De rasul lumii

Ne-a prins făcând amor

Publicat pe

Aveam o prietenă buna, P., o dulceaţă de fată, măritată, şi cu doi copii. De când venise al doilea, nu se mai ducea la serviciu şi lucra de acasă, că n-avea cu cine să-i lase. Bărbatu-său, mai dintr-o bucată, dar altfel, om de casă şi cu drag de nevastă. Fiindcă era propriul lui şef, carevasăzică, avea program flexibil. Şi, din când în când, ziua, i se scula să mai treacă pe-acasă, pe la muiere. Noaptea era sfântă, că dormeau fiecare în camera lui, cu câte un copil. Şi chiar dacă ar fi bătut el vreun “apropou”, nici ea nu era una de-aia aventuroasă, să se ducă pe masa de bucătărie sau în spatele blocului, în maşină.

Într-o după-amiază de marţi stăteam de vorbă cu ea, afară. Nimicuri din astea femeieşti: ce-am mai târguit de pe la reduceri, cum a prins-o cutare pe nevastă-sa pe chat cu unul, ce bine a prins şatenul că alună era prea deschis ş.a.m.d. Odată o văd că începe să se frământe, o umfla parcă şi râsul, şi-mi zice mai către ureche:

“Hai că vorbim mai încolo, trebuie să plec. Uite maşina lu’ bărbatu-meu. Vine acasă şi am treabă. Program artistic”.classy-women-dont-gossip

Probabil că a citit ceva nedumerire în ochii mei, drept pentru care a găsit de cuviinţă să mă lămurească:

“Stai liniştită, că e de bine. Mă duc să fac sex. Seara sunt ăia mici pe capul nostru şi nu putem să mişcăm. Aşa, ziua mai fuge şi el de la muncă pentru una mică. Pfuui! Dar s-a găsit şi el acu’, marţea! Deh, asta e. A venit, a venit, n-o să-l mai întorc din drum, or fi trecut ceasurile rele”.

“Aha!” am exclamat, ferindu-mă să fac vreo grimasă nelalocul ei.

“Şi ce, crezi că eu sunt proastă?” şi-a continuat monologul. “Am pretenţiile mele”. Eu deja mă bâţâiam de pe un picior pe altul, încurcată. “Nu scapă el aşa uşor. O baie cu spume, o muzică, un masaj… că sexul fără masaj e ca o colivă fără bomboană.”

“Sigur, ai dreptate”, i-am ţinut isonul, stăpânindu-mă cu greu să nu izbucnesc în râs. Parcă-l şi vedeam pe soţ cum se munceşte, cu limba scoasă, la masaj, spre mulţumirea nevestei.

Acestea fiind spuse, ne-am dus fiecare la treaba noastră. Ea la “program”, iar eu la piaţă, ca să iau de-o ciorbă, cu gândul la baia “cu spume” urmată de masaj. Probabil că destinul mi-o scosese în cale cu povestea asta, dar eu aveam să aflu abia peste vreo două zile. Iacătă-mă seara târziu, în pat cu al meu. “Program artistic.” :) Copilul (îl aveam doar pe cel mare pe-atunci), dincolo, dormea. Eu dedesubt, bărbatu-meu deasupra, în unghi drept. Luptă grea, ca la carte, cu năduşeală şi icneli.

“Ţe faţeti aiţea?” am auzit deodată un glăscior în întuneric, taman când să capitulez. Uitaserăm uşa de la dormitor deschisă, iar copilul pornise buimac să ne caute prin casă, neştiind de unde vin zgomotele. Cârpit de somn şi nedumerit, stătea lângă pat, cu ursuleţul de pluş spânzurat într-o mână, aşteptând un răspuns (noroc că nu avea decât vreo trei ani).

“Tati, ţe faţi lu’ mami?” a insistat. Ta-su îşi înghiţise limba şi rămăsese priponit în mijlocul patului, călare pe mami. Ca prin minune, mi-a apărut P. în faţa ochilor…

Continuarea pe Catchy.

 

Anunțuri

La ţară facem sex cu capra

Publicat pe

E frumos la ţară. Tare frumos. Parcă e o altă lume! Jur că nicăieri n-am fost mai aproape de natură. Cu câtă nostalgie îmi amintesc de privata din fundul curţii! De găurica aceea în formă de inimioară, care ţine loc de geam. De scaunul de lemn atât de înalt încât abia ajungi cu picioarele în pământ şi simţi nevoia să le bălăngăni întruna. Si de atâtea clipe petrecute acolo… Ia uite cum m-a luat valul… Haide mai bine să vă povestesc de capră.

