Ce mai zic si alti mistreti

Domnule doctor, nu ma doare laba

Publicat pe

By Intre lumi

Am fost la doctor, nu demult. Mă durea undeva în zona cervicală şi uşor în zona lombară. Sper să nu fi încurcat zonele, am uitat anatomia învăţată la şcoală. Aveam o trimitere de la medicul de famile dar, pentru a face nişte proceduri (nu ştiu cum se numesc altfel), trebuia să mă vadă medicul balneofizioterapeut.

Doctorul, o persoană supraponderală,  aşezat pe un scaun mult mai mic decât greutatea lui, mă întreabă scurt: „Ce vă doare?” Eu încerc să mă ridic şi să-i arăt locurile dureroase. El, disperat cumva, îmi spune înainte de a ajunge ca eu să indic cu mâna locul dureros:  „Nu-i nevoie să vă ridicaţi. Nu vă ridicaţi, v-a spus cineva să vă ridicaţi? Răspundeţi doar la întrebări.”

Mă aşez cuminte iar pe scaun şi umează întrebarea doctorului: „Durerea din spate coboară pe picior până în labă?” Mă uit ciudat la el şi-i răspund că nu, nu mă doare „laba” şi că e localizată la spate şi dau să mă ridic, ca să-i arat locul dureros. „Staţi  jos, nu e nevoie să vă ridicaţi şi să-mi arataţi. V-a spus cineva să vă ridicaţi?” Mă aşez iar pe scaun şi urmează întrebarea: „Durerea de la spate coboară înspre genunchi?” Îi răspund că NU, e localizată într-un punct la spate şi, cu frică, dau să-i arat locul dureros. Se uită la mine sever şi renunţ să-i arat locul dureros. ”Mda. Deci coboară până în labă durerea” îl aud spunând din nou. Mă uit la el ciudat şi-i zic  iar :

– Nu coboară nici la genunchi şi nici la labă domnule doctor, mă doare spatele într-un loc unde nu-mi permiteţi să vă arat.imagesSLUNN5B4

– Nu-i nevoie să vă ridicaţi, doamnă, şi nici să arataţi, eu înţeleg.  Am să vă dau nişte proceduri , ceva mai multe, fiindcă, dacă durerea coboară până la labă, e cam grav. (Spune el senin).

Încep să râd. Râd aproape în hohote. Ştiam că e de plâns, dar deja mă imaginam într-o schiţă din Caragiale.

– Ce vă distraţi aşa, doamnă? Nu ştiţi cât e de periculos să vă coboare durerea până la labă? – îl aud spunând din nou.

– Domnul doctor, nu prea ştiu de ce tot o daţi cu laba, că mă înnebuniți. Nu mă doare, domnule, nicio labă, nici genunchiul, nu coboară nimic din spatele meu, stă pe loc şi mă doare. Spuneţi drept, domnule doctor, suntem la camera ascunsă? – îi spun râzând aproape, dar deja iritată de situaţie. ––

– Mda. Am uitat, e clar, vă doare spatele, ştiu ce proceduri vă dau. – răspunde el mai serios ca până atunci, foindu-se neliniştit pe scaunul lui mic.

În timp ce scrie, îl întreb :

– În timpul procedurilor pot să fac sport? … Să merg la sală?

Îşi ridică ochii senini şi goi spre mine, stă ceva timp să se gândească, îi închide uşor şi zice:

-Doamnă, m-aţi încuiat complet. Nu ştiu să vă răspund, întrebaţi şi dumneavoastră la kinetoterapie. Sigur ştie fata aia.

Nu am reacţionat, fiindcă, mi se părea imposibil să mi se întâmple mie asta. Am vrut să-l cert, am vrut să spun mai departe, am vrut să plec în timp ce-mi dădeam seama că acest doctor nu renunţa la durerea şi laba lui, dar, ca orice român „adevărat”, am plecat să-mi văd de durerea mea. De durerea mea, care nu cobora nici la genunchi şi nici la labă, ca să citez „personajul” din Caragiale. La kineto, am dat peste o fată profesionistă, care mi-a răspuns la toate întrebările mele. M-a lăsat să-i arat unde mă doare şi chiar îi mulţumesc şi virtual. Sigur, n-o să mai merg niciodată acolo, îl sancţionez în felul meu. Dar ei sunt acolo numai din vina noastră, nu? Lipsa de atitudine ne limitează şi chiar ne poate ucide uneori. Mă simt vinovată că mi-am văzut de durerea mea, care nu voia să coboare până unde ducea imaginaţia doctorului. Mă simt vinovată că am râs în loc să-l fac pe el să plângă. Mă simt vinovată.

