parinti
Copiii nostri sunt mai buni?
Acesta este, desigur, un articol pentru părinţi. Însă, dacă stau bine să mă gândesc, ar putea fi la fel de bine şi pentru unchi, mătuşi, bunici sau alte rude. Deci, este un articol pentru toţi cei care au copii prin preajmă.
Nu se poate să nu fi observat cât suntem de subiectivi atunci când vine vorba despre copiii noştri. Întotdeauna ei sunt „cei mai cei”. Cei mai deştepţi, cei mai frumoşi, cei mai cuminţi. Adică ei nu sunt chiar aşa de fapt, dar noi îi vedem astfel. Nu zice nimeni că privim cu toţii prin ochelari de cal. Ci, mai degrabă, că simţim realitatea, dar nu-i sesizăm dimensiunile. Fiindcă anumite lucruri sunt evidente, oricât am vrea noi să le ţinem sub preş. Spre exemplu, îţi vezi băieţelul urlând şi tăvălindu-se prin parc, dintr-un motiv sau altul, sub ochii părinţilor şi ai oamenilor de prin preajmă. Îl iei de-acolo, încerci să-l calmezi, eventual îl cerţi, ce mai, îţi faci datoria de părinte.
Poate chiar te superi un pic. În sinea ta, însă, te gândeşti că “nu s-a tăvălit el degeaba, cineva trebuie să-i fi făcut ceva”. Ai şi o explicaţie: „Deh, e copil, e o vârstă critică, cu tantrum-uri şi tot ce trebuie.” Sau, şi mai rău: „Daca celălalt copil i-ar fi dat jucăria, nu s-ar fi întâmplat nimic”. Ia să fi facut aşa copilul altuia! Ce-ai fi gândit atunci? Ai mai fi fost la fel de îngăduitor? Sau: la serbare, fetiţa ta e cea mai frumoasă, cu siguranţă. Nici nu-ţi dai seama că abia o deosebeşti dintre celelalte, fiindcă toate au vrut sa fie Elsa şi au rochiţele identice. Şi ce glas frumos are! Desigur că al ei se aude cel mai grozav în amalgamul de voci mititele. N-ai timp să observi că poate şi celelalte fetiţe sunt drăguţe, poate şi altele cântă frumos, poate un băieţel a spus poezia fără greşeală.
Nu-i nimic rău în asta, dimpotrivă, e absolut normal să ne iubim copiii, să-i protejăm, să fim părtinitori. Aşa e în legea firii. E o cerinţă a evoluţiei. Şi animalele îşi apără şi îşi iubesc puii. Pe ai lor, nu pe ai altora.
Mă deranjează totuşi ipocrizia. Paiul pe care unii părinţi îl văd în ochiul altora, în timp ce nu se sinchisesc de bârna din al lor. Să-mi fie cu iertare, dar am constatat, din punctul ăsta de vedere, că părinţii sunt de două feluri: cei (cât de cât) cu picioarele pe pământ şi cei care trăiesc într-un univers paralel. Din fericire, majoritatea e reprezentată de prima categorie: se mai uită în jur, mai aud şi ce zic alţii (chiar dacă uneori se fac că plouă), mai smulg câte o laudă şi pentru copiii altora. Într-un cuvânt, acceptă că toată lumea are loc sub soare. A doua categorie, în schimb, e cea care-ţi dă replica: „Eu îmi cred copilul”, atunci când îi comunici că odorul personal a comis-o. Fără să verifice, fără să chestioneze în vreun fel pârâtul. Eventual de faţă cu el, astfel încât progenitura să înveţe o lecţie importantă: „Pot sa fac orice, că mama/tata mă cred doar pe mine.” Nu spun să-l ia la rost din prima, spun că ar fi normal să analizeze un pic situaţia împreună cu protagoniştii. Eventual să îşi dea seama că n-ai venit la el să reclami ceva fiindcă te-ai trezit cu faţa la cearceaf. Dacă, în schimb, vine odrasla şi-i spune că i-a făcut X ceva, sigur va avea grijă să-l tragă la răspundere pe respectivul. Fiindcă, nu? Copilul lui are mereu dreptate! E atât de mândru! Că, doar, ce iese din pisică, şoareci mănâncă.
Ştii când te duci la şcoală şi-ţi spune învăţătoarea: „Copilul dumitale a făcut cutare”. Modelul ăsta de părinte ce va răspunde? „Dar cum, doamnă, numai pe-al meu îl vedeţi? E singurul din clasă care a greşit?” Poate că da, poate că nu. Nu are nici o importanţă, iar doamna, dacă-i pe fază, îi va spune: „Mă înşel eu sau dumneata ai un singur copil la mine in clasă? Exact despre acela vorbeam… În ceea ce-i priveşte pe alţii, voi discuta cu părinţii respectivi”. Şi ar mai fi multe exemple, dar mă opresc aici. Sunt sigură că aţi prins ideea.
