodata pe „d-l Perfect” decat in filme, consider ca o femeie normala nu ar trebui sub nici o forma sa si-l doreasca. Pe el sau „relatia ideala”. Si am sa va spun si de ce cred asta. In primul rand, eu as innebuni daca cineva mi-ar da mereu dreptate. As trai cu impresia ca ori ma minte frumos, ori nu-l intereseaza subiectul si atunci zice ca mine, ori are vreun interes. Sau e atat de moale, incat ii e frica sa ma contrazica. Ori, pur si simplu, e batut in cap si nu poate judeca situatia. O tampenie si mai mare mi se pare sa petreci foarte mult timp cu partenerul. Nu zic sa fiti despartiti cu lunile, dar statul cioc in cioc mi se pare calea cea mai rapida catre plictiseala. De asemenea, mangaierile si vorbele de iubire au si ele rostul lor. Ca daca mi-ar spune de  zece ori pe zi „te iubesc”, cred ca a unspea oara as incepe sa-mi smulg parul si sa urlu, ori i-as da lui cu ceva in cap.

Iar certurile consider ca sunt esentiale intr-un cuplu. Mi se pare absolut stupid sa nu te certi DELOC. Orice om mai are zile proaste, momente de furie, nemultumiri (chiar si din afara relatiei), pe care are nevoie sa le exprime. Si fiindca nu putem fi toti zen, mi se pare normal sa gasesti acasa pe cineva capabil sa se certe cu tine. Si apoi, ce poate fi mai dulce decat o impacare dupa furtuna, intre doi oameni care se iubesc?

La fel, un mic fior de gelozie nu strica deloc. „Amenintarile” din afara stimuleaza simturile si spiritul de competitie. Poate chiar te determina sa-ti vezi partenerul intr-o lumina noua. Iar faptul ca „jucaria” ta e ravnita si de altele te face sa fii mandra de tine si sa lupti pentru ea. Castigarea acestui „concurs” te va face sa apreciezi si mai mult ceea ce ai deja.

Departe de mine gandul de a promova nefericirea in relatie. Eu nu spun, feresca sfantul, sa te omoare in bataie sau sa te insele pe toate drumurile. Nu spun nici ca trebuie sa te certi intruna, sa nu te bage-n seama, sau sa te faca sa te simti ultimul om (asta e cu totul alta discutie). Spun doar ca prea mult „bine” ar face mai mult rau decat bine. Spun ca o relatie normala are urcusuri si coborasuri. Are bine si rau, bucurii si dezamagiri. Are sare si piper. Imagineaza-ti ca relatia ta e un joc de tenis, iar celalalt iti serveste de fiecare data o minge perfecta. La un moment dat nici nu-ti mai vine sa alergi dupa ea, nu mai esti surprinsa, nu mai ai chef sa lupti, iar jocul in sine isi pierde scopul.

Ca sa nu mai zic ca, oricum, o relatie cu prea mult „bine”, de fapt nu miroase a bine. De cate ori nu s-a dovedit ca ceea ce e prea frumos nu e de fapt decat o iluzie? Sau in cel mai fericit caz, un foc de paie care se stinge tot atat de repede dupa cum s-a aprins? De cate ori Fat-frumos nu era decat Zmeul? La drept vorbind, relatiile astea ideale exista mai mult pe ecran sau pe hartie. Ceea ce inseamna ca nici nu ne paste un pericol prea mare de a gasi un partener perfect si o relatie sublima, de fapt. Sigur, putem sa visam, sa suspinam, sa ne imaginam. Putem sa citim romane siropoase si reviste lucioase sau sa ne uitam la filme clasice. Putin romantism n-a omorat pe nimeni, atata timp cat capul ramane pe umeri si personajele acolo unde le e locul. Atata timp cat facem diferenta intre basme si realitate. Pentru ca, nu-i asa? In realitate lucrurile sunt cu totul altfel. Si, la drept vorbind, noi nu traim nici pe ecrane, nici pe hartie. Traim in viata reala…

Foto: telegraph.co.uk

Anunțuri