mama

  “ Am bătut-o până am umplut-o de semne”

Publicat pe

Dacă există ceva mai rău decât boala, acel lucru e să stai la uşa unui doctor, iar înaintea ta să fie un şir lung de persoane care nu sunt nici ele acolo din plăcere. Iar dacă e ceva chiar mai rău, asta nu poate purta decât un nume: „Cabinet de pediatrie”. Vei găsi în preajma acelui loc nişte făpturi numite generic părinţi, acum nedormiţi, îngrijoraţi, nervoşi sau grăbiţi. E lesne de înţeles de ce, în aceste condiţii, emoţiile şi aşteptarea (reminiscenţă a cozilor impregnate în memoria colectivă) scot la iveală lucruri  ce n-ai fi crezut că se pot ascunde în fiinţe dintre cele mai paşnice.

Presupunând ca ai putea cumva  să le asculţi gândurile, cred că ele ar suna cam aşa: „Chiar nu vedeţi? Nici n-ar trebui să aştept la rând. Copilul meu… se vede clar că e cel mai bolnav de aici”. Sau: „Oare mai durează mult? Până-mi dă trimiterea se încălzeşte borcănelul ăsta cu caca, degeaba l-am ţinut de aseară la rece.”” A intrat de 15 minute, ce face, îi dă în bobi? Îşi bea cafeaua? Parcă văd că mă sună iar ăştia de la serviciu!”. Ori: „Pfuui! Ia te uită şi la ăla ce strănută! Aoleu, ce muci verzi are! Asta e… n-ai ce face, vii aici cu una şi pleci cu zece”. Apoi, desigur, paiul din ochiul vecinului: „Ăia doi din colţ…ce plozi enervanţi! Zici că au crescut în junglă. Iar maică-sa… Se face că nu vede. Normal, stă pe facebook, nu e în stare să-i potolească.”

Să spunem că are noroc şi, în cazul ăsta, părintele poate să prindă un scaun. Stă acolo şi aşteaptă, că n-are încotro, fremătând de nervi şi de nerăbdare. Între timp, copilul care s-a plictisit îngrozitor, se agită, n-are stare sau plânge înfundat. Nu vrea la “nenea  doctorul”, că e sănătos tun, în opinia lui. Într-adevăr, ca prin minune, nu mai are decât un pic de febră şi parcă nici urechea nu-l mai doare aşa de rău. “Următorul!” se aude din când în când o chemare ce are darul de a trezi la viaţă, pentru câteva secunde, bietele fiinţe forţate de împrejurări să respire acelaşi aer, minute sau ore în şir. Însă doar una dintre ele va intra în cabinet… Speranţele care le umpluseră inimile se năruie la fel de brusc cum s-au iscat şi oamenii recad în toropeala aşteptării.

