Cum am reuşit eu să mă mărit

Publicat pe

Cum am reuşit eu să mă mărit? Cu greu. Noroc că sunt  insistentă. Şi dacă mi-a intrat ceva în cap, nu mai iese nici cu cleştele… Împlinisem exact un sfert de veac. Fată simplă, nu chiar de la ţară, atrasă de Bucureşti ca musca, pardon. De venit, venisem  în capitală  pe la vreo 18, ca să învăţ carte. Dup-aia, m-am hotărât eu aşa în sinea mea, că e musai să-mi pun cârpa. Nu de alta, dar pentru noi, provincialele, ceasul merge pe repede înainte. Doamne fereşte să înaintezi în vârstă şi să fii tot nemăritată! Mi-era şi ruşine să mă mai duc pe-acasă… Nu de ai mei, săracii, că ei m-au lăsat mereu să fac ce mă taie capul. Dar rudele, vecinii, babele, foştii colegi deja se uitau lung la mine. Adică, înţeleg, pleci să-ţi faci un rost, stai un an, doi, dar eu eram plecată de vreo 7 si n-aveam nici un gând. Mi-aduc aminte că, profesoară fiind pe-atunci, eram în toată şcoala doar eu cu încă una nemăritate. Plus domnu’ de religie si ăla de sport. Dar ce vină aveam eu, oameni buni, dacă nu mi se arătase alesul? În sfârşit… Pe vremea aia nu prea avea lumea rate, asa că stăteam cu chirie. Proprietara, o femeie trecută prin viaţă, avea o vorba, parc-o şi aud: „Să ştii că tu de-aicea te măriţi. Toate care au stat la mine au plecat cu bărbaţi.” Mă gândesc eu că se referea la soţi…

Hotărât lucru, astrele lucrau pentru mine. Mai rămânea doar să găsesc omul potrivit. Şi, desigur, să vrea şi el. Tânără şi fără obligaţii fiind, umblam adesea prin cluburi. Nu m-aş  fi gândit, însă, niciodată, că taman pe-acolo o să-l cunosc pe Făt-frumos. Deh, aşa mi se părea mie, că îmi cam căzuse cu tronc. După ce am cerut referinţe, mulţumită fiind de cele ce auzisem, am purces la drum. Eram ca două turturele! Nu pot să zic, băiatul era în regulă, si ne potriveam de minune, dar, vă amintiţi? Eu îi pusesem gând rău. Aşa se face că, peste vreo câteva săptămâni, mi-am sunat parinţii:wedding-bride-groom-pulling-funny-teigen-ryan-clara-ganey-9

– „Gata, mă mărit. Am găsit un baiat bun, aşa şi pe dincolo, şi nu am de gând să-l scap”. Ai mei cred că au răsuflat uşuraţi, dar nu mi-au zis decât:

-” Bine, dacă zici tu…” Însă ştiţi cum e cu socoteala de acasă. Timpul trecea, alesul se făcea că plouă.  Eu, cu scopul înfipt în minte ca cuiul în perete, tot aduceam vorba: „c-o fi, c-o păţi, ce să facem noi mai încolo, că ar fi bine să ne gândim la viitor”. El, nimic. Lemn. Când am văzut eu aşa, ce zic în sinea mea: „Stai aşa, că nu s-a întâlnit hoţul cu prostul.” L-am luat deoparte:

-„Plec, zic. Nu mai stau, mă duc la mare. Singurică. Sunt tânără, vreau să mă distrez.” El, crezând că glumesc:

-„Du-te.”

Şi dusă am fost. Vreo 2 zile, nici un semn. Se ţinea tare. Dar şi eu colţoasă. Mai ales că la mare trece timpul repede…

Continuarea pe Catchy

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s