Ştiţi zilele alea îngrozitoare de vară, când nu mai poţi de cald şi-ţi vine să pleci unde-oi vedea cu ochii? E, o astfel de zi era când ne-am hotărât să mergem la ţară. Eu cu bărbatu-meu, cumnatul cu nevasta şi nişte veri. Bomboana pe colivă, socrii mari. Casa bătrânească era tot acolo unde o lăsasem anul trecut, singură-singurică. Fiindcă n-am fost destul de iuţi de mână, ne-am ales cu singura odaie pe care nimeni n-o voia. Chiar lângă socri. Şi dacă, ferească sfântul, voiai să iesi afară, n-aveai decât să treci pe acolo. Ne despărţea o uşă, care nici aia nu se închidea ca lumea. Nu m-ar fi deranjat toate astea, dacă n-aş fi bănuit deja surpriza ce va veni la căderea nopţii, când ne-am băgat în pat. Soţul cu mine, desigur. N-avea stare mititelul de el, simţeam eu bine. De la aerul tare de ţară, omul era cu chef. Se foia, se lipea de mine… mă rog. Eu mă făceam că nu pricep. Dar el, ca Ana lui Manole, cu cât e piedica mai mare, cu atât e mai îndârjit.goat_simulator

-Măi, stai cuminte că ne-aud ai tăi. El îi dădea înainte cu ale lui. Nu, că el vrea, că nu mai poate, c-o fi, c-o păţi. Că ce treabă au ăia bătrâni cu noi. Oricum sforăie amândoi şi nu se aude nimic până dincolo.

-Bine, zic, hai. În linişte. Ce linişte? Că linişte era afară, în restul casei, oriunde, numai la noi în cameră nu. Cum scârţâia patul ăla, mai rar. Iar eu stăteam de ziceai că sunt împăiată, cu urechile ciulite. Mi-era frică să şi respir, ca să nu fac cumva vreun zgomot.  Nici nu începuserăm noi bine, şi ia uite că mă pomenesc cu ceva în ochi.

-Stai niţel! Aoleu!

-Dar ce ai, dragă?

-Mi-a intrat ceva în ochi.

Nu râdeţi, îmi căzuseră nişte bucăţele de tencuială de pe tavan…în ochi…V-am spus, casa era veche. În sfârşit, totul e bine când se termină cu bine. Am aşteptat puţin să se liniştească spiritele. Apoi m-am ridicat din pat cu gândul să mă duc în grădină, ca tot omul. Pun mâna pe clanţă, apăs biniiişor pe ea, ca să nu-i trezesc p-ăia bătrâni. Dau să ies şi simt că plesneşte fierea-n mine: doi ochi galeşi mă priveau în întuneric. N-apuc să ţip, că ceva păros începe mă pipăie. Şi o limbă umedă mă linge cu nădejde…

Continuarea pe Catchy

Cum am reuşit eu să mă mărit

Publicat pe

Cum am reuşit eu să mă mărit? Cu greu. Noroc că sunt  insistentă. Şi dacă mi-a intrat ceva în cap, nu mai iese nici cu cleştele… Împlinisem exact un sfert de veac. Fată simplă, nu chiar de la ţară, atrasă de Bucureşti ca musca, pardon. De venit, venisem  în capitală  pe la vreo 18, ca să învăţ carte. Dup-aia, m-am hotărât eu aşa în sinea mea, că e musai să-mi pun cârpa. Nu de alta, dar pentru noi, provincialele, ceasul merge pe repede înainte. Doamne fereşte să înaintezi în vârstă şi să fii tot nemăritată! Mi-era şi ruşine să mă mai duc pe-acasă… Nu de ai mei, săracii, că ei m-au lăsat mereu să fac ce mă taie capul. Dar rudele, vecinii, babele, foştii colegi deja se uitau lung la mine. Adică, înţeleg, pleci să-ţi faci un rost, stai un an, doi, dar eu eram plecată de vreo 7 si n-aveam nici un gând. Mi-aduc aminte că, profesoară fiind pe-atunci, eram în toată şcoala doar eu cu încă una nemăritate. Plus domnu’ de religie si ăla de sport. Dar ce vină aveam eu, oameni buni, dacă nu mi se arătase alesul? În sfârşit… Pe vremea aia nu prea avea lumea rate, asa că stăteam cu chirie. Proprietara, o femeie trecută prin viaţă, avea o vorba, parc-o şi aud: „Să ştii că tu de-aicea te măriţi. Toate care au stat la mine au plecat cu bărbaţi.” Mă gândesc eu că se referea la soţi…