Anunțuri

Marlanul de companie (Parvenitus Arogantis)

Publicat pe

By Victor, in Blogu’lu’Victor

Marlanul de companie este o persoana, de regula cu o pozitie de middle-management intr-o firma, de preferat cu o oarecare notorietate. Marlanul de companie se considera o specie superioara celorlalti muritori de rand si se comporta ca atare. Se exprima prin fraze scurte, care trebuie ca sa contina neaparat expresii gen “Eu sunt Director, si tu TREBUIE sa faci ce spun eu”, “Asculta, BA…” sau “NOI nu facem, pentru ca asa AM VRUT EU”.mm2

Marlanul de Companie de regula simte nevoia sa isi etaleze “importanta” si “autoritatea”, drept pentru care simte nevoia permanent sa ii insulte si jigneasca pe cei din jur. Marlanul de Companie este intalnit in multe locuri si este inrudit cu Ajutorul de Bagator de Seama – specie intalnita in firmele cu numar foarte mare de angajati.

Pentru Marlanul de Companie notiunile de “respect”, “politete”, “diplomatie” nu exista. Pentru el exista doar “EU si ailalti”. Pentru Marlanul de Companie toti ceilalti care nu ii sunt direct superiori sunt niste “sclavi” a caror singura menire pe pamant este sa le indeplineasca lor, PE LOC, toate dorintele, indiferent cat de absurde sunt acestea.

Totusi, in prezenta superiorilor sai , Marlanul de Companie sufera o transformare radicala, transformandu-se in Pupincuristul Umil. In prezenta superiorilor, vocabularul lor se transforma, si cuvinte gen “VREAU”, “FA”, “ACUM”, etc se metamorfozeaza in “DA, SEFU’ “, “ASA ESTE”, “AM INTELES”. O alta calitate a Marlanului de Companie, transformat in Pupincurist Umil o reprezinta modul de indeplinire a sarcinilor pe care si acesta la primeste.

In general Marlanul este un personaj semi-incompetent, dar care tinde sa isi mascheze incompetenta transferand-o pe umerii altora. Daca o sarcina pe care a primit-o a iesit bine, evident este meritul sau 110%, el chinuindu-se sa o duca la indeplinire in ciuda tuturor obstacolelor pe care dusmanii i le pun in cale. Daca iese prost, evident ca este vina celorlalti. Marlanul de Companie, in momentul in care apare o problema nu este interesat sa caute o solutie (Pentru ca nici nu ar fi in stare) ci trebuie sa caute VINOVATI (care intotdeauna sunt ceilalti). Marlanul de Companie simte in permanenta nevoia ca , in fata sefilor, sa spuna cat de mult s-a zbatut el si cat de mult a muncit si s-a sacrificat, iar toti din jurul lui i-au pus bete in roate.

Marlanul de Companie NICIODATA nu recunoaste nici meritele altora si nici defectele sale si in viziunea sa se crede cel putin Trimisul lui Dumnezeu si Buddha pe pamant. Una din caracteristicile care il apropie de Ajutorul de Bagator de Seama, o reprezinta tendinta de a sabota proiectele care i-au fost trasate “de sus” si la care nu a fost consultat. Evident ca sabotarea trebuie facuta astfel incat totul sa para ca s-a facut din vina celorlalti chiar daca el s-a zbatut ca totul sa iasa cel putin perfect. Partea interesanta este ca nici unul, nici altul nu demonstreaza prea multa imaginatie si in general toate tentativele lor de sabotaj sunt cel putin penibile si pica din start.

Cel mai interesant aspect al Marlanului de Companie il reprezinta schimbarea stapanului. De regula, la intervale regulate, Marlanul de Companie nu isi mai poate ascunde incompetenta si este nevoit sa isi schimbe Stapanul, noul Stapan al Marlanului fiind de regula o persoana, de la o firma concurenta si care in perioada in care ii era competitor era descris de Marlan, ca fiind cea mai josnica persoana, iar firma pe care o reprezinta ca fiind cea mai de cacat firma din partea asta a galaxiei.

In momentul “schimbarii taberei”, Marlanul isi motiveaza actiunile anterioare prin “asa ma puneau aia, dar eu, in sufletul meu, stiam ca voi sunteti cei mai tari”

P.S  Acesta este un pamflet, orice asemanare cu fapte si intamplari reale … s-ar putea sa nu fie intamplatoare. 

Foto: jokatimes.com

Barbatii si logica lor!