……

M. e o tânără blondă, înaltă şi subţirică, îmbrăcată îngrijit. E o zi călduţă şi frumoasă de toamnă, iar dânsa e bine dispusă. Are noroc, fiindcă poate ocupa un loc afară, pe una dintre băncuţele aflate în curticica din faţa cabinetului, alături de alţi câţiva părinţi. Copilul de patru-cinci ani care o însoţeşte aleargă, sare, copil-batut1chicoteşte. Mama, vigilentă, îl previne: „Nu ţopăi, nu fugi, ai să cazi”. Inevitabilul se întâmplă, copilul se împiedică şi se loveşte la genunchi.Vine, cu ochii plini de lacrimi, cerând îndurare şi un pic de afecţiune: „Pupă-mă, mama, pupă-mă”. Femeia se uită la el cu o faţă îngheţată : „Ţi-am spus mai devreme să te potoleşti.” Copilul ştie doar că îl doare şi plânge, repetând: „Pupă-mă…” „N-am ce să-ţi fac, trebuia să asculţi”, vine răspunsul categoric. Băieţelul insistă:”Pupă-mă, pupă-mă”. „Taci din gură odată, că o încasezi”, scrâşneşte ea, aruncând în acelaşi timp micuţului o privire înfricoşătoare. Aproape că poţi vedea cu ochii minţii firicelul de spumă care se scurge în colţul gurii mamei-câine. „Nuuu!” începe să urle copilul şi mai tare. M. îsi pierde cumpătul şi slobozeşte asupra micuţului un potop de palme şi cuvinte rele: „Afurisitule, nu te mai potoleşti o dată? M-am săturat, îmi vine să te calc în picioare!” Oamenii privesc uimiţi, neîndrăznind vreunul să intervină. Femeia continuă să spumege, vorbind de data asta către cei din jur.”Nu înţelege, zici că e animal. Degeaba-i spun: nu face cutare, nu sări, nu te urca…el face numai pe dos, întradins, ca să mă enerveze. Până nu-l omor cu bătaia nu se potoleşte”. Îl smuceşte cu putere de mânuţă şi îl aşează lângă ea pe bancă, spunându-i  printre dinţi: „Stai aici lângă mine şi nu te mai mişca”. „Nu vrea să înţeleagă şi pace. Ştiţi ce mi-a făcut astă-vară?” continuă ea şirul confesiunilor către ceilalţi părinţi, ridicând un pic vocea. „S-a urcat pe un dulap şi a căzut de acolo în cap. În cap, vă daţi seama? Doamne, şi cât am mai umblat cu el prin doctori! Păi asta îmi trebuia mie? N-am destule probleme? Şi de ce? Fiindcă nu vrea să asculte? E o pacoste. De când l-am născut am avut numai belele cu el.” În gura ei, vina copilului care se rănise este atât de mare încât nu poate fi întrecută decât de o vină şi mai mare, aceea de a se fi ivit pe lume. „E copil, doamnă”…

Continuarea pe Catchy

Anunțuri

Totul e din cauza mamă-sii

Publicat pe

„A fost odată o soacră bună, dar lupul a înghiţit-o.” Săraca! Da’ ce-o fi făcut? Sunt bancuri, proverbe şi poveşti cu soacra… de parcă ar fi cel puţin dracul ieşit pe uscat. Dar, dragă noră, te-ai întrebat vreodată ce-ai face fără ea? Te-ai gândit, măcar un pic, cât de folositoare poate fi la casa omului? Şi ce bagaj aduce cu sine?

O femeie adevărată e ca o caracatiţă. Face tot ce trebuie. Păi nu ţi-a spus soacra? Venea de la serviciu, trecea prin piaţă, dup-aia plătea telefonul şi întreţinerea. Intra pe uşă, punea oala pe foc şi se apuca să mute mobila prin casă. În timpul ăsta, spăla nişte rufe, dădea cu aspiratorul, schimba un bec, făcea lecţiile cu ăia mici. Şi tu, nevastă, la fel nu? Că doar nu vrei să fii exemplul negativ! Ce? Vremurile s-au schimbat? Prostii! Fii mulţumită că îţi testezi propriile limite. Pune osul la treabă. Cum ar fi dacă n-ai avea concurenţă? Dacă n-ai fi gâdilată permanent de drăcuşorul acela care te îndeamnă să fii mai bună (chiar) decât ea? Sigur că eşti! Dacă vrei cu adevărat, poţi!

Şi ce dacă le ştie pe toate? Cu atât mai bine, ai de unde fura. Nu lua de bun chiar tot, fii selectivă. Nu eşti de acord cu ce spune? Zi ca ea şi fă ca tine, că nu-ţi ia nimeni mânecile de la vestă. Limba soacrei? Prea scurtă pentru complimente, dar tare lungă când greşeşte altul? Asta e, nu-i nimeni perfect. Te pomeneşti că tu eşti uşă de biserică! E băgăcioasă? Nu vrea decât să te ajute. Nu-i aşa că te simţi importantă, ştiind că e cineva interesat de tot ce faci?soacra

Ia recunoaşte tu, dragă noră. Păi, ce s-ar întâmpla dacă n-ar fi soacra ţapul ispăşitor? Eşti nemulţumită de bărbatul tău? Ţi se pare cumva că e cam leneş? Că nu te bagă în seamă? Nu, Doamne fereşte, nu e nesimţitor din fire. El n-are nicio vină. Totul e numai din cauza  mamă-sii! Dacă n-a avut grijă să-l dreseze de mic… Parcă întradins a făcut-o, ca să suferi tu acum. Nu ea l-a învăţat că totul i se cuvine? Nu ea l-a alintat şi i-a suflat în fund? El, sărăcuţul, poate ar fi fost altfel…