Fiecare copil este unic pentru părintele lui. E rodul genelor, al eforturilor, al sacrificiilor părintelui. Al grijii şi al iubirii lui. Nu spun să-ţi cerţi copilul din orice. Nu spun să nu-l asculţi, să-l pedepseşti sau să-i spui că nu e bun de nimic. Nu spun să nu-l crezi sau să nu-i arăţi că-l iubeşti. Spun să fim realişti. Să cântărim cu atenţie situaţiile. Să ne comportăm ca nişte adulţi, pentru că el va învăţa de la noi. Să facem toate astea, şi ceva pe deasupra. Fiindcă la un moment dat tot vom culege ce am semănat. Vom culege roadele şi noi, şi copiii noştri, şi restul lumii…
Foto: empoweringparents.com
7 lucruri de facut inainte de a avea copii
Încă nu ai copii ? Atunci acest articol îţi va fi de folos. Ai deja? Nu te îngrijora, nu am de gând să te bat la cap spunându-ţi cum să-i creşti, ba dimpotrivă. De fapt, nici nu va fi vorba despre copii, ci despre tine.
Eu, una, am crezut multă vreme că întreaga viaţă mi se va schimba când vor sosi copiii. Că dintr-odată voi deveni o persoană nouă, cu altă perspectivă asupra lumii. Că am să fiu pătrunsă de importanţa rolului de mamă. Că voi fi puternică și hotărâtă. Voi şti exact ce am de făcut şi voi gestiona cu succes evenimentele zilnice. Eram sigură că am să mă descurc. Şi niciodată zâmbetul nu-mi va lipsi de pe faţă. Asta cu zâmbetul să ştii că s-a adeverit! În ceea ce priveşte descurcatul… am făcut-o până la urmă, că n-am avut încotro.
În aşteptarea “acelui”moment, zilele fără copii erau numărate. Mi se păreau total anoste. Ardeam de nerăbdare să văd şi eu cum e să fii părinte. Fusesem prevenită, bineînţeles, că nu va fi uşor. Că trebuie să ai nervii tari. Dar asta e o minciună! Pot să îţi spun acum, cu mâna pe inimă, că cel mai important pentru nervi e să fie elastici. Fiindcă vor fi întinşi şi răsuciţi de mii de ori. Vor fi călcaţi în picioare şi resuscitaţi. Eu zic că am noroc din punctul ăsta de vedere, ai mei încă rezistă.
Dacă am regrete? Sigur! Mi-e dor de viaţa mea liniştită de dinainte. De zilele pe care mi le cheltuiam după bunul plac. De nopţile tihnite. De liniştea casei şi de savoarea plictiselii. De persoana mea, cu care mă întâlneam în fiecare zi. Multe le-aş vrea înapoi, dar ce rost are să mă opintesc ca râma-n piatră? S-ar mai schimba ceva? Ar fi mai bine? La mine, nu. Tu, fără doar şi poate, ai putea să profiţi de timpul pe care-l mai ai. Uite, fiindcă sunt în toane bune, am să te ajut un pic. Ţi-am pregătit o “listă cu lucruri de făcut, ca să nu-ţi pară rău pe urmă”. Atenţie, însă! Pentru un efect maxim, parcurge-o înainte de a avea copii. Deşi e preventivă, nu va înlocui nicidecum “pastila de a doua zi”.
- Fă sex. Oricând, oriunde şi oricum. Simte-te bine, zbiară, urcă-te pe mese. Îmbracă-te în subretă, uită-te la filme deocheate…sau orice altceva îţi va mai trece prin cap. Când vei avea deja copii, se va fi terminat cu astea. Atunci o să crezi că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior dacă mai apucaţi să dormiţi împreună. Singuri. Sexul în afara patului va fi deja un condiment. Iar cel în afara casei, o adevarată aventură.