Hotărât lucru, astrele lucrau pentru mine. Mai rămânea doar să găsesc omul potrivit. Şi, desigur, să vrea şi el. Tânără şi fără obligaţii fiind, umblam adesea prin cluburi. Nu m-aş  fi gândit, însă, niciodată, că taman pe-acolo o să-l cunosc pe Făt-frumos. Deh, aşa mi se părea mie, că îmi cam căzuse cu tronc. După ce am cerut referinţe, mulţumită fiind de cele ce auzisem, am purces la drum. Eram ca două turturele! Nu pot să zic, băiatul era în regulă, si ne potriveam de minune, dar, vă amintiţi? Eu îi pusesem gând rău. Aşa se face că, peste vreo câteva săptămâni, mi-am sunat parinţii:wedding-bride-groom-pulling-funny-teigen-ryan-clara-ganey-9

– „Gata, mă mărit. Am găsit un baiat bun, aşa şi pe dincolo, şi nu am de gând să-l scap”. Ai mei cred că au răsuflat uşuraţi, dar nu mi-au zis decât:

-” Bine, dacă zici tu…” Însă ştiţi cum e cu socoteala de acasă. Timpul trecea, alesul se făcea că plouă.  Eu, cu scopul înfipt în minte ca cuiul în perete, tot aduceam vorba: „c-o fi, c-o păţi, ce să facem noi mai încolo, că ar fi bine să ne gândim la viitor”. El, nimic. Lemn. Când am văzut eu aşa, ce zic în sinea mea: „Stai aşa, că nu s-a întâlnit hoţul cu prostul.” L-am luat deoparte:

-„Plec, zic. Nu mai stau, mă duc la mare. Singurică. Sunt tânără, vreau să mă distrez.” El, crezând că glumesc:

-„Du-te.”

Şi dusă am fost. Vreo 2 zile, nici un semn. Se ţinea tare. Dar şi eu colţoasă. Mai ales că la mare trece timpul repede…

Continuarea pe Catchy

 

Cu rusinea la doctor

Publicat pe

Cum sa scapi rapid de rusine, by Mistreata

 Cabinet medical, consultatii. Doctorul, la birou, scrie ceva. Se aude o bataie in usa; intra pacientul, un domn timorat, putin balbait, cu palarie in cap, ochelari mari de soare, infasurat intr-un pardesiu.

Pacient : ‘Traiti, domnu’doctor, se poate?

Doctor: Da, cum sa nu, poftiti, va rog, luati loc.

Pacient : Multumesc.

Doctor: (lasa pixul jos) Bun, ia sa vedem cu ce va pot fi de folos. Spuneti.

Pacient : Stiti, dom’ doctor, nu stiu cum sa va spun.

Doctor : Haideti, va rog, incercati.

Pacient : Mi- e foarte greu, e o problema delicata, nu e ceva normal.

Doctor : (zambeste intelegator) Credeti-ma, am auzit atatea intre astia patru pereti, incat nu ma mai mira nimic.

Pacient : Nici nu stiu cum sa pun problema, e foarte ciudat.

Doctor : (da semne de nerabdare) Inteleg ca va e greu, sincer, insa hotarati-va odata, nu pot sa va astept toata ziua, ati vazut ca e plin la usa.

Pacient : Bine, bine… Uitati, nu stiu cum sa va zic, dar mi-e rusine.

Doctor : (enervat) Stiti ceva? Pana-aici. Am avut rabdare, v-am tot intrebat, asta e, mai mult nu pot nici eu sa fac.images (2)

Pacient : Pai nu v-am spus?

Doctor : (face ochii mari, indignat) Ce mi-ai spus, domne?

Pacient : V-am spus ca mi-e rusine.

Doctor : (vede ca n-o scoate la capat si incearca sa se calmeze; foloseste un ton neutru,incercand sa-l expedieze) Inteleg. Bine, atunci. Mai aveti si altceva de spus?

Pacient : Nu, domnu’ doctor, asta e tot.

Doctor : Uitati, va scriu acum o reteta, ia sa vedem…Luati o aspirina pe zi, din aia tamponata, va face  bine la circulatie si la cap; un ceai de tei seara- solutiile naturiste sunt bune pentru calmare-  si  reveniti la control peste o luna.

Pacient: Stati putin, ca n-ati inteles. Mi-e foarte, foarte rusine. Nu mai pot de rusine.

Doctor : Bun, nici o problema, marim doza. Luati doua aspirine, una dimineata, una dupa pranz, ca sa fiti mancat, sa nu va doara stomacul.

