Lună: Iunie 2015

Marlanul de companie (Parvenitus Arogantis)

Publicat pe

By Victor, in Blogu’lu’Victor

Marlanul de companie este o persoana, de regula cu o pozitie de middle-management intr-o firma, de preferat cu o oarecare notorietate. Marlanul de companie se considera o specie superioara celorlalti muritori de rand si se comporta ca atare. Se exprima prin fraze scurte, care trebuie ca sa contina neaparat expresii gen “Eu sunt Director, si tu TREBUIE sa faci ce spun eu”, “Asculta, BA…” sau “NOI nu facem, pentru ca asa AM VRUT EU”.mm2

Marlanul de Companie de regula simte nevoia sa isi etaleze “importanta” si “autoritatea”, drept pentru care simte nevoia permanent sa ii insulte si jigneasca pe cei din jur. Marlanul de Companie este intalnit in multe locuri si este inrudit cu Ajutorul de Bagator de Seama – specie intalnita in firmele cu numar foarte mare de angajati.

Pentru Marlanul de Companie notiunile de “respect”, “politete”, “diplomatie” nu exista. Pentru el exista doar “EU si ailalti”. Pentru Marlanul de Companie toti ceilalti care nu ii sunt direct superiori sunt niste “sclavi” a caror singura menire pe pamant este sa le indeplineasca lor, PE LOC, toate dorintele, indiferent cat de absurde sunt acestea.

Totusi, in prezenta superiorilor sai , Marlanul de Companie sufera o transformare radicala, transformandu-se in Pupincuristul Umil. In prezenta superiorilor, vocabularul lor se transforma, si cuvinte gen “VREAU”, “FA”, “ACUM”, etc se metamorfozeaza in “DA, SEFU’ “, “ASA ESTE”, “AM INTELES”. O alta calitate a Marlanului de Companie, transformat in Pupincurist Umil o reprezinta modul de indeplinire a sarcinilor pe care si acesta la primeste.

In general Marlanul este un personaj semi-incompetent, dar care tinde sa isi mascheze incompetenta transferand-o pe umerii altora. Daca o sarcina pe care a primit-o a iesit bine, evident este meritul sau 110%, el chinuindu-se sa o duca la indeplinire in ciuda tuturor obstacolelor pe care dusmanii i le pun in cale. Daca iese prost, evident ca este vina celorlalti. Marlanul de Companie, in momentul in care apare o problema nu este interesat sa caute o solutie (Pentru ca nici nu ar fi in stare) ci trebuie sa caute VINOVATI (care intotdeauna sunt ceilalti). Marlanul de Companie simte in permanenta nevoia ca , in fata sefilor, sa spuna cat de mult s-a zbatut el si cat de mult a muncit si s-a sacrificat, iar toti din jurul lui i-au pus bete in roate.

Marlanul de Companie NICIODATA nu recunoaste nici meritele altora si nici defectele sale si in viziunea sa se crede cel putin Trimisul lui Dumnezeu si Buddha pe pamant. Una din caracteristicile care il apropie de Ajutorul de Bagator de Seama, o reprezinta tendinta de a sabota proiectele care i-au fost trasate “de sus” si la care nu a fost consultat. Evident ca sabotarea trebuie facuta astfel incat totul sa para ca s-a facut din vina celorlalti chiar daca el s-a zbatut ca totul sa iasa cel putin perfect. Partea interesanta este ca nici unul, nici altul nu demonstreaza prea multa imaginatie si in general toate tentativele lor de sabotaj sunt cel putin penibile si pica din start.

Cel mai interesant aspect al Marlanului de Companie il reprezinta schimbarea stapanului. De regula, la intervale regulate, Marlanul de Companie nu isi mai poate ascunde incompetenta si este nevoit sa isi schimbe Stapanul, noul Stapan al Marlanului fiind de regula o persoana, de la o firma concurenta si care in perioada in care ii era competitor era descris de Marlan, ca fiind cea mai josnica persoana, iar firma pe care o reprezinta ca fiind cea mai de cacat firma din partea asta a galaxiei.

In momentul “schimbarii taberei”, Marlanul isi motiveaza actiunile anterioare prin “asa ma puneau aia, dar eu, in sufletul meu, stiam ca voi sunteti cei mai tari”

P.S  Acesta este un pamflet, orice asemanare cu fapte si intamplari reale … s-ar putea sa nu fie intamplatoare. 