- Plimbă-te peste tot. Vizitează. Savureaza-ţi concediile. Bucură-te de liniştea din camera de hotel. Bucură-te când îţi pregăteşti valiza micuţă, fiindcă nu ştii încă ce înseamnă un bagaj adevărat. Bucură-te de orele de plajă, oricât de nepotrivite ar fi. Mănâncă de prânz la 17 dacă ai chef, nu urlă nimeni lângă tine de foame. Bea şi-un pahar de vin la cină, fără teamă. Nu trebuie să duci pe nimeni la culcare, în afară de tine, desigur…
Continuarea pe Catchy
La serbare, inainte
Exista in viata fiecaruia dintre noi anumite situatii generatoare de stres, pe care, oricat am dori, nu le putem evita. Un bun exemplu in acest sens, dupa parerea mea, este participarea la serbarile de sfarsit de an. Fie ca aveti un copil, doi, trei, fie ca e prima sau a noua serbare, lucrurile stau cam la fel (ma refer in special la serbarile de la gradinita sau din clasele mici). In aceste conditii, ma gandesc sa vin in ajutor parintilor alcatuind un „indrumar in caz de serbare„, util mai ales in cazul in care va aflati la primele experiente de acest gen:
1. Parintii intra in priza inainte cu cel putin o saptamana-doua de evenimentul propriu-zis. Este etapa premergatoare, in care se aduce la cunostinta sus-numitilor ce rol va avea odrasla si vor fi pusi in posesia acestuia. Deasemenea, acestia vor fi instiintati in legatura cu costumul necesar evenimentului cu pricina. Se va proceda in felul urmator: cei mai cu dare de mana se pot aventura sa cumpere/inchirieze un costum, celorlalti ramanandu-le doua variante: sa imprumute de pe la prieteni/rude/vecini sau sa improvizeze cat de cat ceva.
2. Odata rezolvat punctul unu, se trece la partea practica: invatarea efectiva a rolului. In foarte scurt timp, parintele va fi capabil sa il reproduca la orice ora din zi sau din noapte, fara greseala. Atentie mare! Daca incepeti prea din timp cu repetitiile, aveti grija sa le reluati cu putin inainte de serbare, pentru a va asigura ca nu veti avea parte de vreo surpriza neplacuta. Si nu cumva sa uitati acasa biletelul cu rolul, fiindca, datorita emotiilor, nu veti putea sa va faceti datoria de sufleur.
3. Repetitiile de la gradinita/scoala. In tot acest timp este de dorit ca cel mic sa nu se imbolnaveasca si, evident, sa nu va faceti de drum in perioada respectiva, astfel incat sa nu lipseasca (in special la repetitia generala).
4. Incercati sa evitati pe cat posibil discutiile cu ceilalti parinti din curtea gradinitei/scolii, pe teme de serbare. Acestea pot avea potential conflictual, si, in plus, pot fi generatoare de frustrari pentru propria persoana. Sigur ca toate mamicile de fetite si-ar dori rolul printesei din Alba ca zapada, insa se pot considera norocoase daca il prind si pe cel al mamei vitrege; este preferabil oricum celui de vanator sau de pitic (apropo, ati observat cate personaje masculine sunt in poveste??). Si sigur ca educatoarea/invatatoarea are si ea anumite preferinte, astfel incat va imparti rolurile dupa cum crede de cuviinta.
5. Pregatirea psihologica pentru serbare. In primul rand, este de dorit sa realizati ca cel de pe scena este copilul, si nu dumneavoastra. In acest scop incercati sa va abtineti de la paralele cu propria evolutie actoriceasca (situata undeva in negura vremurilor). Daca sunteti totusi o persoana mai sensibila, incercati cateva exercitii de respiratie sau un calmant usor. Exersati in oglinda un zambet intelegator, pentru cazul in care fiul/fiica uita rolul sau va expune unor situatii delicate: plange, pleaca de pe scena, trage de costum, n-are stare, cere apa, vorbeste in plus etc. Exista deasemenea riscul, in cazul in care este ceva gen carnaval, sa constatati ca mai sunt inca 5-6 Spiderman, cu costume identice.
6. Logistica. Asigurati-va ca ati cumparat flori si ca aveti cu ce sa ajungeti la destinatie. Este important sa aveti baterie la telefon/camera, in scopul efectuarii de fotografii/filmulete cu rol laudativ/lacrimogen, pe care va urma sa le prezentati rudelor si prietenilor. In unele cazuri aceasta conditie e de prisos, deoarece va fi prezent la eveniment tot neamul, pentru o mai buna sustinere. De asemenea, incercati , pe cat posibil, sa nu intarziati, pentru a se evita situatii delicate de genul certurilor pe locurile din fata sau privirilor dezaprobatoare ale celorlalti parinti, in cazul in care serbarea deja a inceput. In ce priveste obiectele necesare, sa nu va lipseasca servetelele, apa, evantaiul (pentru ca atmosfera de obicei e incinsa si la propriu si la figurat), haine de schimb pentru copil.
7. Prezenta scenica. A mamelor, desigur, ca despre copii am discutat deja. Din punctul meu de vedere o tinuta decenta de strada, completata de o coafura lejera si un machiaj discret, sunt suficiente. Luati in calcul ca nu este vorba de vreo nunta, vreun spectacol de opera sau, doamne-fereste, un bal mascat pentru parinti…
Acestea fiind spuse, sper sa va foloseasca acest ghid practic si sa treceti cu bine peste evenimentul pomenit. Avand in vedere ca este un moment covarsitor in viata fiecarui parinte, ce are repercursiuni importante pe Facebook si in albumele de familie, va urez succes!
Foto: mp13.legnica.pl
