Bucatele de fericire

Publicat pe

În copilărie aveam o cutiuţă mică de tablă în care strângeam o comoară: şiraguri vechi de perle, cercei desperecheaţi, broşe ruginite, inele cu pietre lipsă, mărţisoare, panglici deşirate. O ţineam ascunsă, dar o scoteam la iveală din când în când, ca să mă bucur de comoară. Luam fiecare obiect în mână şi-l studiam cu atenţie. Îmi făcea plăcere să le ating, să le admir. Le ştiam ale mele. Erau bucăţelele mele de fericire, strânse laolaltă. Sau, cel puţin, aşa simţeam atunci.

Acum nu mai sunt copil. Sunt femeie. O femeie ca toate celelalte, cu zile mai bune şi zile mai rele. Sunt fericită? Uneori. Alteori sunt tristă. Obosită. Sau grăbită. Uneori nu văd fericirea, deşi ea există. Alteori doar mă întreb pe unde o fi. Dar aşa suntem toţi, nu?Happiness-Hands1

Fericirea? Ştie cineva ce e cu adevărat? Fericirea mea e şi a ta? Are vreo formă? Vreo culoare? Poţi s-o atingi? S-o vezi? Ar trebui să fie ceva neîntrerupt? Nu ştiu. Dar cred că nu ar trebui să ne gândim la fericire. Cu atât mai puţin s-o vânăm. Cred că ar trebui să o lăsam să vină la noi, nu să ne zbatem căutând-o cu tot dinadinsul. S-o lăsăm să se întâmple atunci când vrea ea.

Fericirea mea e împărţită în mii de bucăţele. E ca un puzzle pe care îl fac şi-l refac în fiecare zi. Uneori piesele se potrivesc imediat. Alteori, trebuie să mai aştept. Poate chiar s-o iau de la capăt. Dar nu-i nimic, am răbdare. Ştiu că cel mai important e să am piesele. Poate într-o buna zi tabloul va fi complet. Şi între timp adun, bucăţică cu bucăţică. Un “te iubesc”. Zâmbetul copiilor mei. O vorbă bună. Un cântec răscolitor. O dimineaţa senină. Un început… Ne trebuie uneori atât de puţin pentru a fi fericiţi!

Greşim oare dacă ne mulţumim cu fericiri mai mici? Fericirea trebuie neapărat sa fie mare? Trebuie sa fie deplină? Tot nu ştiu. Dar eu sunt recunoscătoare pentru bucăţelele mele de fericire. Le adun într-o cutie veche de tablă, pe care o ţin într-un loc secret. Din când în când, mă ascund şi eu acolo, o deschid şi mă bucur de comoară.

Foto: www.theminimalists.com

Anunțuri

7 lucruri de facut inainte de a avea copii

Publicat pe

Încă nu ai copii ? Atunci acest articol îţi va fi de folos. Ai deja? Nu te îngrijora, nu am de gând să te bat la cap spunându-ţi cum să-i creşti, ba dimpotrivă. De fapt, nici nu va fi vorba despre copii, ci despre tine.

Eu, una, am crezut multă vreme că întreaga viaţă mi se va schimba când vor sosi copiii. Că dintr-odată voi deveni o persoană nouă, cu altă perspectivă asupra lumii. Că am să fiu pătrunsă de importanţa rolului de mamă. Că voi fi puternică și hotărâtă. Voi şti exact ce am de făcut şi voi gestiona cu succes evenimentele zilnice. Eram sigură că  am să mă descurc. Şi niciodată zâmbetul nu-mi va lipsi de pe faţă. Asta cu zâmbetul să ştii că s-a adeverit! În ceea ce priveşte descurcatul… am făcut-o până la urmă, că n-am avut încotro.