Foto: jokatimes.com

Nici vara nu mai e ce-a fost

Publicat pe

Te uiti pe fereastra ca vitelul la poarta noua. Te uiti si tot nu-ti vine sa crezi. E sfarsitul lui iunie, dar afara e toamna. Toamna adevarata, cu vant si frig. Si o afurisita de ploaie cu bulbuci, ce nu da vreun semn ca ar vrea sa se opreasca. C-ar fi plouat doar astazi, ai mai fi zis. Dar tot asa o tine, de cateva saptamani incoace. Nici nu mai stii ce sa crezi. E vara? E primavara tarzie? O fi aparut vreun anotimp nou, si inca n-ai aflat?do-you-really-need-to-change-or-are-you-just-a-change-junkie

Si-ti dai seama, brusc, unde e problema. Nu, nu te gandi ca e la tine. Nici tu nu mai esti acelasi de anul trecut. Nici macar acelasi de acum o ora. Dar sigur nu te-ai schimbat la fel de mult precum se schimba toate in jurul tau.

Cand naiba au devenit toate altfel? De cand e toata lumea asta cu fundu’n sus? De cand sambetele si duminicile au devenit „week-end”? De cand „imi place” a devenit un „like” pe Fbk? Si „multumesc”  a devenit „ms”? De cand comanzi rosii online si-apoi te plangi ca nu au gust? De cand racelile au devenit „viroze”? De cand copiii au tableta inainte de a sti sa vorbeasca? De cand esti divortat inainte de a incepe macar luna de miere? De cand esti ca un robot in slujba vietii? De cand nu mai stii cum arata un zambet de fericire? Si de cand anotimpurile nu mai au nume?…

De cand? Demult. Asta-i progresul. Lumea nu sta pe loc, sa te astepte pe tine. Pe tine, cu tiparele tale demodate, in care nu se mai potriveste nimic. Ai face bine sa-ti croiesti unele noi, sau sa mai tai din ele. Ai face bine sa accepti tot ce se-ntampla. Crezi ca mai poate fi altfel de-aici incolo? Sau crezi ca esti tu mai cu mot, si stii cum e mai bine? E cam tarziu, „mai bine” e deja aici…

Ce daca tu crezi ca-i vara? In ziua de azi, „vara” poate sa insemne orice. Chiar si o ploaie cu bulbuci. Lumea se schimba. Tu ce ai de gand?

Foto: thebridgemaker.com

Ai vorbit cu tine astazi?

Publicat pe Actualizat pe

Ai observat si tu ca, astazi, „o clipa” nu mai inseamna absolut nimic? E un biet bănut fara valoare. Ai simtit ca timpul se scurge atat de repede incat nici nu mai bagi in seama o secunda? Ca totul in jur se schimba imediat si ca nu esti decat un spectator in viata ta? Ai vazut cat de putin fericiti mai suntem? Si cat de putin mai vorbim cu noi?

De ce? Fiindca participam la un maraton. Un maraton general, in care orice pauza ne afecteaza timpii de concurs. Iar medalia e doar a celor care fac totul pentru a castiga. Chiar daca asta inseamna sa nu se opreasca niciodata. Si ce se intampla cu cei care nu rezista acestui ritm? Incearca sa termine cursa, macar. Supravietuiesc.

Daca te-as intreba la sfarsitul unei zile: „Ce-ai facut astazi?”, ti-ar fi usor sa raspunzi. „Ce face toata lumea… Am muncit. Am fost cu alti oameni. Am iubit. Am ras, am plans. M-am bucurat. M-am grabit. Am alergat incolo si incoace. Am reusit sa obtin ce-mi doream. Sau nu. Am trait…”safe_image

Si daca te-as intreba: „Ai vorbit cu tine astazi?”, ai spune: „Desigur, inca de dimineata. E timpul sa ma  trezesc, incepe o noua ziAm mult de lucru astazi. Doamne, cum trece timpul! Mai sunt atatea de facut… Mi-e foame. Am uitat sa…Ce mai era? Chiar trebuie si asta? Va trebui sa las si pe maine. E seara deja? Am obosit…”

Iar daca te-as intreba: „Esti bine? Esti fericit?”, mi-ai spune: „Nu stiu, nu am timp sa ma gandesc, sunt altele mai importante acum. Poate mai tarziu…

Ti-aduci aminte, copil fiind, cat iubeai ursuletul acela de plus? Cum il duceai cu tine peste tot, si cum nu puteai sa dormi fara el? Cum ii vorbeai ca unei fiinte si ii spuneai toate secretele tale? Apoi ai crescut si ai incetat sa-i mai vorbesti. Erau altele mai importante. Trebuia sa traiesti. Iar intr-o zi, abandonat fiind demult in coltul camerei, nu ti-a mai trebuit. L-ai luat cu totul si l-ai aruncat in pod, alaturi de celelalte ramasite din viata ta de copil. Iti amintesti din cand in cand de el. Poate chiar ai vrea sa-i vorbesti. Dar nu te duci sa-l cauti. N-ai timp.