Fii fericită, deci. Ai găsit cauza problemelor. Soacra! Ea e de vină pentru tot. Pentru promisiunile uitate, fiindcă nu l-a învăţat să-şi ţină cuvântul. Pentru surzenia congenitală. Pentru gaura din canapea. Unde? În dreptul televizorului, desigur. Pentru şosetele murdare aruncate lângă coşul de rufe. Pentru încăpăţânarea de catâr, moştenire de familie. N-aveai de unde ştii că seamăna cu maică-sa, când l-ai întâlnit şi ţi-a făcut creierii papiotă… Unde mai pui că iubiţelul sforăie… dacă stai bine să te gândeşti, şi p-asta tot de la ea o are…

Continuarea pe Catchy

Ne-a prins făcând amor

Publicat pe

Aveam o prietenă buna, P., o dulceaţă de fată, măritată, şi cu doi copii. De când venise al doilea, nu se mai ducea la serviciu şi lucra de acasă, că n-avea cu cine să-i lase. Bărbatu-său, mai dintr-o bucată, dar altfel, om de casă şi cu drag de nevastă. Fiindcă era propriul lui şef, carevasăzică, avea program flexibil. Şi, din când în când, ziua, i se scula să mai treacă pe-acasă, pe la muiere. Noaptea era sfântă, că dormeau fiecare în camera lui, cu câte un copil. Şi chiar dacă ar fi bătut el vreun “apropou”, nici ea nu era una de-aia aventuroasă, să se ducă pe masa de bucătărie sau în spatele blocului, în maşină.

Într-o după-amiază de marţi stăteam de vorbă cu ea, afară. Nimicuri din astea femeieşti: ce-am mai târguit de pe la reduceri, cum a prins-o cutare pe nevastă-sa pe chat cu unul, ce bine a prins şatenul că alună era prea deschis ş.a.m.d. Odată o văd că începe să se frământe, o umfla parcă şi râsul, şi-mi zice mai către ureche:

“Hai că vorbim mai încolo, trebuie să plec. Uite maşina lu’ bărbatu-meu. Vine acasă şi am treabă. Program artistic”.classy-women-dont-gossip

Probabil că a citit ceva nedumerire în ochii mei, drept pentru care a găsit de cuviinţă să mă lămurească:

“Stai liniştită, că e de bine. Mă duc să fac sex. Seara sunt ăia mici pe capul nostru şi nu putem să mişcăm. Aşa, ziua mai fuge şi el de la muncă pentru una mică. Pfuui! Dar s-a găsit şi el acu’, marţea! Deh, asta e. A venit, a venit, n-o să-l mai întorc din drum, or fi trecut ceasurile rele”.

“Aha!” am exclamat, ferindu-mă să fac vreo grimasă nelalocul ei.

“Şi ce, crezi că eu sunt proastă?” şi-a continuat monologul. “Am pretenţiile mele”. Eu deja mă bâţâiam de pe un picior pe altul, încurcată. “Nu scapă el aşa uşor. O baie cu spume, o muzică, un masaj… că sexul fără masaj e ca o colivă fără bomboană.”

“Sigur, ai dreptate”, i-am ţinut isonul, stăpânindu-mă cu greu să nu izbucnesc în râs. Parcă-l şi vedeam pe soţ cum se munceşte, cu limba scoasă, la masaj, spre mulţumirea nevestei.

Acestea fiind spuse, ne-am dus fiecare la treaba noastră. Ea la “program”, iar eu la piaţă, ca să iau de-o ciorbă, cu gândul la baia “cu spume” urmată de masaj. Probabil că destinul mi-o scosese în cale cu povestea asta, dar eu aveam să aflu abia peste vreo două zile. Iacătă-mă seara târziu, în pat cu al meu. “Program artistic.” :) Copilul (îl aveam doar pe cel mare pe-atunci), dincolo, dormea. Eu dedesubt, bărbatu-meu deasupra, în unghi drept. Luptă grea, ca la carte, cu năduşeală şi icneli.

