viata

“Ştiam eu că e rea de muscă, fir-ar a dracului de curviştină!”

Publicat pe

Viaţa ne bate uneori cu filmul. Peste ochi ne bate, ca să vedem mai bine. Păi, nu? Că afară e vopsit gardul şi înăuntru… Nu se ştie, de fapt, ce se întâmplă înăuntru. În casele oamenilor, carevasăzică. Doar, din când în când, câte o povestioară picantă mai scoate capul şi ne face să rânjim satisfăcuţi pe sub masca mirării: “Ai văzut ce-a făcut X? Pfuuui! Cine ar fi crezut aşa ceva?”

Istoria asta e de pe vremea când încă nu existau dvd-uri, dar existau camere de filmat. Şi casete video. Lumea se distra pe atunci în baruri şi discoteci, de obicei la sfârşit de săptămână. Nici nu erau, de fapt, prea multe alegeri de făcut, când venea vorba de distracţie. Aşa încât, oamenii încă se mai vizitau. Se strângeau în casa cuiva, râdeau, vorbeau, se încălzeau cu bere şi cu vişinată, jucau cărţi și se uitau la filme.femeie-blonda

Povestea noastră e, de fapt, despre iubire, chiar dacă pare ceva mai deocheată. Dar s-o luăm cu începutul… M. era un tânăr vesel, arătos şi la locul lui. Îi intrase în cap, de la o vreme, să se însoare, fiindcă-i picase cu tronc o fată, R. o chema. N-a mai avut răbdare şi a luat-o cu ce-a avut pe ea, chiar de pe băncile şcolii. Se vede treaba că se temea ca nu cumva să i-o fure altul. Mignonă, frumuşică, gropiţe în obraji şi gene lungi care băteau uşor peste ochii de căprioară. Avea un păr superb, ondulat, lung până mai jos de fund. Un amestec ciudat R., de femeie cu copil care dospeşte şi abia aşteaptă să guste din viaţă. Când fuma, avea un aer voit pervers, iar ţigara devenea un fel de obiect sexual, aflat undeva între degetele ei şi gură. Iar când mergea, îşi legăna şoldurile într-un mod provocator şi inocent în acelaşi timp, dacă aşa ceva ar fi posibil. R. se grăbea şi ea să se mărite. Nu se omora cu învăţatul şi, oricum, altceva mai bun nu avea de făcut în orăşelul acela ceva mai mare decât o comună. Băiatul, M., v-am spus deja, era o partidă bună. Apartament cochet în centru, maşină mică, relaţii şi învârteli care-i asigurau un trai mai mult decât onorabil.

Avea mulţi prieteni M. Dar cel mai apropiat de el, aproape ca un frate, era V. Burlac convins, dispreţuind oarecum tagma femeiască, V. avea faima unui bărbat inteligent şi cult, dar cam arogant. Ştia însă foarte bine să şi glumească, chiar dacă adeseori o făcea într-un mod puţin zeflemitor. Singur fiind, V. toca o gramadă de timp în casa tânărului cuplu. Acolo îşi bea cafeaua dimineaţa, acolo petrecea serile friguroase de toamnă şi după-amiezele leneşe de duminică. Era atât de “de-al casei”, încât nimeni nu se mira când îl vedea la uşă, chiar dacă se mai întâmpla ca M. să fie plecat cu treburi, iar R. să fie singură acasă.

M. o iubea mult pe R. O ţinea acasă, cu unghiile lungi şi îngrijite, fiindcă, zicea el, “nu mi-am luat nevastă ca s-o trimit la muncă, avem, slavă Domnului, ce mânca”. Păreau un cuplu frumos şi fără griji, admirat şi invidiat de toţi cunoscuţii. Însă, aşa cum e adeseori în viaţă, aparenţele nu pot astupa găuri existenţiale profunde. Într-o bună zi, la vreun an de la cununie, M. îşi anunţă prietenii şi rudele că divorţează. Aşa, tam-nesam…

Continuarea pe Catchy

Mai dă-o în mă-sa de zacuscă!