La fel e si cu fiinta ta. Inca o mai iubesti, e acolo. Poate ti-e dor de ea si ai vrea s-o intrebi ce mai face. Dar e prea greu s-o cauti. Fiindca in zbaterea ta zilnica exista atatea alte lucruri. Si uiti ce e mai important. Te uiti pe TINE.

Iar daca te-as pune sa te intrebi: „Pe unde esti, fiinţă?”, ai ridica din umeri…

 

Foto: powerofpositivity.com

Lumea e impartita in prosti si destepti

Publicat pe

Dumnezeu a creat lumea. Apoi si-a dat seama ca e prea goala, a stat putin pe ganduri, si a creat OMUL. Dar tot nu era bine. Si-atunci a zis sa fie doi, barbat si femeie. Si sa se inmulteasca. Asa, oamenii traiau linistiti pe pamant, alaturi de celelalte vietuitoare. Dar tot nu era bine. Ceva parca lipsea… prea erau toti la fel. Atunci s-a hotarat sa mai lucreze putin la ei. Si i-a impartit in doua tabere: prosti si destepti. De ce asa neaparat? Nu stiu, asa o fi zis el atunci ca e mai bine pentru consultingomenire…

Celor destepti le-a spus: ” Voi sa fiti puternici. Sa conduceti lumea. Sa faceti orice pentru a obtine ceea ce va doriti. Sa va folositi de cei din jur. Sa va ganditi in primul rand la voi. Sa nu munciti decat atat cat vreti, si altii sa asculte de voi. Sa vreti intotdeauna ce e mai bun, si nu cumva sa lasati pe altii sa vi-o ia inainte. Nu e nevoie sa multumiti pentru ceva, toate vi se vor cuveni. Sa strangeti averi si nimic sa nu va lipseasca. Sa aveti succes in tot ce faceti.”

Iar prostilor, deasemenea, a vrut sa le spuna cateva cuvinte: „Voi trebuie sa aveti grija de cei destepti. Sa faceti in asa fel incat sa le fie bine. Sa-i ascultati, sa-i sprijiniti, sa fiti alaturi de ei mereu. Sa nu va pese de voi. Sa va ganditi mereu la altii, si apoi la nevoile voastre. Sa stiti de rusine si de mila. Sa stiti ce e iubirea si s-o impartiti. Si dupa toate astea, sa nu aveti vreo asteptare. Sa fiti multumiti cu ceea ce vi s-a oferit.”

Bag de seama ca lucrurile nu par a se fi schimbat prea mult de atunci. Ma uit in jurul meu, si-mi pare ca lumea asa functioneaza. Alegerea e a noastra si consecintele la fel. O cale de mijloc nu exista, asa e legea firii. Unul castiga, altul trebuie sa piarda. Iar intrebarea este: ” Totusi, cum e mai bine?”

Lumea e impartita in prosti si destepti. Nu neaparat in ordinea asta…

Foto: bcc-wv.com

Cand ploua…

Publicat pe Actualizat pe

N-am nimic cu ploaia. Ploaia calduta, de vara. Ploaia cu soare. Si nici cu furtuna, fiindca stiu ca pleaca asa cum a venit. Repede, ca si cum n-ar fi fost.

N-am nimic personal cu ploaia. Nici nu o urasc, nici nu ma omor dupa ea. Cu toate astea, uneori chiar nu-si are rostul. Astazi, cand e solstitiul de vara, n-ar fi trebuit sa ploua DELOC. Ar fi fost normal sa fim la gratar. La plaja. Sau macar la o terasa. Dar nu! Stam si ne uitam lung pe fereastra, fiindca beautiful-rain-quotes-pictures-5-f9c215faploua de azi-dimineata. Si nu ploua oricum. Ploua intruna, ca la munte. Fara pauza, si enervant de linistit. Iar cerul gri parca iti cade-n cap.

Frigul iti patrunde in oase. Si ploaia asta statuta de octombrie ma calca pe nervi. Parca vad niste spiridusi enervanti care se plimba pe cer, de la un capat la altul, si storc fiecare amarat de norisor care le iese in cale. Si, tot ei, nu mai pot de ras, privind catre pamant si vazand ca inca asteptam. Si speram. Sa se opreasca ploaia, ce altceva?