În aşteptarea “acelui”moment, zilele fără copii erau numărate. Mi se păreau total anoste. Ardeam de nerăbdare să văd şi eu cum e să fii părinte. Fusesem prevenită, bineînţeles, că nu va fi uşor. Că trebuie să ai nervii tari. Dar asta e o minciună! Pot să îţi spun acum, cu mâna pe inimă, că cel mai important pentru nervi e să fie elastici. Fiindcă vor fi întinşi şi răsuciţi de mii de ori. Vor fi călcaţi în picioare şi resuscitaţi. Eu zic că am noroc din punctul ăsta de vedere, ai mei încă rezistă.where-do-you-go-to-my-darling

Dacă am regrete? Sigur! Mi-e dor de viaţa mea liniştită de dinainte. De zilele pe care mi le cheltuiam după bunul plac. De nopţile tihnite. De liniştea casei şi de savoarea plictiselii. De persoana mea, cu care mă întâlneam în fiecare zi. Multe le-aş vrea înapoi, dar ce rost are să mă opintesc ca râma-n piatră? S-ar mai schimba ceva? Ar fi mai bine? La mine, nu. Tu, fără doar şi poate, ai putea să profiţi de timpul pe care-l mai ai. Uite, fiindcă sunt în toane bune, am să te ajut un pic. Ţi-am pregătit o “listă cu lucruri de făcut, ca să nu-ţi pară rău pe urmă”. Atenţie, însă! Pentru un efect maxim, parcurge-o înainte de a avea copii. Deşi e preventivă, nu va înlocui nicidecum “pastila de a doua zi”.

  1. Fă sex. Oricând, oriunde şi oricum. Simte-te bine, zbiară, urcă-te pe mese. Îmbracă-te în subretă, uită-te la filme deocheate…sau orice altceva îţi va mai trece prin cap. Când vei avea deja copii, se va fi terminat cu astea. Atunci o să crezi că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior dacă mai apucaţi să dormiţi împreună. Singuri. Sexul în afara patului va fi deja un condiment. Iar cel în afara casei, o adevarată aventură.
  2. Plimbă-te peste tot. Vizitează. Savureaza-ţi concediile. Bucură-te de liniştea din camera de hotel. Bucură-te când îţi pregăteşti valiza micuţă, fiindcă nu ştii încă ce înseamnă un bagaj adevărat. Bucură-te de orele de plajă, oricât de nepotrivite ar fi. Mănâncă de prânz la 17 dacă ai chef, nu urlă nimeni lângă tine de foame. Bea şi-un pahar de vin la cină, fără teamă. Nu trebuie să duci pe nimeni la culcare, în afară de tine, desigur…

Continuarea pe Catchy

 

Domnule doctor, nu ma doare laba

Publicat pe

By Intre lumi

Am fost la doctor, nu demult. Mă durea undeva în zona cervicală şi uşor în zona lombară. Sper să nu fi încurcat zonele, am uitat anatomia învăţată la şcoală. Aveam o trimitere de la medicul de famile dar, pentru a face nişte proceduri (nu ştiu cum se numesc altfel), trebuia să mă vadă medicul balneofizioterapeut.

Doctorul, o persoană supraponderală,  aşezat pe un scaun mult mai mic decât greutatea lui, mă întreabă scurt: „Ce vă doare?” Eu încerc să mă ridic şi să-i arăt locurile dureroase. El, disperat cumva, îmi spune înainte de a ajunge ca eu să indic cu mâna locul dureros:  „Nu-i nevoie să vă ridicaţi. Nu vă ridicaţi, v-a spus cineva să vă ridicaţi? Răspundeţi doar la întrebări.”

Mă aşez cuminte iar pe scaun şi umează întrebarea doctorului: „Durerea din spate coboară pe picior până în labă?” Mă uit ciudat la el şi-i răspund că nu, nu mă doare „laba” şi că e localizată la spate şi dau să mă ridic, ca să-i arat locul dureros. „Staţi  jos, nu e nevoie să vă ridicaţi şi să-mi arataţi. V-a spus cineva să vă ridicaţi?” Mă aşez iar pe scaun şi urmează întrebarea: „Durerea de la spate coboară înspre genunchi?” Îi răspund că NU, e localizată într-un punct la spate şi, cu frică, dau să-i arat locul dureros. Se uită la mine sever şi renunţ să-i arat locul dureros. ”Mda. Deci coboară până în labă durerea” îl aud spunând din nou. Mă uit la el ciudat şi-i zic  iar :

– Nu coboară nici la genunchi şi nici la labă domnule doctor, mă doare spatele într-un loc unde nu-mi permiteţi să vă arat.imagesSLUNN5B4

– Nu-i nevoie să vă ridicaţi, doamnă, şi nici să arataţi, eu înţeleg.  Am să vă dau nişte proceduri , ceva mai multe, fiindcă, dacă durerea coboară până la labă, e cam grav. (Spune el senin).