Publicat pe

Avea un gust amar în gură în dimineaţa aceea. Nu dormise bine deloc şi se trezise mai devreme ca de obicei, deranjată de un gând care-o bâzâia: „Astăzi e ziua de zacuscă”. Îi plăcea toamna mai mult decât oricare alt anotimp. Nu-şi dădea seama exact de ce, dar pur şi simplu aşa era. Cu toate că simţea că se întristează câte puţin cu fiecare frunză căzută pe jos şi cu fiecare pală de vânt. Iar ploile îi provocau o plăcere amestecată cu suferinţă, ca unui animal închis în cuşcă, dar totuşi ferit, acolo, înăuntru. Se bucura de fiecare clipă de toamnă aşa cum se bucură un om care mai are puţin de trăit şi iubeşte fiecare zi care i-a mai rămas. Tocmai de aceea nu înţelegea de ce trebuie să irosească acele zile minunate făcând dulceţuri, murături şi zacuscă. Niciodată nu-i plăcuse la bucătărie. Considera că e pierdere inutilă de timp să stai ceasuri în şir tocând, fierbând, amestecând, gustând. Adevărat că nici maică-sa n-o pusese de mică, fiindcă văzuse că n-are tragere de inimă. Ei îi plăceau cu totul alte lucruri: să citească, să viseze cu ochii deschişi, să caute răspunsuri. O lăsase în pace cu cărţile şi cu gândurile ei cu tot.

Apoi se măritase şi n-avusese încotro. Trebuia să facă de toate, mai ales ca bărbatu-său era cam pretenţios. Nu-i vorbă, omul n-o obligase, mai ales că ea îi spusese din capul locului că nu ştie să gătească. La început, când erau doar ei doi, mai mâncau pe la soacră-sa. Dar nu prea-i convenea văzând ca el trage mereu la mă-sa, de parcă erau trei în căsnicie. Încet, încet, s-a dat şi ea pe brazdă. Azi o ciorbă, mâine un pilaf…ştia prea bine că dragostea bărbatului trece prin burtă. Şi, uite-aşa, trecuseră anii. Nu-i plăcea nici acum să gătească, dar pricepuse că ăsta e rostul femeii. Mai ciudat este că făcea mâncarea exact ca soacră-sa. Unele le nimerea chiar mai bine, dupa spusele lu’ bărbatu-său, mulţumit că nevasta se aseamănă din ce în ce mai mult cu cea care-l crescuse. Iar după ce veniseră şi copiii, ajunsese să stea în fiecare zi în bucătărie…11241804_955911467781166_5118013529128293319_n-1

Şedea aşa în vârful patului şi se gândea la viaţa ei. Casă, bărbat, copii, serviciu. Zacuscă. Ce se alesese de toate visurile ei? De călătoriile lungi care înconjurau lumea? De oamenii deosebiţi pe care avea să-i întâlnească? De tot ce voise să realizeze? Şi de celelalte pe care le visase, dar nu ştiuse să şi le facă? În clipa asta şi-ar fi dorit să fie pe o insulă. Să se plimbe singură pe ţărm, răsfirând nisipul cu degetele de la picioare. Să nu ştie ce oră e sau ce zi. Să nu facă altceva decât să asculte valurile şi fâşâitul vântului prin frunze… I se întâmpla şi acum să viseze, era felul ei de a fugi de realitate, pentru puţin timp. Era bine şi aşa, decât deloc. Revenea apoi la viaţa ei banală. Dar astăzi nu ştia deloc ce e cu ea… Parcă era bătută sau înţepenită, parcă nici nu putea să mai gândească.

Se sculă oftând şi târşâindu-şi papucii plecă spre bucătărie. Borcanele şedeau frumos înşirate pe masă, aşteptând să fie umplute. Câteva sacoşe de rafie pline cu legume se odihneau, rezemate de perete. Simţi cum i se pune un nod în gât, şi o furie amestecată cu disperare o cuprinse. „Asta e viaţa mea? Din tot ce mi-am dorit?… Asta?” Se repezi încrâncenată la geam…

Continuarea pe Catchy

 

7 lucruri de facut inainte de a avea copii

Publicat pe

Încă nu ai copii ? Atunci acest articol îţi va fi de folos. Ai deja? Nu te îngrijora, nu am de gând să te bat la cap spunându-ţi cum să-i creşti, ba dimpotrivă. De fapt, nici nu va fi vorba despre copii, ci despre tine.

