Cele 50 de chipuri ale unei femei

Daca ar exista un concurs universal de impostura, femeia ar fi, de departe, castigatoarea locului intai. Iar locurile urmatoare ar fi ocupate tot de femei. De la Eva incoace, ea isi doreste sa para mereu alta. Are nevoie sa fie frumoasa, atragatoare, seducatoare. Sa fie muza, vedeta, regina. La drept vorbind, nici nu prea are alternativa. E programata de mica sa fie exemplu de feminitate. Sa mearga pe tocuri, sa se fardeze, sa dea ochii peste cap. Asa a vazut la mama, care si ea, la randu-i, a vazut la mama ei. Sunt lucruri banale, care nu necesita vreo scoala speciala. Mai mult, fac parte din programul de „pregatire pentru viata„. Caci o femeie care nu detine secretele frumusetii e ca o gazela in mijlocul leoaicelor. Nu numai ca nu va supravietui, dar nu ar avea nici macar ocazia de a lupta. Iar sansele de a pune mana pe masculul alfa scad direct proportional cu cantitatea de farmece personale. Fiind pionul principal in perpetuarea speciei, femeia poarta raspunderea propriei capacitati de atractie.

De ce? Pentru ca exista niste legi nescrise, dar stiute de toata lumea. Societatea functioneaza exact pe baza acelor reguli intalnite in lumea animala, in care au prioritate masculii puternici si femelele atragatoare. Drept pentru care, exista o adevarata industrie a infrumusetarii, care nu face altceva decat sa „sulemeneasca realitatea” si sa lupte cu obstinatie pentru pastrarea aparentelor. Daca s-ar putea descrie intr-o singura fraza ceea ce face aceasta industrie pentru femei, probabil ca aceasta ar suna cam asa: „Cu cat esti mai departe de natura, cu atat esti mai femeie„. Lucru perfect adevarat. Femeia zilelor noastre este departe de a mai fi naturala. Ea trebuie sa se epileze, sa se penseze, sa se bronzeze, sa-si vopseasca parul, sa-l coafeze, sa se machieze s.a.m.d. Sunt actiuni considerate perfect normale. Anormala ar fi lipsa lor. Si ar avea consecinte cel putin neplacute.

Femeia e datoare sa-si studieze mersul, privirea, rasul, cuvintele. Sa-si suga burta si sa scoata pieptul in afara, pentru a profita la maximum de atributele sexului sau. Pentru o impresie cat mai puternica asupra celorlalti, trebuie sa se foloseasca de avantajele vestimentatiei. Sa aiba stil. De la pantofii cu toc si rochiile decoltate, pana la „camasuta de noapte”, totul serveste unuia si aceluiasi scop: sa o puna intr-o lumina favorabila. Silueta, tinuta, parfumul, bataia din gene, zambetul misterios, toate sunt lucruri de maxima importanta. In jurul lor s-au construit palate si s-au naruit imperii. S-au pornit razboaie. Au fost  scrise poeme si au fost inaltate ode. Lumea intreaga se schimba in faldurile unui vesmant de femeie.

Insa, in tot acest esafodaj, exista pe undeva niste fisuri. Barbatii spun ca prefera „femeile naturale”. Dar pune un barbat sa aleaga intre o femeie cocheta si una care nu pune pret pe felul cum arata. Probabil ca, in majoritatea cazurilor, ei ar alege-o pe cea dintai. Pune un barbat sa aleaga intre o femeie seducatoare si una cu suflet minunat. Prima pornire va fi catre cea atragatoare, fiindca aparentele conteaza mult. Si sufletul nu e asa de usor de descifrat precum e infatisarea. Nu spun ca vorba de superficialitate, ci mai degraba ca asta e mersul lucrurilor. S-ar zice ca barbatul e o victima. Ca si cum natura ar fi hotarat pentru el sa fie o biata musca prinsa intr-o plasa bine mestesugita. Acelasi lucru se poate spune si despre femeie. E o victima. Dar nu a propriei frumuseti, ci a „normelor” acesteia. Fiecare femeie are niste obligatii fata de propriul chip si fata de propriul corp. Daca nu le respecta, e nevoita sa accepte consecintele.

Exista insa si altfel de femeie. Care e atat de neimpacata cu ea insasi, incat ar face totul pentru frumusete. Ea vrea cu tot dinadinsul sa castige cursa, si atunci lupta din toate puterile. Vopseste in asa fel realitatea, incat nu se mai vede nimic dedesubt. Isi uita adevarata infatisare si traieste intr-o iluzie. Precum actorii de pe scena. Sau, si mai rau, se intinde pe un imaginar pat al lui Procust, in care putine femei  incap. Si atunci, ca sa se potriveasca, mai taie, mai adauga, se cioparteste, se urateste, pana are impresia ca e acceptata. Si pana e suficient de frumoasa. E prinsa in propria capcana, neintelegand unde ar trebui sa fie, de fapt, schimbarea.

Natura este cruda. Daca ar exista un concurs universal de impostura, femeia ar fi, de departe, castigatoarea locului intai…

Foto: www.goodwp.com