N-am nimic cu ploaia. Dar in prima zi de vara as fi vrut sa fie soare…

Foto: bestsayingsquotes.com

Minciuna noastra cea de toate zilele

Publicat pe

Cum ar arata, oare, lumea asta fara minciuna? Ar fi un rai coborat pe pamant? Oamenii s-ar iubi neconditionat? Toti am fi fericiti si nimeni n-ar mai avea necazuri? GRESIT! Ar fi un haos total. Pentru ca lipsa minciunilor ar fi unul dintre cele mai grave lucruri ce s-ar putea intampla pe aceasta planeta. Daca s-ar spune numai adevarul mereu, si de catre toata lumea, probabil in scurt timp soarta omenirii ar fi pecetluita. Adevarul este unul singur: ca sa putem supravietui avem nevoie de minciuni! Si nu asa, pe ici, pe colo…Nu! In fiecare zi a vietii noastre, minciuna e alaturi de noi. Exact, „scopul scuza mijloacele”. Si am sa va spun si de ce.images1

Sa luam, de exemplu, politica. Toata lumea stie ca e o curva. Mincinoasa si cu o mie de fete. O curva care ne conduce destinele. Noi suntem constienti ca toti politicienii mint. Ca promisiunile lor sunt vorbe in vant. Si totusi mergem la vot, urmarim cu sufletul la gura stirile, sustinem un partid sau altul s.a.m.d. De ce? Din cauza unei sperante desarte, cum ca ceva, vreodata, s-ar putea schimba. Spuneti-mi, ce sanse ar avea un politician daca ar spune: SUNT UN ESCROC, NU VREAU DECAT BANI SI PUTERE, NU-MI PASA DE VOI (si nu vreau decat sa va pot minti cat mai bine)? Niciuna! Toti ar spune ca e nebun. Si chiar daca ar  fi printre ei cate unul cu frica lui Dumnezeu, credeti-ma, i-ar fi frica mai intai de oameni. Si atunci, ce sa faca? Mint, ca nu au incotro. Si noi ii credem, fiindca nici noi nu avem incotro.

In casnicie, „celula de baza a societatii”. Cum ar fi sa te trezesti intr-o buna zi ca-i spui sotiei/sotului: „M-am saturat de tine ca de mere acre. Ma plictisesti si nu pot sa te suport. M-am saturat sa-mi impart fiecare afurisita de zi si fiecare afurisita de noapte cu tine. Sa ma trezesc in fiecare dimineata cu fata ta inaintea ochilor. Sa te vad cum te scobesti in dinti sau cum te scarpini in c.. M-apuca groaza cand ma gandesc la acel PANA LA SFARSITUL ZILELOR!”. In loc de asta, alegi sa supravietuiesti si sa „mergi inainte”…

Sefului tau ai vrea din tot sufletul sa-i poti spune: „NU POT SA TE SUPORT! Esti un prost si un increzut. Daca n-aveai relatii, nu erai sef azi, si nu-mi dictai tu mie ce sa fac…daca as putea, maine as pleca!” Dar tu ce faci, de fapt? Mimezi respectul, razi fortat la glumele lui de doi lei si il aprobi. Ba, mai mult, cauti sa „te pui bine cu el”, sperand ca te va avansa. Sau cel putin nu iti va pune bete-n roate.

Ne folosim de minciuna ca sa putem trai mai departe. Sa supravietuim, imperfecti, intr-o lume stramba. Inchipuiti-va cum ar fi sa-i zici unei mame: „Vai, ce copil urat aveti!”. Sau unei persoane supraponderale: ” Esti pur si simplu gras! Tu nu te uiti la tine cum arati?” Sigur ca se uita, sigur ca stie. Dar tu ce-ai rezolvat daca-i spui? Asa ca mai bine nu zici nimic. Din grija pentru el, il minti prin omisiune. Iar unui prost, daca-i spui ca e prost , crezi ca va accepta? Nu te va crede. Si cu siguranta  vei deveni dusmanul lui.

Minciuna nu este numai tolerata in societate, ci este dorita, inevitabila si intens practicata. De ce? Fiindca oamenii accepta greu unele adevaruri. Prefera o minciuna frumos ambalata in locul unei dezamagiri. Ori, pur si simplu, pentru ca minciuna le aduce anumite beneficii. In multe cazuri, adevarul ar rani si ar face mai mult rau decat bine. Si asta ar face ca tu, cel care alegi sa spui mereu „numai adevarul”, sa fii exclus. Din anturaj, din casnicie, de la serviciu…si de peste tot.