Publicat pe

By Iulia, in iraducu.com

E barbat, asa e el! Eu ca femeie incerc sa-l inteleg, incerc sa gasesc o logica in ceea ce face, dar nu reusesc! Asa ca m-am gandit sa fac aici o lista generala cu lucrurile si faptele pe care le fac ei, barbatii. Chiar daca probabil fac aceste lucruri instinctual si fara o logica anume, ei asa functioneaza!

women-only2

Asa ca: Nu incerca sa intelegi „de ce?”…obisnuieste-te cu ideea ca n-ai sa intelegi niciodata!

  • Daca il rogi sa faca ceva, intodeauna raspunsul lui este:

„Ce-ai zis? ” Stai fara grija, de auzit aude bine. Nu auzul e o problema, ci neuronii lui care parca refuza sa interpreteze cerintele sau sarcinile casnice.

  • Daca merge la baie, are neaparat nevoie de telefon.

 Eu inca ma intreb la ce se uita…sau o avea un soft instalat care-l invata cum sa se c…? Impinge…relaxeaza-te, impinge…relaxeaza-te, impinge…relaxeaza-te, impinge…relaxeaza-te ???

  • Daca vorbesti cu el, iar in aceasi camera este un televizor… renunta! Lupta e pierduta. 

 Tv-ul il hipnotizeaza pentru cateva minute bune. Nu e drogat si nici nu te ignora intentionat…doar ca televizorul are ceva ce-l fascineaza iremediabil indiferent de discutie, moment sau ora… E ca un caine in fata caruia aprinzi farurile unei masini !

  • Ai grija cum formulezi ceea ce-l rogi

El va face intocmai ce ai spus tu, nimic in plus. Nu-ti imagina ca se subintelege ceva…la ei nu functioneaza asa. Sunt doar niste mici robotei programati exact cu sarcina definita de tine.

Adica daca-i spui: „Taie si tu painea”. El o sa zica: „Dar de unde iau cutit?” „Strange hainele de la uscat”. El o sa zica :”Si unde le pun? „(stiu, te uiti la el crucis si aproape ca-ti vine sa urli: „La mine-n cap!!! „- dar, nu uita, este doar un robotel! Nervii tai, tensiunea simtita de tine n-o sa-i modifice comportamentul, n-o sa-l miste, n-o sa-l deranjeze, data viitoare o sa faca fix la fel … asa e el)

Daca sunteti la masa, tu ai paharul gol in fata, pui mana pe pahar, iar sticla de apa este langa el. Tu intrebi „Mai este apa? „el se va uita la sticla si doar iti va       raspunde „Da!”

  • Daca are un obicei din copilarie

Adica sa-si lase sosetele murdare in dormitor, sa nu-si stranga masa, sa nu se spele pe picioare cand vine acasa, sa lase apa sa curga fara un motiv real, sa lase cutitele cu lama in sus cand ai doi copii in casa, sa lase cablurile la vedere cand ai un mergator de-a busilea prin casa  s.a.m.d.- o sa dureze minim trei ani ca sa-si schimbe obiceiul, dar doar atunci cand il vezi tu facand acel lucru !

Si-asa am impresia ca mai sunt o gramada de lucruri care-mi scapa acum, dar sunt sigura ca o sa ma ajutati voi  cu alte lucruri fara logica pe care le fac barbatii. Nu-mi spuneti ca barbatii vostri nu sunt asa, ca nu va cred:)). Asa ca va astept comentariile.

 

Sa muncim inteligent

Publicat pe

By Magazin de idei

„Treburile casei nu se vad decat atunci cand nu le faci!” Nu stiu cine a spus asta, dar are dreptate. Poate pentru barbati nu este un subiect  interesant, dar gospodinele stiu cu siguranta la ce se refera. Munca unei femei nu se termina niciodata: copii, bucatarie, curatenie, calcat, iarasi copii… si lista poate continua. Nu spun ca barbatii n-ajuta si ei, pe ici , pe colo, in punctele esentiale…

Toate bune si frumoase. Hai sa ne imaginam urmatorul scenariu: o zi de sambata, sa spunem, in familie. Mama e la bucatarie, coace, prajeste, spala vase si ce mai face ea acolo. E stropita si afumata  din cap pana in picioare. Tatal trebaluieste pe-afara, mai exact pe sub masina; scoate din cand in cand fata manjita de ulei, strigand la cel mic sa nu mai inoate in noroi. Intre timp, copilul mai mare a luat o cazatura zdravana cu bicicleta, si vine urland din rasputeri, cu hainele rupte 0si murdare. E normal, sunt copii, se joaca; accidente se mai intampla, asta e. Mama aplica procedura de urgenta: dezinfectat, spalat, schimbat; copilul pleaca alergand, si, pe la jumatatea strazii isi pierde elanul, fiindca s-a impiedicat de o piatra. Acelasi scenariu, urlete, haine pline de tarana, schimbat, plecat. Nu trece mult timp si mezinul apare ud pana la coate (si mai sus de genunchi), strangand triumfator in mana o biata broscuta culeasa dintr-o balta. La fel: urlat ca de ce i-ai luat broasca, spalat, schimbat, plecat din nou indarjit, cu destinatia clara: balta cu pricina, in cautarea altei victime. Nimic anormal pana aici, peste tot e la fel.