Încep să râd. Râd aproape în hohote. Ştiam că e de plâns, dar deja mă imaginam într-o schiţă din Caragiale.

– Ce vă distraţi aşa, doamnă? Nu ştiţi cât e de periculos să vă coboare durerea până la labă? – îl aud spunând din nou.

– Domnul doctor, nu prea ştiu de ce tot o daţi cu laba, că mă înnebuniți. Nu mă doare, domnule, nicio labă, nici genunchiul, nu coboară nimic din spatele meu, stă pe loc şi mă doare. Spuneţi drept, domnule doctor, suntem la camera ascunsă? – îi spun râzând aproape, dar deja iritată de situaţie. ––

– Mda. Am uitat, e clar, vă doare spatele, ştiu ce proceduri vă dau. – răspunde el mai serios ca până atunci, foindu-se neliniştit pe scaunul lui mic.

În timp ce scrie, îl întreb :

– În timpul procedurilor pot să fac sport? … Să merg la sală?

Îşi ridică ochii senini şi goi spre mine, stă ceva timp să se gândească, îi închide uşor şi zice:

-Doamnă, m-aţi încuiat complet. Nu ştiu să vă răspund, întrebaţi şi dumneavoastră la kinetoterapie. Sigur ştie fata aia.

Nu am reacţionat, fiindcă, mi se părea imposibil să mi se întâmple mie asta. Am vrut să-l cert, am vrut să spun mai departe, am vrut să plec în timp ce-mi dădeam seama că acest doctor nu renunţa la durerea şi laba lui, dar, ca orice român „adevărat”, am plecat să-mi văd de durerea mea. De durerea mea, care nu cobora nici la genunchi şi nici la labă, ca să citez „personajul” din Caragiale. La kineto, am dat peste o fată profesionistă, care mi-a răspuns la toate întrebările mele. M-a lăsat să-i arat unde mă doare şi chiar îi mulţumesc şi virtual. Sigur, n-o să mai merg niciodată acolo, îl sancţionez în felul meu. Dar ei sunt acolo numai din vina noastră, nu? Lipsa de atitudine ne limitează şi chiar ne poate ucide uneori. Mă simt vinovată că mi-am văzut de durerea mea, care nu voia să coboare până unde ducea imaginaţia doctorului. Mă simt vinovată că am râs în loc să-l fac pe el să plângă. Mă simt vinovată.

L-am găsit în pat cu…altul

Publicat pe Actualizat pe

”Iubesc o femeie”. Acestea sunt vorbele unei femei şi se regăsesc într-o confesiune dureroasă către prietena ei. E o poveste reală, peste care am dat întâmplător zilele astea. Nu că ar părea ceva ireal în dragostea unei femei pentru altă femeie. Nu, povestea e puţin mai complicată. ”Femeia iubită” este, de fapt, bărbatul cu care e căsătorită de mulţi ani. Bărbat cu care are în comun, pe lângă multe altele, şi doi copii. Şi pe care îl găseşte în pat cu un alt bărbat, într-o ipostază mai mult decât tandră, interpretând rolul ”femeii”.11850436_955738061131840_3693468460262548926_o

Bun, nu e o poveste chiar atât de surprinzătoare, se întâmplă şi la case mai mari. Surprinzătoare mi se par reacţiile protagoniştilor. Bărbatul susţine cu tărie că nu se poate rupe în două. Conştientizează situaţia, dar nu-şi poate nega sentimentele. Spune că, pe de o parte, o iubeşte pe ea şi nu-şi poate închipui viaţa fără cei doi copii. Pe de altă parte, nu poate renunţa sub nici o formă la amant, pentru că-l iubeşte şi pe el. Femeia, la rându-i, are nişte sentimente foarte profunde pentru soţ, plus o istorie de viaţă în comun, plus cei doi copii. E chinuită de durere, de dezgust si de nehotărâre în privinţa viitorului.