Eu, una, am crezut multă vreme că întreaga viaţă mi se va schimba când vor sosi copiii. Că dintr-odată voi deveni o persoană nouă, cu altă perspectivă asupra lumii. Că am să fiu pătrunsă de importanţa rolului de mamă. Că voi fi puternică și hotărâtă. Voi şti exact ce am de făcut şi voi gestiona cu succes evenimentele zilnice. Eram sigură că  am să mă descurc. Şi niciodată zâmbetul nu-mi va lipsi de pe faţă. Asta cu zâmbetul să ştii că s-a adeverit! În ceea ce priveşte descurcatul… am făcut-o până la urmă, că n-am avut încotro.

În aşteptarea “acelui”moment, zilele fără copii erau numărate. Mi se păreau total anoste. Ardeam de nerăbdare să văd şi eu cum e să fii părinte. Fusesem prevenită, bineînţeles, că nu va fi uşor. Că trebuie să ai nervii tari. Dar asta e o minciună! Pot să îţi spun acum, cu mâna pe inimă, că cel mai important pentru nervi e să fie elastici. Fiindcă vor fi întinşi şi răsuciţi de mii de ori. Vor fi călcaţi în picioare şi resuscitaţi. Eu zic că am noroc din punctul ăsta de vedere, ai mei încă rezistă.where-do-you-go-to-my-darling

Dacă am regrete? Sigur! Mi-e dor de viaţa mea liniştită de dinainte. De zilele pe care mi le cheltuiam după bunul plac. De nopţile tihnite. De liniştea casei şi de savoarea plictiselii. De persoana mea, cu care mă întâlneam în fiecare zi. Multe le-aş vrea înapoi, dar ce rost are să mă opintesc ca râma-n piatră? S-ar mai schimba ceva? Ar fi mai bine? La mine, nu. Tu, fără doar şi poate, ai putea să profiţi de timpul pe care-l mai ai. Uite, fiindcă sunt în toane bune, am să te ajut un pic. Ţi-am pregătit o “listă cu lucruri de făcut, ca să nu-ţi pară rău pe urmă”. Atenţie, însă! Pentru un efect maxim, parcurge-o înainte de a avea copii. Deşi e preventivă, nu va înlocui nicidecum “pastila de a doua zi”.

  1. Fă sex. Oricând, oriunde şi oricum. Simte-te bine, zbiară, urcă-te pe mese. Îmbracă-te în subretă, uită-te la filme deocheate…sau orice altceva îţi va mai trece prin cap. Când vei avea deja copii, se va fi terminat cu astea. Atunci o să crezi că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior dacă mai apucaţi să dormiţi împreună. Singuri. Sexul în afara patului va fi deja un condiment. Iar cel în afara casei, o adevarată aventură.
  2. Plimbă-te peste tot. Vizitează. Savureaza-ţi concediile. Bucură-te de liniştea din camera de hotel. Bucură-te când îţi pregăteşti valiza micuţă, fiindcă nu ştii încă ce înseamnă un bagaj adevărat. Bucură-te de orele de plajă, oricât de nepotrivite ar fi. Mănâncă de prânz la 17 dacă ai chef, nu urlă nimeni lângă tine de foame. Bea şi-un pahar de vin la cină, fără teamă. Nu trebuie să duci pe nimeni la culcare, în afară de tine, desigur…

Continuarea pe Catchy

 

Minciuna noastra cea de toate zilele

Publicat pe

Cum ar arata, oare, lumea asta fara minciuna? Ar fi un rai coborat pe pamant? Oamenii s-ar iubi neconditionat? Toti am fi fericiti si nimeni n-ar mai avea necazuri? GRESIT! Ar fi un haos total. Pentru ca lipsa minciunilor ar fi unul dintre cele mai grave lucruri ce s-ar putea intampla pe aceasta planeta. Daca s-ar spune numai adevarul mereu, si de catre toata lumea, probabil in scurt timp soarta omenirii ar fi pecetluita. Adevarul este unul singur: ca sa putem supravietui avem nevoie de minciuni! Si nu asa, pe ici, pe colo…Nu! In fiecare zi a vietii noastre, minciuna e alaturi de noi. Exact, „scopul scuza mijloacele”. Si am sa va spun si de ce.images1