Hai sa ne gandim acum cate haine s-au murdarit intr-o singura zi. Multe, adevarat, dar, slava Domnului si civilizatiei, cineva a inventat un obiect miraculos: masina de spalat automata. Hainele sunt rasucite, frecate, stoarse etc. si gata de intins. Se procedeaza la scoaterea din aparatul minune, sunt incarcate gramada in cosul de rufe, coborate cu hotarare pe scari si intinse cu voiosie  pe sarma (sau uscator , dupa caz). Din fericire, e cald si bine, in cateva ore se usuca. Repede sa le strangem si sa facem loc pentru urmatorul transport proaspat scos de la spalat. Apelam din nou la cos,  le incarcam rapid, spre a le duce catre dulapuri. Oops! Acum apare problema! SORTAREA! Ciorapi la ciorapi, chiloti la chiloti, rufele de calcat la calcat, prosoapele in alt dulap, cele de bucatarie in bucatarie, si tot asa. Deja te incurci in ele, ochii iti fug in toate partile, mai gresesti, incurci ciorapii copiilor, incurci dulapurile…Ce bine ar fi fost daca ai fi putut sa cumperi de undeva un cos de strans rufele compartimentat! Sau macar o chestie din plastic, pe care s-o bagi tu in cos, si care sa creeze cateva spatii. Asa ti-ar fi si tie mai clar, de cand le iei de pe sarma: aici ciorapi, aici chiloti, aici de calcat, aici pantaloni…Adevarat, timpul necesar operatiunilor cu rufele n-ar fi cu mult mai scurt, dar (zic si eu) dupa o zi de munca, n-ar fi superb sa scutim macar cativa neuroni?

Romania- the land of…

Publicat pe Actualizat pe

By Victor, in BLOGU’LU’VICTOR

In urma unei decizii extrem de proaste (ca multe altele pe care le-am luat de-a lungul acestei vieti), mi-am zis sa sprijin turismul romanesc si am pornit sa-mi petrec cele 2 zile de concediu pe anul acesta pe litoralul patriei.

Ideea in sine ar fi fost buna : “de ce sa manance gura la copilul grec, turc, sloven sau alta natie si sa nu manance gura si la copilul roman … ”. Numai ca de la idee la practica – e un drum cam lung.

Si uite asa, joi dimineata, ma sui in masina si pornesc spre superba statiune Jupiter, unde ma astepta un hotel de 3 stele (superb in poze) si o plaja primitoare. Evident ca pe site-ul hotelului erau trecute tot soiul de chestii gen: Scufundari, ski nautic, parapanta, etc… deci, in viziunea mea, se anunta un concediu fascinant…

Prima surpriza (oare ?) a fost drumul. Drumul spre mare se imparte in 3 mari sectiuni, fiecare cu farmecul ei: prima sectiune – iesirea din Bucuresti. Nu vorbim de traficul propriu-zis prin oras, ci de acea portiune de 10 km, pe cheiul Dambovitei. Pe langa faptul ca peisajul arata extrem de dezolant (se poate spune asta ?) fiind populat cu balarii nederanjate vreodata de mana omului si de gunoaie – semne ale unei civilizatii in curs de formare, drumul in sine reprezenta o veritabila aventura. Dupa ce mergeai pe o portiune relativ circulabila aproximativ 1-2 km, portiune in care viteza de croaziera putea atinge si 80-90km/h , tusti – o groapa sarea in fata masinii si brusc iti aminteai fie de vorbele de duh din popor referitoare la mama, fie numarul de telefon al tipului de la vulcanizare unde iti puteai indrepta janta…mare_1

Sa presupunem ca am trecut de aceasta portiune si am ajuns pe autostrada. Intr-un mod bizar, autostrada nu era populata cu gropi. Dar nici cu benzinarii sau toalete  … De fapt erau niste baraci albastre pe post de toalete dar, oricat am incercat, de acolo nu se putea cumpara o sticla de suc …

Sa presupunem ca am trecut si de portiunea asta si am ajuns pe portiunea finala (unde piciorul autostrazii nu a pus niciodata mana..). Aici intervine aventura : 60km in 2 ore. 2 coloane de masini, deplasandu-se cu viteza “reformei”: una spre Constanta si cealalta dinspre Constanta. Se mergeau 2-300m cu 10km/h si se stateau apoi 2-3 minute. Initial am crezut ca e un accident. Noroc cu un organ care m-a lamurit “e aglomeratie … circulati’. Am incercat sa ii explic ca as circula, dar nu am pe unde, dar cel din fata mea pornise si se mai deplasase 10 m , asa ca a trebuit sa pornesc si eu.

