Ne-a prins făcând amor

Publicat pe

Aveam o prietenă buna, P., o dulceaţă de fată, măritată, şi cu doi copii. De când venise al doilea, nu se mai ducea la serviciu şi lucra de acasă, că n-avea cu cine să-i lase. Bărbatu-său, mai dintr-o bucată, dar altfel, om de casă şi cu drag de nevastă. Fiindcă era propriul lui şef, carevasăzică, avea program flexibil. Şi, din când în când, ziua, i se scula să mai treacă pe-acasă, pe la muiere. Noaptea era sfântă, că dormeau fiecare în camera lui, cu câte un copil. Şi chiar dacă ar fi bătut el vreun “apropou”, nici ea nu era una de-aia aventuroasă, să se ducă pe masa de bucătărie sau în spatele blocului, în maşină.

Într-o după-amiază de marţi stăteam de vorbă cu ea, afară. Nimicuri din astea femeieşti: ce-am mai târguit de pe la reduceri, cum a prins-o cutare pe nevastă-sa pe chat cu unul, ce bine a prins şatenul că alună era prea deschis ş.a.m.d. Odată o văd că începe să se frământe, o umfla parcă şi râsul, şi-mi zice mai către ureche:

“Hai că vorbim mai încolo, trebuie să plec. Uite maşina lu’ bărbatu-meu. Vine acasă şi am treabă. Program artistic”.classy-women-dont-gossip

Probabil că a citit ceva nedumerire în ochii mei, drept pentru care a găsit de cuviinţă să mă lămurească:

“Stai liniştită, că e de bine. Mă duc să fac sex. Seara sunt ăia mici pe capul nostru şi nu putem să mişcăm. Aşa, ziua mai fuge şi el de la muncă pentru una mică. Pfuui! Dar s-a găsit şi el acu’, marţea! Deh, asta e. A venit, a venit, n-o să-l mai întorc din drum, or fi trecut ceasurile rele”.

“Aha!” am exclamat, ferindu-mă să fac vreo grimasă nelalocul ei.

“Şi ce, crezi că eu sunt proastă?” şi-a continuat monologul. “Am pretenţiile mele”. Eu deja mă bâţâiam de pe un picior pe altul, încurcată. “Nu scapă el aşa uşor. O baie cu spume, o muzică, un masaj… că sexul fără masaj e ca o colivă fără bomboană.”

“Sigur, ai dreptate”, i-am ţinut isonul, stăpânindu-mă cu greu să nu izbucnesc în râs. Parcă-l şi vedeam pe soţ cum se munceşte, cu limba scoasă, la masaj, spre mulţumirea nevestei.

Acestea fiind spuse, ne-am dus fiecare la treaba noastră. Ea la “program”, iar eu la piaţă, ca să iau de-o ciorbă, cu gândul la baia “cu spume” urmată de masaj. Probabil că destinul mi-o scosese în cale cu povestea asta, dar eu aveam să aflu abia peste vreo două zile. Iacătă-mă seara târziu, în pat cu al meu. “Program artistic.” :) Copilul (îl aveam doar pe cel mare pe-atunci), dincolo, dormea. Eu dedesubt, bărbatu-meu deasupra, în unghi drept. Luptă grea, ca la carte, cu năduşeală şi icneli.

“Ţe faţeti aiţea?” am auzit deodată un glăscior în întuneric, taman când să capitulez. Uitaserăm uşa de la dormitor deschisă, iar copilul pornise buimac să ne caute prin casă, neştiind de unde vin zgomotele. Cârpit de somn şi nedumerit, stătea lângă pat, cu ursuleţul de pluş spânzurat într-o mână, aşteptând un răspuns (noroc că nu avea decât vreo trei ani).

“Tati, ţe faţi lu’ mami?” a insistat. Ta-su îşi înghiţise limba şi rămăsese priponit în mijlocul patului, călare pe mami. Ca prin minune, mi-a apărut P. în faţa ochilor…

Continuarea pe Catchy.

 

2 gânduri despre „Ne-a prins făcând amor

    Yarina a spus:
    8 octombrie 2015 la 19:54

    L-am citit mai demult pe Catchy. Foarte, foarte tare :))

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un comentariu