Opriti-va o clipa din ce faceti si ganditi-va: „Cate minciuni am spus astazi? De cate ori am fost mintit? Cate minciuni a trebuit sa accept?” Si luati in calcul si minciunile mici, de zi cu zi, pe care le spuneti de lene sa explicati un adevar mai complicat…Raspunsul il veti afla fiecare, dar il veti tine pentru voi.

Daca ma intrebati pe mine, eu sunt perfect de acord cu minciuna! Si chiar daca n-as fi eu de acord, asta tot n-ar schimba nimic. Lumea ar merge inainte. Cu adevaruri, dar mai ales cu minciuni…

P.S. Articolul de fata nu se refera la „exceptiile de la regula”: politicienii cinstiti, casatoriile fericite, sefii buni…si altele ca acestea…

Foto: vox.publika.md

Barbatii si logica lor!

Publicat pe

By Iulia, in iraducu.com

E barbat, asa e el! Eu ca femeie incerc sa-l inteleg, incerc sa gasesc o logica in ceea ce face, dar nu reusesc! Asa ca m-am gandit sa fac aici o lista generala cu lucrurile si faptele pe care le fac ei, barbatii. Chiar daca probabil fac aceste lucruri instinctual si fara o logica anume, ei asa functioneaza!

women-only2

Asa ca: Nu incerca sa intelegi „de ce?”…obisnuieste-te cu ideea ca n-ai sa intelegi niciodata!

  • Daca il rogi sa faca ceva, intodeauna raspunsul lui este:

„Ce-ai zis? ” Stai fara grija, de auzit aude bine. Nu auzul e o problema, ci neuronii lui care parca refuza sa interpreteze cerintele sau sarcinile casnice.

  • Daca merge la baie, are neaparat nevoie de telefon.

 Eu inca ma intreb la ce se uita…sau o avea un soft instalat care-l invata cum sa se c…? Impinge…relaxeaza-te, impinge…relaxeaza-te, impinge…relaxeaza-te, impinge…relaxeaza-te ???

  • Daca vorbesti cu el, iar in aceasi camera este un televizor… renunta! Lupta e pierduta. 

 Tv-ul il hipnotizeaza pentru cateva minute bune. Nu e drogat si nici nu te ignora intentionat…doar ca televizorul are ceva ce-l fascineaza iremediabil indiferent de discutie, moment sau ora… E ca un caine in fata caruia aprinzi farurile unei masini !

  • Ai grija cum formulezi ceea ce-l rogi

El va face intocmai ce ai spus tu, nimic in plus. Nu-ti imagina ca se subintelege ceva…la ei nu functioneaza asa. Sunt doar niste mici robotei programati exact cu sarcina definita de tine.

Adica daca-i spui: „Taie si tu painea”. El o sa zica: „Dar de unde iau cutit?” „Strange hainele de la uscat”. El o sa zica :”Si unde le pun? „(stiu, te uiti la el crucis si aproape ca-ti vine sa urli: „La mine-n cap!!! „- dar, nu uita, este doar un robotel! Nervii tai, tensiunea simtita de tine n-o sa-i modifice comportamentul, n-o sa-l miste, n-o sa-l deranjeze, data viitoare o sa faca fix la fel … asa e el)

Daca sunteti la masa, tu ai paharul gol in fata, pui mana pe pahar, iar sticla de apa este langa el. Tu intrebi „Mai este apa? „el se va uita la sticla si doar iti va       raspunde „Da!”

  • Daca are un obicei din copilarie

Adica sa-si lase sosetele murdare in dormitor, sa nu-si stranga masa, sa nu se spele pe picioare cand vine acasa, sa lase apa sa curga fara un motiv real, sa lase cutitele cu lama in sus cand ai doi copii in casa, sa lase cablurile la vedere cand ai un mergator de-a busilea prin casa  s.a.m.d.- o sa dureze minim trei ani ca sa-si schimbe obiceiul, dar doar atunci cand il vezi tu facand acel lucru !

Si-asa am impresia ca mai sunt o gramada de lucruri care-mi scapa acum, dar sunt sigura ca o sa ma ajutati voi  cu alte lucruri fara logica pe care le fac barbatii. Nu-mi spuneti ca barbatii vostri nu sunt asa, ca nu va cred:)). Asa ca va astept comentariile.