Sa luam, de exemplu, politica. Toata lumea stie ca e o curva. Mincinoasa si cu o mie de fete. O curva care ne conduce destinele. Noi suntem constienti ca toti politicienii mint. Ca promisiunile lor sunt vorbe in vant. Si totusi mergem la vot, urmarim cu sufletul la gura stirile, sustinem un partid sau altul s.a.m.d. De ce? Din cauza unei sperante desarte, cum ca ceva, vreodata, s-ar putea schimba. Spuneti-mi, ce sanse ar avea un politician daca ar spune: SUNT UN ESCROC, NU VREAU DECAT BANI SI PUTERE, NU-MI PASA DE VOI (si nu vreau decat sa va pot minti cat mai bine)? Niciuna! Toti ar spune ca e nebun. Si chiar daca ar  fi printre ei cate unul cu frica lui Dumnezeu, credeti-ma, i-ar fi frica mai intai de oameni. Si atunci, ce sa faca? Mint, ca nu au incotro. Si noi ii credem, fiindca nici noi nu avem incotro.

In casnicie, „celula de baza a societatii”. Cum ar fi sa te trezesti intr-o buna zi ca-i spui sotiei/sotului: „M-am saturat de tine ca de mere acre. Ma plictisesti si nu pot sa te suport. M-am saturat sa-mi impart fiecare afurisita de zi si fiecare afurisita de noapte cu tine. Sa ma trezesc in fiecare dimineata cu fata ta inaintea ochilor. Sa te vad cum te scobesti in dinti sau cum te scarpini in c.. M-apuca groaza cand ma gandesc la acel PANA LA SFARSITUL ZILELOR!”. In loc de asta, alegi sa supravietuiesti si sa „mergi inainte”…

Sefului tau ai vrea din tot sufletul sa-i poti spune: „NU POT SA TE SUPORT! Esti un prost si un increzut. Daca n-aveai relatii, nu erai sef azi, si nu-mi dictai tu mie ce sa fac…daca as putea, maine as pleca!” Dar tu ce faci, de fapt? Mimezi respectul, razi fortat la glumele lui de doi lei si il aprobi. Ba, mai mult, cauti sa „te pui bine cu el”, sperand ca te va avansa. Sau cel putin nu iti va pune bete-n roate.

Ne folosim de minciuna ca sa putem trai mai departe. Sa supravietuim, imperfecti, intr-o lume stramba. Inchipuiti-va cum ar fi sa-i zici unei mame: „Vai, ce copil urat aveti!”. Sau unei persoane supraponderale: ” Esti pur si simplu gras! Tu nu te uiti la tine cum arati?” Sigur ca se uita, sigur ca stie. Dar tu ce-ai rezolvat daca-i spui? Asa ca mai bine nu zici nimic. Din grija pentru el, il minti prin omisiune. Iar unui prost, daca-i spui ca e prost , crezi ca va accepta? Nu te va crede. Si cu siguranta  vei deveni dusmanul lui.

Minciuna nu este numai tolerata in societate, ci este dorita, inevitabila si intens practicata. De ce? Fiindca oamenii accepta greu unele adevaruri. Prefera o minciuna frumos ambalata in locul unei dezamagiri. Ori, pur si simplu, pentru ca minciuna le aduce anumite beneficii. In multe cazuri, adevarul ar rani si ar face mai mult rau decat bine. Si asta ar face ca tu, cel care alegi sa spui mereu „numai adevarul”, sa fii exclus. Din anturaj, din casnicie, de la serviciu…si de peste tot.

Opriti-va o clipa din ce faceti si ganditi-va: „Cate minciuni am spus astazi? De cate ori am fost mintit? Cate minciuni a trebuit sa accept?” Si luati in calcul si minciunile mici, de zi cu zi, pe care le spuneti de lene sa explicati un adevar mai complicat…Raspunsul il veti afla fiecare, dar il veti tine pentru voi.

Daca ma intrebati pe mine, eu sunt perfect de acord cu minciuna! Si chiar daca n-as fi eu de acord, asta tot n-ar schimba nimic. Lumea ar merge inainte. Cu adevaruri, dar mai ales cu minciuni…

P.S. Articolul de fata nu se refera la „exceptiile de la regula”: politicienii cinstiti, casatoriile fericite, sefii buni…si altele ca acestea…

Foto: vox.publika.md