Pacient : Dom’ doctor, eu va spun ca sufar ingrozitor si dumneavoastra imi dati aspirina? Eu stiu ca sunt anumite probleme in sistemul de sanatate, dar totusi, va rog sa va faceti datoria si sa ma tratati cu toata competenta, ca de-aia a ajuns tara asta unde a ajuns!

Doctor : Dar ce vrei domnule sa-ti dau daca dumneata nici macar nu esti in stare sa-mi spui ce problema ai?

Pacient : Dar v-am spus, domnu’doctor, de nu stiu cate ori: MI-E RUSINE! mi-e rusine si de umbra mea; nici nu mai dorm noaptea de rusine; merg pe strada si mi-e rusine de rusinea mea; ma feresc de lume, m-am deghizat asa fiindca mi-e rusine si sa raspund la un salut; mi-e rusine de vecini, de familie, de prieteni. La munca stau izolat in birou din cauza ca mi-e rusine de colegi. O sa ma dea afara si o sa ajung ca ala, “cu rusinea mori de foame”. Credeti-ma, sunt disperat, nu stiu ce sa mai fac…

Doctor : Aaaa, acum inteleg eu care-i treaba. Pai nu puteai domne’ sa zici asa de la inceput?

Pacient : Pai n-am zis? Ca am zis.

Doctor : Bine, hai sa vedem ce se poate face in cazul asta. De cand a inceput totul?

Pacient : Cam de un an, asa sa zic.

Doctor : Si va amintiti ce anume a declansat toata “fobia” asta?

Pacient : Imi amintesc de parca ar fi fost ieri…Stateam intr-o zi de vorba cu sora-mea si, din una in alta, imi zice sa-mi fac si eu cont pe Facebook.

Doctor : Hai, domne’, ca iar exagerezi. Dar cati dintre noi nu avem asemenea conturi? E o necesitate in zilele noastre, comunicarea este cheia progresului, trebuie sa ne aliniem si noi la cerintele lumii moderne.

Pacient : Sigur, e adevarat ce spuneti, dar stati sa vedeti. Probabil ca stiti si dumneavoastra cum se procedeaza : pui acolo anumite date personale, preferinte, fotografii, vorbesti cu lumea, impartasesti impresii.

Doctor : Desigur, nu vad nimic rau in asta.

Pacient : Am zis sa fiu si eu in randul lumii si sa pun niste poze cu mine. Stiti cum e, din Bulgaria, de pe la Slanic, de la carciuma, ma rog, sa vada toata lumea cat de bine o duc. Oamenii se uita si fac   tot felul de comentarii, pe care dup-aia le poate vedea oricine.

Doctor : Da.

Pacient : E, un comentariu din asta mi-a dat toata viata peste cap. A scris cineva (chipurile in gluma) sub o poza in care apaream la mare, abia iesit din apa  “Ha, ha! Ce fata de soarece murat ai!”. In momentul acela, ceva s-a rupt in mine. Mi-au venit in cap tot felul de imagini din copilarie, stiti, eu am fost un copil mai retras. Eram tocilarul clasei…ma strigau colegii “soarece de biblioteca”;  mama mereu imi zicea :”Fii ,mama, si tu mai indraznet, esti sfios ca un soricel, vrei sa te manance cainii?”. Cainii nu, dar o pisica am vazut eu ce facea cu un soarece…

Doctor : Pesemne ca ati fost marcat de aceste intamplari.

Pacient : Se poate.

Doctor : Si poza ziceti ca v-a declansat rusinea.

Pacient : Da, de atunci nu mai sunt om.

Doctor : Singura solutie, dupa parerea mea, este sa incercati sa invingeti aceasta rusine.

Pacient : Sigur, usor de zis, nu sunteti in situatia mea. Chiar nu inteleg cum as putea.

Doctor : E simplu. Cand am de-a face cu astfel de cazuri, recomandarea mea este sa scapam de situatia negativa infruntand-o. Cum ar veni “cui pe cui se scoate”. Adica sa va puneti fata in fata cu rusinea si sa-i dati la cap.

Pacient : Va spun cinstit ca nu vad unde vreti sa ajungeti.

Doctor : Daca expunerea la public v-a declansat necazul, tot ea o sa va scape. Puneti pe Facebook poze, puneti filme cu dvs., faceti in asa fel incat sa fiti in centrul atentiei. Nu e greu deloc, in ziua de azi cu cat iti arati toate dedesubturile, cu atat esti mai bine vazut!

Pacientul : Nu stiu ce sa zic, dar daca altfel nu se poate…s-o incercam si p-asta, poate iese. Va multumesc din suflet domnu’ doctor.

Peste o luna, din nou la consultatie. Pacientul intra in cabinet, costumat la fel ca prima data.