Aici apare dilema. Apar întrebările. Până unde poate să meargă iubirea? Sau, mai bine zis, este aceasta iubire? Iubirea bărbatului este alcătuită din două iubiri? Sau din jumătăţi alăturate? Este un cerc vicios în care se învârt cei trei protagonişti şi personajele colaterale, copiii? Era diferit oare dacă amanta era femeie? Se putea accepta mai uşor? Ar fi fost mai simplu de gestionat situaţia?…

Continuarea pe Catchy

Dacă (nu) mănânci, nu exişti

Publicat pe

Era slăbuţă rău. Plăpândă ca un firicel de iarbă. Încă de mică le dăduse bătăi de cap celor din jur, fiindcă nu voia să mănânce. Când a crescut nu mai era nevoie să o îndoape careva, că mânca. Dar tot slabă era. I se ghicea silueta subţirică, fără rotunjimi, orice ar fi pus deasupra. Începuseră să-i placă băieţii, însă ei nu se uitau la ea. Nici n-o vedeau. La drept vorbind, nici măcar ea nu se uita la ea. Ura oglinzile. Fiindca îi era ruşine.

Apoi, adolescentă fiind, a început să trişeze. Îşi lua pe sub uniforma albastră două perechi de dresuri flauşate, una peste alta. Se gândea că aşa e ca şi cum ar avea picioarele mai groase. Nu-i vorbă, îi înmuguriseră şi ei sânii, dar atât. Celelalte fete erau aproape femei, înalte, voluptoase. Întorceau privirile băieţilor. Ea rămăsese ca o fetiţă. Colegii, răutăcioşi, o împovărau cu porecle de tot felul. Aproape terminase liceul şi semăna tot cu o aşchie. Şi parcă toţi o priveau lung. Unii spuneau chiar că ar fi bolnavă. De fapt, aşa simţea şi ea, ca şi cum ceva era în neregulă cu corpul ei. Ajunsese să-l urască.femeie-oglindă-sărut

A început să umble pe la doctori, crezând că i-o găsi careva leacul. Dar era perfect sănătoasă. N-aveau ce să-i facă. S-a gândit atunci că singura soluţie e să mănânce. Tot timpul. Şi dacă-i era foame, şi dacă nu-i era. Mânca întruna şi se uita acum în oglindă, să vadă dacă s-a mai îngrăşat vreun pic. În zadar, însă. Rămânea la fel.

Peste un timp nu s-a mai gândit aşa de mult la asta. Viaţa nu aştepta, trebuia trăită. A întâlnit dragostea şi s-a întâmplat ceva ciudat. Cineva a dorit să-i iubească trupul, aşa slab cum era. A început atunci să capete şi ea forme. Şi-a dat seama apoi că nu mai era atât de slabă. Visul i se îndeplinea şi de-abia acum se simţea femeie. Mai sigură pe ea, mai frumoasă, mai îndrăzneaţă.

De la o vreme, însă…

Continuarea pe Catchy

 

La ţară facem sex cu capra

Publicat pe

E frumos la ţară. Tare frumos. Parcă e o altă lume! Jur că nicăieri n-am fost mai aproape de natură. Cu câtă nostalgie îmi amintesc de privata din fundul curţii! De găurica aceea în formă de inimioară, care ţine loc de geam. De scaunul de lemn atât de înalt încât abia ajungi cu picioarele în pământ şi simţi nevoia să le bălăngăni întruna. Si de atâtea clipe petrecute acolo… Ia uite cum m-a luat valul… Haide mai bine să vă povestesc de capră.

Ştiţi zilele alea îngrozitoare de vară, când nu mai poţi de cald şi-ţi vine să pleci unde-oi vedea cu ochii? E, o astfel de zi era când ne-am hotărât să mergem la ţară. Eu cu bărbatu-meu, cumnatul cu nevasta şi nişte veri. Bomboana pe colivă, socrii mari. Casa bătrânească era tot acolo unde o lăsasem anul trecut, singură-singurică. Fiindcă n-am fost destul de iuţi de mână, ne-am ales cu singura odaie pe care nimeni n-o voia. Chiar lângă socri. Şi dacă, ferească sfântul, voiai să iesi afară, n-aveai decât să treci pe acolo. Ne despărţea o uşă, care nici aia nu se închidea ca lumea. Nu m-ar fi deranjat toate astea, dacă n-aş fi bănuit deja surpriza ce va veni la căderea nopţii, când ne-am băgat în pat. Soţul cu mine, desigur. N-avea stare mititelul de el, simţeam eu bine. De la aerul tare de ţară, omul era cu chef. Se foia, se lipea de mine… mă rog. Eu mă făceam că nu pricep. Dar el, ca Ana lui Manole, cu cât e piedica mai mare, cu atât e mai îndârjit.goat_simulator

-Măi, stai cuminte că ne-aud ai tăi. El îi dădea înainte cu ale lui. Nu, că el vrea, că nu mai poate, c-o fi, c-o păţi. Că ce treabă au ăia bătrâni cu noi. Oricum sforăie amândoi şi nu se aude nimic până dincolo.