“Ţe faţeti aiţea?” am auzit deodată un glăscior în întuneric, taman când să capitulez. Uitaserăm uşa de la dormitor deschisă, iar copilul pornise buimac să ne caute prin casă, neştiind de unde vin zgomotele. Cârpit de somn şi nedumerit, stătea lângă pat, cu ursuleţul de pluş spânzurat într-o mână, aşteptând un răspuns (noroc că nu avea decât vreo trei ani).

“Tati, ţe faţi lu’ mami?” a insistat. Ta-su îşi înghiţise limba şi rămăsese priponit în mijlocul patului, călare pe mami. Ca prin minune, mi-a apărut P. în faţa ochilor…

Continuarea pe Catchy.

 

7 lucruri de facut inainte de a avea copii

Publicat pe

Încă nu ai copii ? Atunci acest articol îţi va fi de folos. Ai deja? Nu te îngrijora, nu am de gând să te bat la cap spunându-ţi cum să-i creşti, ba dimpotrivă. De fapt, nici nu va fi vorba despre copii, ci despre tine.

Eu, una, am crezut multă vreme că întreaga viaţă mi se va schimba când vor sosi copiii. Că dintr-odată voi deveni o persoană nouă, cu altă perspectivă asupra lumii. Că am să fiu pătrunsă de importanţa rolului de mamă. Că voi fi puternică și hotărâtă. Voi şti exact ce am de făcut şi voi gestiona cu succes evenimentele zilnice. Eram sigură că  am să mă descurc. Şi niciodată zâmbetul nu-mi va lipsi de pe faţă. Asta cu zâmbetul să ştii că s-a adeverit! În ceea ce priveşte descurcatul… am făcut-o până la urmă, că n-am avut încotro.

În aşteptarea “acelui”moment, zilele fără copii erau numărate. Mi se păreau total anoste. Ardeam de nerăbdare să văd şi eu cum e să fii părinte. Fusesem prevenită, bineînţeles, că nu va fi uşor. Că trebuie să ai nervii tari. Dar asta e o minciună! Pot să îţi spun acum, cu mâna pe inimă, că cel mai important pentru nervi e să fie elastici. Fiindcă vor fi întinşi şi răsuciţi de mii de ori. Vor fi călcaţi în picioare şi resuscitaţi. Eu zic că am noroc din punctul ăsta de vedere, ai mei încă rezistă.where-do-you-go-to-my-darling

Dacă am regrete? Sigur! Mi-e dor de viaţa mea liniştită de dinainte. De zilele pe care mi le cheltuiam după bunul plac. De nopţile tihnite. De liniştea casei şi de savoarea plictiselii. De persoana mea, cu care mă întâlneam în fiecare zi. Multe le-aş vrea înapoi, dar ce rost are să mă opintesc ca râma-n piatră? S-ar mai schimba ceva? Ar fi mai bine? La mine, nu. Tu, fără doar şi poate, ai putea să profiţi de timpul pe care-l mai ai. Uite, fiindcă sunt în toane bune, am să te ajut un pic. Ţi-am pregătit o “listă cu lucruri de făcut, ca să nu-ţi pară rău pe urmă”. Atenţie, însă! Pentru un efect maxim, parcurge-o înainte de a avea copii. Deşi e preventivă, nu va înlocui nicidecum “pastila de a doua zi”.

  1. Fă sex. Oricând, oriunde şi oricum. Simte-te bine, zbiară, urcă-te pe mese. Îmbracă-te în subretă, uită-te la filme deocheate…sau orice altceva îţi va mai trece prin cap. Când vei avea deja copii, se va fi terminat cu astea. Atunci o să crezi că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior dacă mai apucaţi să dormiţi împreună. Singuri. Sexul în afara patului va fi deja un condiment. Iar cel în afara casei, o adevarată aventură.
  2. Plimbă-te peste tot. Vizitează. Savureaza-ţi concediile. Bucură-te de liniştea din camera de hotel. Bucură-te când îţi pregăteşti valiza micuţă, fiindcă nu ştii încă ce înseamnă un bagaj adevărat. Bucură-te de orele de plajă, oricât de nepotrivite ar fi. Mănâncă de prânz la 17 dacă ai chef, nu urlă nimeni lângă tine de foame. Bea şi-un pahar de vin la cină, fără teamă. Nu trebuie să duci pe nimeni la culcare, în afară de tine, desigur…

Continuarea pe Catchy