Doctor : Dar ce e cu dumneata? Tot deghizat esti? Parca ne-ntelesesem ca urmezi tratamentul pe care ti l-am dat!

Pacient : Cum sa nu, dom’doctor, l-am urmat.

Doctor: Pai vad ca nu esti mai bine.

Pacient : A, ba da, sunt mult mai bine. Dar acum am alta problema.

Doctor : Nici nu vreau sa ma gandesc…Ce s-a mai intamplat?

Pacient : Pai sa vedeti. Cand am ajuns acasa de la dvs., m-am gandit sa-mi fac un plan de atac. Fiindca situatia era urgenta, am zis sa apelez la solutii extreme. Cum sa fac eu ca sa devin vedeta peste noapte? Si mi-am amintit ce spuneati despre dedesubturi…

Doctor : Ce dedesubturi domne’?

Pacient : Nu mi-ati zis dvs ca devii vedeta daca ti-arati dedesubturile? M-am gandit ca va referiti la faptul ca acum e la moda sa umble vedetele fara chiloti sau sa emea_7d_cc_char_bashfulse lase filmate in ipostaze, sa zicem, mai intime.  Am zis sa va ascult si mi-am facut si eu poze si filmari d-astea putin mai speciale: in dus, pe w.c., in pat, ma rog, intelegeti ce vreau sa spun…Am pus si niste texte mai deocheate, ca sa fac audienta.

Doctor : Dar eu am vrut sa spun cu totul altceva! Nu stiu cum de v-au trecut lucrurile astea prin minte! Si ce s-a intamplat pana la urma?

Pacient : Pai la inceput, prietenii au crezut ca e o gluma. Apoi, vazand ca eu tot insist cu pozele, unul cate unul, m-au sters din lista, si am ramas prieten pe fbk doar cu sor-mea si cu maica-mea! Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, astia de la fbk  pana la urma mi-au sters contul cu totul. Dar zarurile erau aruncate, fiindca unul binevoitor apucase sa ma puna pe You Tube; asa se face ca m-a vazut toata tara. Si rudele din strainatate. Am avut nu stiu cate milioane de vizualizari…

Doctor : Bun si ce legatura are asta cu faptul ca umbli mascat asa?

Pacient : Pai acum sunt sub acoperire, nu vreau sa fiu recunoscut, ca am devenit viral pe internet.  Nu mai am prieteni, rudele nu-mi raspund la telefon…Nu mai pot sa merg nici pe strada, ca ma recunosc si copiii de-a-ntaia…m-arata cu degetul si striga dupa mine: “priviti, e NERUSINATUL DE PE FACEBOOK!”…

Ca la noi, la nimenea

Publicat pe Actualizat pe

Printr-un nefericit concurs de imprejurari (am vazut si eu dupa o luna ca-mi expirase permisul), a trebuit sa-mi fac fisa medicala auto.

Si pentru ca rar mai gasesti s-o faci pe naspa, am insistat  sa pierd jumate de zi la o policlinica de cartier. Lasand la o parte  situatiile horror prin care am trecut pana am rezolvat cu toate „specialitatile”(ochi, urechi, cap etc.), cateva aspecte hilare mi-au atras atentia in mod deosebit. In respectiva „locatie” gasesti de obicei „clientela” de varsta a treia  sau din categorii sociale, sa zicem, mai „deosebite” (ca n-as vrea sa fiu acuzata de discriminare). Drept pentru care, sincer, nu am inteles carui esantion de populatie se adresa acest afis:IMG_0153
Cum stateam eu asa pe ganduri, minunandu-ma de „marimea” gradinii Domnului, un alt amanunt mi-a izbit retina: bancile care ar fi trebuit sa stea in parcuri, tronau victorioase in mijlocul holului central. Ma gandesc eu ca scaunele obisnuite n-au rezistat prea mult hoardelor zilnice de invadatori, si administratia a fost nevoita sa se descurce cu ce avea la indemana.IMG_0146

 

 

 

 

 

Nici bine nu-mi trecuse mirarea pricinuita de bancile impamantate la usile doctorilor, ca un alt detaliu picant a venit sa completeze tabloul: cosul de gunoi
„comunitar” din imagine, care, de altfel, nu era nici singurul din incinta.IMG_0147

 

 

 

 

 

Dar bomboana pe coliva a fost acest afis, care prevedea ca un lucru greu de imaginat se va intampla in acest an:)

IMG_0143P.S. Pozele au fost facute cu telefonul, astfel incat as vrea sa fiti ingaduitori. Si ca sa va zic un secret, am avut noroc, fiindca de obicei, nu stiu de ce, imi apare si cate un deget in imagine:), pe camera…