-Bine, zic, hai. În linişte. Ce linişte? Că linişte era afară, în restul casei, oriunde, numai la noi în cameră nu. Cum scârţâia patul ăla, mai rar. Iar eu stăteam de ziceai că sunt împăiată, cu urechile ciulite. Mi-era frică să şi respir, ca să nu fac cumva vreun zgomot.  Nici nu începuserăm noi bine, şi ia uite că mă pomenesc cu ceva în ochi.

-Stai niţel! Aoleu!

-Dar ce ai, dragă?

-Mi-a intrat ceva în ochi.

Nu râdeţi, îmi căzuseră nişte bucăţele de tencuială de pe tavan…în ochi…V-am spus, casa era veche. În sfârşit, totul e bine când se termină cu bine. Am aşteptat puţin să se liniştească spiritele. Apoi m-am ridicat din pat cu gândul să mă duc în grădină, ca tot omul. Pun mâna pe clanţă, apăs biniiişor pe ea, ca să nu-i trezesc p-ăia bătrâni. Dau să ies şi simt că plesneşte fierea-n mine: doi ochi galeşi mă priveau în întuneric. N-apuc să ţip, că ceva păros începe mă pipăie. Şi o limbă umedă mă linge cu nădejde…

Continuarea pe Catchy

F*te-ma la creier, baby!

Publicat pe

Nici nu ştiu cum să aduc vorba de asta. Pentru că nu vreau, Doamne fereşte, să înţelegi că e vreo reclamaţie. Vreo nemulţumire sau vreun manifest de gen “bărbaţii e porci”. Departe de mine gândul. Hai să zicem că e mai degrabă un punct de vedere. Un îndreptar. Sau, şi mai bine, o scrisoare. De dragoste, dacă vrei…

”Adevărul adevărat e că tu eşti bărbat, iar eu femeie. Îţi dai seama doar din asta că sunt multe lucruri care ne deosebesc. Dar este cel puţin unul cu care suntem amândoi de acord. Ba chiar îl vrem. Îl vrem atât de tare, încât în momentele alea uităm să mai şi gândim. Da, ai ghicit, e sexul. Să facem sex, să facem dragoste, să ne culcăm împreună, poţi să-i zici cum vrei tu. Nu asta e problema. Ci faptul că suntem două ”specii” diferite. Şi trebuie să facem pe dracu-n patru ca să ajungem la un numitor comun. Că la amândoi ne place, asta deja am stabilit. Dar, vezi tu, lucrurile bune nu sunt niciodată gratis. Iar mărul din vârf e cel mai bun, întotdeauna. Și dacă vrei neapărat mărul ăla, trebuie să faci şi tu câte ceva. Dacă nu-l vrei, e în regulă, nu te mai obosi să citeşti, că citeşti degeaba.sexy-mine-sex-black-and-white-couples-passion-sexy-couples-sexy-hot-couples-sensual-romantic-love-bondage-woman-man-blindfold-dominate-sexy

În caz că începe să te roadă puţin curiozitatea, aş vrea să-ţi spun câte ceva. Poate ţi se va părea interesant, mai ştii? Dragul meu, ştii tu oare unde mă excit eu mai tare şi mai tare? La cap, iubire! La creieraşul ăsta care-ţi scrie acum. În punctul N, de la neuron. F*te-mă deci la creier, baby, rezultatul e garantat. De ce te uiţi ciudat la mine? Stai liniştit, n-am luat-o razna, sunt cât se poate de serioasă. Ce caută creierul aici? Că e distanţă mare de la cap până unde ai tu treabă. Şi doar cunoşti locul ăla ca pe propriul buzunar. L-ai cercetat și l-ai încercat de atâtea ori, încât eşti sigur că nu se mai poate ascunde nimic acolo. Eşti sigur că ştii exact unde să umbli ca să aprinzi becul.

Ei, află că e puţin mai complicat. De ce? Pentru că, pur si simplu, butonul e în altă parte…

Continuarea pe Catchy