In sfarsit am ajuns in statiune. Pretutindeni niste afise cu 2 persoane de sex feminin care fugeau din apa ca lovite de trasnet si un mesaj : ”Romania – the land of choice”. Am crezut ca e o gluma. Cine ar fi atat de imbecil, ca sa puna reclame cu Romania, in limba engleza (deci destinate turistilor straini) PE TERITORIUL ROMANIEI !!! Pai mai inteligentilor, daca afisul e IN ROMANIA, inseamna ca se adreseaza turistului CARE DEJA A AJUNS AICI !!! Nu cred ca e vreun turist german care sa isi propuna sa faca un drum pana la Constanta, doar ca sa vada un afis care sa ii spuna ca Romania e tara “tuturor posibilitatilor”. Asa ca … sfat personal si prietenesc : BA DESTEPTILOR, PUNETI AFISELE IN AFARA TARII CA DACA LE PUNETI AICI NU LE VEDE NICI DRACU’ !!!

In plus, acel mesaj cu 2 fete care fug din apa … se poate intelege ceva gen “fugiti ba din Romania !” . Dar, ma rog, poate sunt eu cu nervii …

Si in sfarsit ajung la hotel. La receptie 2 fete extrem de amabile si politicoase . Ciudat – imi zic – inseamna ca e ceva in neregula… Iau camera si indraznesc sa intreb : “Nu va suparati, eu nu ma prea omor cu plaja, imi puteti spune cum imi pot omora timpul cata vreme ceilalti sunt la plaja ? Am ceva de vizitat, as putea sa ma plimb pe undeva ?”

In acel moment fetele lor s-au schimbat … Din zambetul larg, a aparut o fata plina de compasiune, de parca ar fi vazut un bolnav de leucemie in faza terminala … “Ne pare rau …  va puteti duce prin Constanta (40km) si poate gasiti acolo …”.mare_21

Am ramas interzis. Pai … in afara de a sta la soare si a casca gura pe la cele cateva tarabe cu haine … chiar nu am NIMIC altceva de facut ? O fi fata neinformata ,
imi zic, asa ca iau pliantul hotelului. Ajung la partea cu “Agrement”. Citesc, ma inchin, rad, ma inchin din nou si apoi raman fara grai. La “Agrement si distractie” era scris negru pe alb “Dusuri si grupuri sanitare proprii !!!”

Niciodata nu m-am gandit ca statul pe wc poate fi o forma de agrement si distractie … Niciodata nu m-am gandit ca trebuie sa platesc 300 RON pe benzina plus 200 RON/noaptea de cazare (fara mic dejun, evident) pentru a ma distra stand pe wc … Eu credeam ca asta e o chestie normala, fireasca si la locul ei, niciodata nu am privit dusul sau efectuarea necesitatilor fiziologice ca pe o forma de agrement si distractie.

In cazul asta sugerez celor de la Ministerul Turismului un nou slogan “Veniti sa va c… in tara noastra !”

mare_3Dar hai sa nu mai fim carcotasi … e frumos la mare. Am stat 4 zile, in care din cauza algelor nu am putut intra in apa … 4 zile in care am descoperit ca , atunci cand ploua, ai la dispozitie 2 distractii : fie mananci la restaurantul hotelului (orice in afara de gratare..) , fie te uiti la televizorul cu diagonala de 37 cm din camera.

Nu mai vreau sa vorbesc de faptul ca hotelul, plin de trepte,  nu avea nici o rampa pentru handicapati, astfel incat urcatul unui bagaj voluminos sau al unui carucior pentru copil devenea o aventura, nu mai vreau sa vorbesc de boxele care duduiau pe plaja, astfel incat nu te puteai auzi cu vecinul de sezlong, sau de muntii de alge de pe plaja …

Si acum ma intreb : eu vreau sa sprijin turismul romanesc … dar turismul romanesc de ce nu vrea sa ma sprijine si pe mine ?